Tag Archive | "sindicalisti"

Democraţie pe pâine în sistemul educaţional românesc. Ei centrează, ei dau cu capul!


Ce melanj magnific vineri, 11 decembrie 2015, la Hotelul Lotus Therm din Băile Felix, unde s-au serbat 25 de ani de Sindicat Liber în Învăţământ (SLÎ). Preşedintele SLÎ Ioan Ţenţ, apolitic, a vorbit în faţa unei săli în care erau liderii de sindicate din şcoli, alături de directorii, puşi politic, de şeful inspectoratului, pus politic şi de celebrul Liviu-Marian Pop, omul care a trădat sindicatul dându-se cu „duşmanul” atunci când a fost ministru PSD-ist.

Situaţia arată cam aşa: pentru a obţine lefuri mai mari, sporuri şi alte cele, profesorii îşi aleg nişte reprezentanţi care fac parte din sindicate. Read the full story

Posted in EditorialComments (0)

Sub ochelarii vigilenți ai lui Ponta se revine la „democrația” de pe vremea lui Năstase și Iliescu


OPINIE. Proaspătului și imberbului premier i se poate reproșa orice dar nu că nu ar avea mână bună la ales miniștrii. Uite, spre exemplu, la Educație. A pus-o pe agramata de Corina Dumitrescu, apoi, ca să-și repare „greșeala”, l-a pus pe „copy-paste-ul” de Mang. Într-un final l-a lăsat interimar pe Liviu Marian Pop, un alt mare „specialist” care face pe sindicalistul deși este PSD-ist până-n măduva oaselor. Primul lucru pe care l-a făcut noul ministru al Educației a fost să-și protejeze interesele. Adică i-a obligat din nou pe profesori să plătească sindicatul pe statele de plată.

De ceea ce se temeau cel mai mult contestatarii lui Boc de aia nu au scăpat. Read the full story

Posted in SanatateComments (0)

Lakatos Peter, UDMR: „Suntem de acord cu asumarea răspunderii pe Codul Muncii pentru că există un termen limită fixat de Comisia Europeană”


Deputatul UDMR Lakatos Peter a declarat joi, 03.30.2011, într-o conferinţă de presă la Oradea, că ceea ce a făcut ca UDMR să fie de acord cu asumarea deciziei Guvernului pe Codul Muncii este faptul că există o scrisoare de intenţie a Comisiei Europene în care este trecut că noul Cod al Municii trebuie adoptat până pe 30 martie altfel România nu mai primeşte ultima tranşă de fonduri europene. Dacă nu ar fi existat această scrisoare UDMR ar fi susţinut discutarea Codului în Parlament.

Lakatos Peter nu renunţă la modul direct şi dur de a face politică. Deşi face parte din formaţiunea politică ce guvernează România Read the full story

Posted in OradeaComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult