Tag Archive | "Vasile Muscă"

Recuperarea unei minţi sclipitoare. Cu Vasile Muscă, Daniela Maci şi Michael Finkenthal despre Zevedei Barbu!


Cine a auzit astăzi de Zevedei Barbu? Numele nu spune nimic iar în arhive nu se găsesc foarte multe lucruri despre el. Cu toate acestea, Zevedei Barbu a fost singurul asistent al lui Lucian Blaga, „o minte sclipitoare”, conform lui D. D. Roşca, reprezentantul unei generaţii care ar fi putut da României o elită intelectuală de prestigiu. Una ucisă de comunism.

Pe aceste argumente s-a clădit proiectul de recuperare al lui Zevedei Barbu Read the full story

Posted in CulturăComments (0)

Între Hegel şi Socrate. Marginalii lumii moderne suntem toţi cei care nu suntem de top!


Prima conferinţă cu temă filosofică a profesorului Mihai Maci a avut loc marţi, de la ora 17.00, în sala mare a Primăriei Oradea. Evenimentul a beneficiat şi de prezenţa fostului şef al catedrei de Filosofie Antică de la Babes Bolyai, Vasile Muscă care s-a implicat activ în discuţii criticând atitudinea, oarecum pesimistă, a profesorului orădean.

Filosofie în adevăratul sens al cuvântului. De asta au avut parte cei aproximativ 70 de participanţi la prima conferinţă Read the full story

Posted in EditorialComments (0)

Mihai Maci readuce filosofia acolo unde îi este locul, în cetate!


Veste bună pentru „lucizii” Oradiei. Începând de marţi, 5 noiembrie, la ora 17.00, la Primăria Oradea, filosoful Mihai Maci va începe un şir de conferinţe prin care se doreşte readucerea în atenţia opiniei publice a problemelor importante ale lumii moderne din perspectivă filosofică. Oradea Press vă va ţine săptămânal la curent, atât cu temele dezbătute cât şi cu argumentele aduse în discuţie de participanţi.

Cei care au declarat filosofia ca fiind moartă în lumea modernă mai au de aşteptat Read the full story

Posted in CulturăComments (0)

Dumneavoastră mai gândiți cu propriul cap?


În cea mai nouă carte a filosofului Vasile Muscă, „Vârsta rațiunii – Ipostaze filosofice ale iluminismului”, fostul profesor se întreabă retoric, pornind de la definiția dată de Immanuel Kant Iluminismului, „mai gândește omul cu propriul cap?”. Astăzi, în plină epocă a comunicării, când printr-o dezinformare sistematică, alții se străduiesc să gândească în locul nostru, nu devenim simple obiecte manipulate de cultul reclamei?

Povestea acestei întrebări începe în urmă cu mai bine de două secole, când într-un ziar german preotul berlinez Johann Friedrich Zollner lansa întrebarea „ce este iluminarea”. Read the full story

Posted in EditorialComments (0)

Sfaturi pentru urmaşi într-o autobiografie semnată de Mircea Ifrim


Săptămâna s-a încheiat cu o lansare de carte importantă. „Navigând în furtună – pagini din istoria nescrisă a medicinei”, este o lucrare semnată de fostul decan al Facultăţii de Medicină, Mircea Ifrim, actual secretar general al Academiei de Ştiinţe Medicale, fiind o colecţie de sfaturi şi reflecţii filosofice pe care autorul le trage în urma celor mai importante secvenţe ale propriei vieţi.

Vineri, 1 februarie 2013, la Centrul Comunitar Evreiesc din Oradea, a avut loc lansarea Read the full story

Posted in CulturăComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult