Tag Archive | "transplant"

Despre cum aș renunța la inima ta


Ai auzit luni de zile că am nevoie să-ți fotografiez mâinile pentru un proiect. Doar că nu ți-am spus despre ce proiect este vorba. Ți le-am prins în cadre ce n-aveau legătură cu nimic, în momente care de care mai nepotrivite. Degetele lungi ba-ți acopereau fața, ba se jucau cu obiecte pe care nu le-aș fi dorit. Sunt faine pozele dar nu pentru ce doream eu, și n-am să le folosesc. Ceva nu se leagă, totuși. Pentru că am nevoie să-ți povestesc despre cum ți-aș da inima.

Sună puțin a telenovelă. Dar treci de primul moment – știi că scriu, ca ziarist, despre donarea de organe, despre transplant. Read the full story

Posted in SanatateComments (0)

Visele unei inimi italiene de la început


În toate lucrurile ce cresc drept spre soare stă o inimă. (Chiar și-n cele strâmbe stă, dar ele nu fac obiectul nostru, aci). Și-n toate creșterile inimilor se ascund umbre. Vedem cum se pune cărămidă peste cărămidă în alcătuiri ce zidesc temeliile societății noastre moderne. Doar că, uneori, uităm umbrele amestecate în mâzga ce face ca totul să se lege și să existe, azi. Așa este și cu transplantul de inimă, la noi, la alții, peste tot. Ni se pare ceva firesc, acum. Nu nouă, ca români, pentru că noi – noi și vietnamezii, ca să fim mai preciși – suntem ceva mai bătuți de Dumnezeu,  și povestea s-a oprit (chiar dacă nume mari vă vor spune altceva, numele mari mai și mint). Așadar, nu nouă ni se pare, acum, firesc, ci oamenilor celorlalți, din ”lumea bună”, care serbează deja zeci de ani de transplant necontenit, fără sincope – nu ca noi… Dar peste tot a existat cândva… o primă inimă. Și, pentru că lucrurile s-au potrivit frumos, aș vrea să facem parte din mințile și inimile noastre, cu ajutorul acestui material, acelei umbre din mortarul medicinei italiene ce a însemnat, acum aproape 30 de ani, primul cord transplantat în Italia.

Trecem de Barnard și ne oprim la Shumway, rapid. Între 1968 și 1980 se lucrează la a se înțelege mai bine rejetul Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

Când moare un om cu transplant, doi oameni se sting, împreună…


Oamenii-mozaic… Facebook. Le răspund la add fără să mai caut prea mult, atunci când văd că au în listă Asociația Transplantaților din România, și pe unul, sau doi, sau mai mulți din cei pe care-i știu că sunt transplantați. E ca o parolă între noi. O parolă eficientă. Îmi sunt dragi necondiționat. Ei sunt altfel, sunt oamenii care au primit o a doua viață și o trăiesc cumva altfel decât noi. Și mor altfel…

Nu contează dacă nu suntem de aceeași părere când vine vorba dacă Arșinel e măgar sau nu Read the full story

Posted in Sanatate, ReportajComments (0)

Eroi pentru o zi, în lupta pentru transplant


Sunt eroi! Dar îi descoperim atunci când mor, sau când sunt aproape, prea aproape, de propria lor moarte. Cât baletează pe același fir subțire al posibilului, pentru viața altora, nu îi știm. Pentru că astea nu sunt știri. La acest lucru vă invit să ne gândim acum. Pentru că pilotul decedat, pilotul rănit, studenta decedată, medicii răniți în accidentul aviatic petrecut ieri, 20 ianuarie 2014, pe când se încerca să se ajungă la Oradea pentru prelevarea unui ficat, nu au apărut brusc, din spuma mării. Au existat și acum două zile și făceau aceleași lucruri ca și ieri. Doar că acum s-a adăugat, pentru toți, ACCIDENTUL. Cum era înainte, cum va fi după?…

Nu mă pricep la pilotaj, nu mă interesează vânătoarea de vinovați pentru situația creată – din punct de vedere tehnic. Read the full story

Posted in ReportajComments (3)

Doctorul de la capătul fricii


patrataEl e omul de care mi-e cel mai frică atunci când intru în Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara. Pentru că strigă la mine să nu pun mâna pe nimic, în sala de operație. În rest nu avea de ce să-mi fie frică, nici măcar când știam că ura începe de la poartă, printre oamenii vechi de aici. Când portarul avea consemn să sune repede, când apăream, și să spună „a venit Balaurul”. S-au schimbat lucruri, s-au schimbat oameni, au plecat, au venit, nu mai sunt balaurul, sunt prieten, în fond și prof. dr. Petru Deutsch, de care vorbesc acum, mi-e prieten, pentru lucruri care se vor vedea mai jos, dar de aia tot mi-e frică de el.

N-o luați literalmente: e o frică bună. El își face treaba și mă ajută și pe mine s-o fac. Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

De ce nu se fac transplanturi, când nu se fac


Se pierd organe. Se pierd vieţi. Oameni care ar putea trăi cad în ei înşişi, din cauza bolii, şi mai apoi mor, din lipsă de organe. România e o ţară în derivă din punct de vedere medical. Dar cum arată deriva asta atunci când e vorba de transplant? Cu ajutorul câtorva oameni implicaţi în sistem am încercat să găsim răspunsul. Nu l-am găsit. Dar unele dintre fire duc la peniţa ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Probabil pentru un economist cu ASE-ul făcut la „fără frecvenţă” e ceva mai greu de înţeles cum devine chestia cu timpul de ischemie la rece şi cu împărţeala pe căprării a centrelor de transplant Read the full story

Posted in ReportajComments (1)

Cine jură strîmb pe Apollo nu-l trădează şi pe Isus?


Voi eraţi îngerii noştri, ai unei generaţii care ştia cu câţi „i” se scrie „noştri”. Nu ne trebuiau îngeri din cer, eram liceenii de dinainte de revoluţie şi citeam, învăţam, dezbăteam, acumulam, aşteptam să rodim aici şi vă aveam ca exemple aproape nouă şi totuşi intraţi deja pe un drum pentru care vă invidiam cu sfântă invidie: medicinişti, aproape-doctorii! V-am revăzut acum, la început de vară, la Timişoara, una din cele trei-patru generaţii de aur de dinaintea mea. Cu bucurie, cu emoţie – v-am revăzut. Dar şi cu o întrebare, adusă de ultimii ani ai meseriei mele, ce se culcuşeşte uneori lâng-a voastră, ca într-un pat al lui Procust prea scurt: „Cine jură strâmb pe Apollo nu-l trădează şi pe Isus?”

E vineri, iunie dincolo de miez, un fel de vineri 13 deşi calendarul pariază pe 21, la cât de coaptă e ziua. Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (2)

Cum alţi patru copii n-au primit viaţă din cauza încurcatelor iţe ortodoxe


Ortodoxia şi transplanturile… Unde am mai auzit noi de treaba asta? AICI, când cu alte cazuri aberante, unde oamenii arhiepiscopului Tomisului schimbă decizia unei familii de a dona, când cu moartea preotului Remus Dumbravă, şi când Arhiepiscopia Aradului nu are nimic împotrivă ca un călugăr de sub poala ei să vorbească în biserică împotriva transplanturilor. Dar pata ortodoxiei cu două feţe, în această problemă, se întinde şi la Oradea.

 

Acum o săptămână, un copil ce tocmai păşea spre adolescenţă ajunge în moarte cerebrală la un spital din Oradea. Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (2)

Biserici. Transplant. Rânduri. Sânge. Gânduri. Farisei…


Se moare, uneori în spitale. Corpul celui drag, dus, se taie, se răscoleşte, se coase, se ia, se îngroapă. Există încă o variantă, pentru cei privilegiaţi: cea de a da suflu altor vieţi, chinuite, prin organele lor. Ce înseamnă “privilegiat”? A intra în moarte cerebrală într-un spital cu anestezişti nu foarte blazaţi, a avea un coordonator de transplant ce ştie să explice familiei ce se întâmplă, şi care doarme iepureşte, a avea familie normală la cap, ce înţelege că rata de panseluţe pe mormânt e aceeaşi şi pentru un cadavru cu rinichi, şi fără, şi… a nu face parte din biserica din care nu trebuie. Pentru că, pe axa între Isus şi ban, acestea, bisericile, pot influenţa dacă ficatul tău dă viaţă nouă unui om sau putrezeşte alert în pământ.

Trăim într-o ţară majoritar ortodoxă, de ne luăm după ultimul recensământ Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (4)

advert

Jurnal de pe frontul neputinței

Indivizi lunecoși, cu cefe late, la costume, aleși pentru a-i reprezenta pe cei mulți și a duce cetatea spre bunăstare, sunt preocupați doar de propriul lor bine, caută modalități pentru a fura fără să fie prinși, iar dacă sunt prinși, să scape cât mai ieftin. Toate acestea în timp ce marea masă de manevră este ținută din bici, cât mai needucată cu putință pentru a nu cere socoteală, a nu se revolta, a nu deschide ochii.
Avari și inculți, incapabili să lege două vorbe, mint prostimea că România este o mașină de lux când, de fapt, e un hârb gata-gata să se dezmembreze la cea mai mică curbă. Cum să ai creștere economică de peste 5%, cea mai mare inflație din UE și să te împrumuți ca pe timpul crizei economice?
Ziua de mâine a celor, din ce în ce mai puțini, care țin în spate tot scheletul hidos al hienei numită stat, este amanetată de bișnițarii de moravuri ușoare puși în fruntea țării. Naționalizarea pensiilor private înseamnă de fapt confiscarea unui viitor ceva mai bun. Distrugerea și otrăvirea prezentului nu este suficientă, trebuie eradicată și șansa unui viitor mai bun.
Grupuri de oameni needucați dar cu influență, cu idei demne de evul mediu, vor să impună tuturor, ceea ce ei cred că este normalitate. Preocupați nu de rata mare de șomaj, de situația economică dezastruoasă, de mortalitatea infantilă, nu de familiile care au probleme sau de cauzele care îi fac pe tineri să nu mai întemieze familii, nu de copilele care devin mame în clasele primare, nu de copiii morți din fașă pentru că nu au fost vaccinați, ci de cine cu cine împarte cearceaful.
Rezultatul? Plecăm și nici nu mai vrem să știm unde e țara asta pe hartă. România este a doua țară, după Siria, ca număr de emigranți în Europa. Iar la noi nu este război.

Citește mai mult