Tag Archive | "Sergiu Soica"

Manual despre trădare – din capătul celălalt


Nu știu câți drepți trebuie să fie într-o cetate, ca ea să nu fie distrusă. Dar cred cu tărie că dacă 100 de tineri istorici, 10 sau măcar doi – trei vor găsi o sursă potrivită de informare în volumul doctorului în istorie Sergiu Soica, „Cardinalul Alexandru Todea în dosarele Securitîții”, toată zdroaba lui a avut un rost.

Chiar dacă volumul nu a fost menit a pune pe masă concluzii gata mestecate Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (0)

Ieşire din nişă, printr-o carte despre greco-catolicii din Banat


O nouă carte ce tratează fragmente din istoria greco-catolicilor din Banat a fost lansată, săptămâna trecută, la The American Corner, în cadrul Bibliotecii Judeţene din Timişoara. „Biserica Greco-Catolică din Banat în perioada anilor 1920-1948” este scrisă de tânărul cercetător teol. Sergiu Soica, doctorand la Institutul de Istorie „George Bariţiu” din cadrul Academiei Romane, filiala Cluj, sub îndrumarea dr. Lucian Nastasă-Kovács, tema sa de doctorat tratând tot istoria greco-catolicilor din Banat dar perioada care vine, cronologic, imediat după cea prezentată în cartea de acum, apărută la Editura Eurostampa.

Cuvântul de întâmpinare pentru acest volum este semnat de către PSS Alexandru Mesian Read the full story

Posted in CulturăComments (0)

Needucați, indolenți sau complici? Cum ar trebui să ne raportăm la PSD-iști?

Nu toți sunt condamnați pentru fraudă electorală, nu toți merg la vânătoare cu Țiriac, nu toți înjură ziariști sau debiteză obscenități în fața femeilor. Nu toți se laudă că au mitraliere acasă, nu toți vin la muncă cu mașini de zeci de mii de euro, nu toți truchează licitații. Alături de ei, într-o țesătură fină, sunt vârstnici vulnerabili și copii neștiutori, tineri plini de elan și medici cu halate rupte în coate pe băncile universităților. Exact cum militanții Statului Islamic își făceau „cuiburi” în școli și grădinițe ca să nu îi poată găsi rachetele inamice fără a face victime nevinovate. Cum poți tu, univeresitar cu lucrări științifice de valoare să nu vezi că Daea sau Dăncilă sunt, după toate defenițiile, analfabeți funcționali? Asta este meritocrația în care îți dorești să trăiască copiii tăi? Cum poți să nu vezi clar că legile justiției sunt modificate ca să servească unui om sau unui grup de oameni? Și nu o lege, ci mai multe legi, cu același target? Cum poți să te mulțumești cu 60 de km de autostradă pe an? Și dacă continui să faci parte din așa ceva, cum ar trebui eu și ceilalți care vrem să trăim într-o țară condusă de oameni competenți, cu legi care să îi bage pe cei care fură în pușcărie și în fața cărora să fim toți egali și cu drumuri decente pe care să putem circula, cum ar trebui să ne raportăm la tine?

Citește mai mult