Tag Archive | "sinagoga"

Despre intrarea împreună pe ușa evreilor timișoreni


Îmi aduc aminte de pâinea primită în vecini, în copilărie, cu Rosh Hashanah acesta. Nu de la a avea și a nu avea, ci de la cât de bună era bucățica de pâine „de la alții”, pe care o ronțăiam nu de foame ci de poftă, alături de ceilalți copii, pentru că nimic nu era mai bun decât lucrul primit, în care celălalt se punea întrucâtva, ca să trăiască prin tine, și tu prin el, încă puțin.

Așa e și acum, aceeași senzație – Noul An evreiesc, la care am ajuns, Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

Momente: credinţe, tradiţii, aniversări (1)


În intervalul ultimei săptămâni au avut loc în Banat mai multe sărbători religioase sau care ţin de lumea credinţei – fiecare cu specificul şi farmecul ei. Câtorva dintre ele le-am prins pulsul şi dorim să le marcăm prin câteva rânduri şi imagini.

Noul An evreiesc, Roș HaȘana, „capul anului”, a fost sărbătorit în Timişoara la Sinagoga Cetate Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Împăratul Măririi a bătut la o poartă din Carei


Mac – nucă, mac – nucă – rahat e curgerea foilor de cozonac pe care citești despre ziua de azi. Așa e la sfințiri de biserici, cozonacul bun e ceva nelipsit, după. Se bucură de el invitații, neinvitații, oamenii străzii, câinii și paserile cerului. Era fain cel cu nucă. În ciuda faptului că un fel de coajă tare, o întâmplare, era să-mi rupă un dinte, din ceea ce înseamnă ziua asta frumoasă. Așa sunt zilele frumoase, mai au și intruziuni. Dar ceea ce a rămas, după duminica trecută, în 12 septembrie, de la Carei, a fost că ”Împăratul Măririi” a mai bătut la o poartă, pentru oameni. Și i s-a deschis. Și, de-atunci, noua biserică e sfințită.

De exact 110 zile știu de sfințirea care urma să aibă loc la Carei Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (0)

advert

Jurnal de pe frontul neputinței

Indivizi lunecoși, cu cefe late, la costume, aleși pentru a-i reprezenta pe cei mulți și a duce cetatea spre bunăstare, sunt preocupați doar de propriul lor bine, caută modalități pentru a fura fără să fie prinși, iar dacă sunt prinși, să scape cât mai ieftin. Toate acestea în timp ce marea masă de manevră este ținută din bici, cât mai needucată cu putință pentru a nu cere socoteală, a nu se revolta, a nu deschide ochii.
Avari și inculți, incapabili să lege două vorbe, mint prostimea că România este o mașină de lux când, de fapt, e un hârb gata-gata să se dezmembreze la cea mai mică curbă. Cum să ai creștere economică de peste 5%, cea mai mare inflație din UE și să te împrumuți ca pe timpul crizei economice?
Ziua de mâine a celor, din ce în ce mai puțini, care țin în spate tot scheletul hidos al hienei numită stat, este amanetată de bișnițarii de moravuri ușoare puși în fruntea țării. Naționalizarea pensiilor private înseamnă de fapt confiscarea unui viitor ceva mai bun. Distrugerea și otrăvirea prezentului nu este suficientă, trebuie eradicată și șansa unui viitor mai bun.
Grupuri de oameni needucați dar cu influență, cu idei demne de evul mediu, vor să impună tuturor, ceea ce ei cred că este normalitate. Preocupați nu de rata mare de șomaj, de situația economică dezastruoasă, de mortalitatea infantilă, nu de familiile care au probleme sau de cauzele care îi fac pe tineri să nu mai întemieze familii, nu de copilele care devin mame în clasele primare, nu de copiii morți din fașă pentru că nu au fost vaccinați, ci de cine cu cine împarte cearceaful.
Rezultatul? Plecăm și nici nu mai vrem să știm unde e țara asta pe hartă. România este a doua țară, după Siria, ca număr de emigranți în Europa. Iar la noi nu este război.

Citește mai mult