Ce scapă eficientizărilor lui Bolojan

Nu ştiu dacă voi, cei care veţi citi acest editorial vă mai amintiţi de concertele care se făceau în urmă cu peste cinci ani în Oradea. Nici nu îmi mai amintesc cine era primar pe atunci dar îmi amintesc de plăcerea cu care mergeam împreună cu prietenii mei, colegii de cămin, la aceste concerte. Pe atunci în Oradea chiar veneau trupe şi nimănui nu îi păsa de cât cheltuie primăria pe aceste evenimente. În fond, concertele aveau loc doar de câteva ori pe an şi erau ca o gură de oxigen pentru toată lumea. Ultimul concert la care am mers, pentru că am considerat că merită, a fost cel al lui Goran Bregovic. De atunci însă, după ce a ajuns primar Ilie Bolojan, s-au cam schimbat lucrurile. Au început să vină doar cântăreţi de muzică populară de doi lei, „celebrele” trupe de dans modern şi folcloric din Oradea şi trupe de dance alese după un singur criteriu, preţul. Pe de o parte, la fel ca orice orădean, înţeleg aceste aspecte. Mai ales de când l-am auzit pe Ilie Bolojan susţinând că „în toată istoria, guvernele liberale au făcut bani, apoi au venit alte guverne care au cheltuit banii. E un ciclu normal”. Liberalul Bolojan s-a văzut în toate ungherele administraţiei publice. Eficientizarea a fost şi este cuvântul de ordine, potrivit ca o mănuşă cu doctrina liberală. Şi totuşi, domnule Bolojan, dincolo de cifre şi statistici, de sisteme şi subsisteme, de ecuaţii şi calcule, trăiesc oameni. Nu sunt dintre cei care consideră că e un lucru bun ca România să ajungă o ţară de asistaţi social. Sunt însă pentru echilibru. Şi acest echilibru presupune o anumită armonie la care nu se poate ajunge, din păcate, prin nicio eficientizare.