Tag Archive | "UE"

Sancțiunile UE și ale SUA nu vor mai avea efect. Rusia își extinde rețeaua de gaz!


În curând Rusia va face tot ce va dori cu țările din jurul ei. Sancțiunile Europei și ale SUA nu vor mai conta nici cât o ceapă degerată în economia ei, odată ce conectarea prin gazoducte cu Turcia și China va fi finalizată. Cea cu China (Power of Siberia), a fost inaugurat luni, 2 decembrie 2019.

Rusia a inaugurat oficial luni primul său gazoduct către China dintr-un număr de trei Read the full story

Posted in InternaţionalComments (0)

Românii cred în Uniunea Europeană


Conform unui sondaj, realizat între 7 iunie și 1 iulie 2019, majoritatea cetăţenilor români au opinii pozitive privind Uniunea Europeană, nivelul fiind de 60%, peste media din ţările comunitare.

Sondajul, de tip Eurobarometru, publicat luni, 5 august 2019 Read the full story

Posted in InternaţionalComments (0)

O Coca-Cola la Oradea va avea același gust ca la Berlin!


Negociatorii Uniunii Europene au ajuns la un acord cu marile companii în privința așa-numitului dublu standard calitativ al produselor cu branduri identice vândute cu ingrediente diferite pe piețe diferite. Astfel, produsele de zi cu zi, de la Coca-Cola la produse de igienă corporală, vor avea aceleași ingrediente pe toate piețele din țările Uniunii Europene, susține Politico, într-un articol preluat de G4Media.

Conform noilor reguli agreate la sfârșitul liunii martie, 2019, practica calității diferențiate Read the full story

Posted in InternaţionalComments (0)

Dacă nu se reorganizează, UE ar putea ajunge la mâna Rusiei, a Chinei sau a Statelor Unite!


Lumea nu stă pe loc. Dacă în urmă cu câteva decenii, existau doi poli importanți de putere care își împărțeau suveranitatea, SUA și Rusia, astăzi lumea a devenit tripolară, prin ascensiunea economică a Chinei. Aceste puteri vor decide totul în viitoarea configurație a planetei iar UE, dacă nu se reorganizează, riscă să ia doar act de ce decid ceilalți, chiar și pentru cetățenii ei. Cel puțin, așa crede fostul președinte al României, Traian Băsescu, invitat marți, 12 martie, la Universitatea din Oradea.

În fașa unei Aule Magna pline, fostul președinte le-a vorbit orădenilor Read the full story

Posted in InternaţionalComments (0)

Polonia suspendă procedurile de numire a judecătorilor


Consiliul Naţional Judiciar din Polonia a anunţat, marţi 31.10.2018, suspendarea procedurilor de recrutare a judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, pentru a aplica astfel o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Curtea de Justiţie a UE a cerut oprirea procedurilor după ce Comisia Europeană Read the full story

Posted in InternaţionalComments (0)

Noaptea Cercetătorilor Europeni 2018 la Oradea


Cercetători, ingineri, exploratori şi inventatori îți dau întâlnire pentru a lua parte la experimente inedite, conferinţe captivante și concursuri cu premii atrăgătoare, vineri, 28 septembrie 2018, în cadrul Nopții Cercetătorilor, în Sala Polivalentă a Universității din Oradea.

Participanții vor putea lua parte la un Visiting Tour de la orele 18.00 Read the full story

Posted in EducatieComments (0)

Jurnal de pe frontul neputinței


Intri în casă și deschizi televizorul, te invadează. Sub verandă și pe bănci, oamenii vorbesc tot despre ea, în taxiu sau în mașina personală, în supermarket sau la cafenea, dai de ea. Te dă afară de la muncă dacă îi stai în cale, îți șterge epoleții de pe umeri, câștigați cu atâta trudă, dacă i te opui, face mișto de nefericirea ta și strivește sub talpă orice urmă de meritocrație.

E ca un gaz care îți inundă casa prin fiecare por din perete Read the full story

Posted in EditorialComments (0)

Paranoia e mare în Ungaria. În spatele Comisiei Europene s-ar afla… George Soros!


Eforturile unor facțiuni din Parlamentul European de a discredita și submina Ungaria sunt în desfășurare la Bruxelles, a declarat joi, 9 moiembrie 2017, János Lázár, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban.

Lázár le-a cerut europarlamentarilor să respecte Ungaria Read the full story

Posted in InternaţionalComments (0)

Fost ministru al Justiției: Tudorel Toader este un Mengele al reformei judiciare din România!


Tot mai multe voci critice se aud în ultimul timp la adresa actualului ministru al Justiției, Tudorel Toader. După ce CSM-ul a avizat negativ propunerile de modificare a legilor Justiției și peste 50% din magistrații români, judecători și procurori, au semnat memoriu împotriva schimbărilor, fostul ministru al Justiției din Guvernul Cioloș îl compară pe Toader cu Josef Mengele pentru experimentele pe care vrea să le facă în reforma judiciară.

Ajuns unul dintre cele mai antipatizate personaje din Guvernul Tudose Read the full story

Posted in PoliticăComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult