Tag Archive | "Veneția"

„Una voce con anima” – Roxana Constantinescu


În fond, totul a început cu o mică grevă a mea, în La Fenice. Sunt jurnalist român, de ce ar fi trebuit să recurg la o grevă în celebra operă venețiană? Păi nu vorbeam de o grevă ci de o „mică grevă” – pentru că unele idei frumoase merită o grevă mică, aproape de neobservat, pentru a rămâne, măcar în vibrația intimă a pereților încărcați de marea istorie, că cineva a apărat un gând, pe făgașul a ce e drept. Lângă ușa pe care, în seara aceea scria „Roxana Constantinescu – Adalgisa”. Aproape de care ne grupaserăm, ca o ambasadă mică „a altceva”, eu și doi dintre cei mai aparte bărbați ai serii.

Am mai vorbit de multe ori despre „cum se face”, chiar și în operă. Despre cum apare un spectacol Read the full story

Posted in CulturăComments (1)

Visele unei inimi italiene de la început


În toate lucrurile ce cresc drept spre soare stă o inimă. (Chiar și-n cele strâmbe stă, dar ele nu fac obiectul nostru, aci). Și-n toate creșterile inimilor se ascund umbre. Vedem cum se pune cărămidă peste cărămidă în alcătuiri ce zidesc temeliile societății noastre moderne. Doar că, uneori, uităm umbrele amestecate în mâzga ce face ca totul să se lege și să existe, azi. Așa este și cu transplantul de inimă, la noi, la alții, peste tot. Ni se pare ceva firesc, acum. Nu nouă, ca români, pentru că noi – noi și vietnamezii, ca să fim mai preciși – suntem ceva mai bătuți de Dumnezeu,  și povestea s-a oprit (chiar dacă nume mari vă vor spune altceva, numele mari mai și mint). Așadar, nu nouă ni se pare, acum, firesc, ci oamenilor celorlalți, din ”lumea bună”, care serbează deja zeci de ani de transplant necontenit, fără sincope – nu ca noi… Dar peste tot a existat cândva… o primă inimă. Și, pentru că lucrurile s-au potrivit frumos, aș vrea să facem parte din mințile și inimile noastre, cu ajutorul acestui material, acelei umbre din mortarul medicinei italiene ce a însemnat, acum aproape 30 de ani, primul cord transplantat în Italia.

Trecem de Barnard și ne oprim la Shumway, rapid. Între 1968 și 1980 se lucrează la a se înțelege mai bine rejetul Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

Trei locuri „de dorit”. Despre Ţara Ascunsă din noi


S-a întâmplat că am ajuns în câteva mari locuri ale dorinţelor oamenilor. Nu locuri dorite spre vizitare ci acelea unde oamenii au creat legenda şi au speranţa că, duse, rostite, depuse, dorinţele lor au mai mari şanse a se împlini.

Nici măcar nu contează, în cele pe care le voi scrie aici, dacă aceste „duceri de dorinţe” se bazează pe ceva anume Read the full story

Posted in ReportajComments (1)

Domnule Elie Wiesel, cei ce bârfesc Holocaustul ne dau lecţii


Dragă domnule Elie Wiesel, vă scriu din România, ţara aceea mohorâtă, care nu ştie să intre în rândul lumii cu multe. Ştiţi dumneavoastră despre ce vorbesc. Vă scriu să îmi cer scuze că încă îl avem pe Dan Şova, cel cu negarea Holocaustului, ca ministru.

Chiar de voi publica aceste rânduri, îmi închipui ce scriu aici în primul rând ca o scrisoare între noi doi. Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (22)

Cum am invitat Festivalul de Film din Veneția să treacă de film, spre viață


Uneori o poveste are mai multe planuri, are personaje care nu vin niciodată în contact sau care ai crede că nu vor avea niciodată vreo legătură – doar că viața dovedește, finalmente altceva. Așa e și cu filmul despre care vom vorbi, care se cheamă „E la vita continua” și care a fost produs anul acesta în Italia pentru a sensibiliza italienii în legătură cu donarea de organe pentru transplant, astfel încât viețile altora să poată continua. Și pe care l-am adus și pentru români.

Cred că nimeni din organizarea Bienalei de la Veneția, de anul acesta, care are în componență și „Mostra Internazionale d’Arte Cinematografica” Read the full story

Posted in ReportajComments (1)

„Femeie, dă-ne inima copilului tău!” – și foarfeca lui Atropos, ce remaiază vieți


…Ea crede că moartea are felii și compartimente – dar nu e așa, nu e niciodată așa. Ea crede că există moarte și mai puțin moarte. Dar e doar speranța ei, himera ei, născută din nimic. Ar minți cu orice, cu mâini, cu picioare, cu cuvinte, ar spune de vise cu părinți și bunici, de marțieni, de orice, și nici n-o condamn, și o înțeleg, și mă doare cu ea.

Și doare tare: fiul ei pleacă, a plecat deja, doar ea nu știe, nu vrea să știe, ea spune că el e aici Read the full story

Posted in ReportajComments (1)

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult