Aceşti sofişti care ne „conduce”

Nu vi s-a întâmplat încă niciodată până acum să vă apuce o greaţă de nedescris sau să vi se pună un nod acru în gât când urmăriţi, sau daţi din întâmplare, pe un talk-show televizat? Să vi se facă o scârbă teribilă şi să căutaţi din reflex telecomanda pentru a vă elibera de sub acea stare? Să vi se urce sângele la cap şi să vă simţiţi mai rău decât un câine lovit cu piciorul pe trotuar sau un bătrân ridicat de pe scaun în tramvai? Dacă nu vi s-a întâmplat încă acest lucru, bucuraţi-vă. Noi, ceilalţi, cei care ne uităm din când în când la televiziunile mogulilor, nu avem privilegiu ăsta. Ori de câte ori ajungem la aceste canale ne loveşte aceeaşi greaţă. Nu vorbim aici de „amatorismul şi superficialitatea” jurnaliştilor de la cele două pretinse „superteleviziuni” de ştiri, ci de discursul, de minciuna, de lipsa de bun simţ, de sofismul tovarăşilor îmbrăcaţi în costume închise la culoare şi cu freze sau chelii lucind în lumina reflectoarelor. Dacă ai lua câteva caiete şi ai nota, ai putea să le exemplifici celor care vor să înveţe logică generală, toate erorile de judecată din manualul de liceu. De la sofisme de formă la sofisme de conţinut, de la a răspunde cu o întrebare la o întrebare, la a prezenta doar partea convenabilă dintr-o situaţie dată, de la a înţelege greşit o întrebare la a răspunde cu nervozitate şi irascibilitate colegului, oponentului sau moderatorului. Toate aceste discuţii sunt pigmentate cu agramatisme, cu jargoane, cu miştouri de mahala sau explicaţii puerile. Oamenii cu cravate frumos colorate sunt fie atât de proşti încât costumul strigă pe ei, fie atât de vicleni încât cei din faţa camerelor de vederi au simptome de vomă, fie prea inteligenţi pentru rasa umană. Ajunşi în scaune importante devin brusc autoritari, inteligenţi sau aroganţi. Prostia lor nu este întrecută decât de cea a pretinşilor analişti politici, cărora înainte de a intra în platou li se scoate căuşul din gură şi sunt, probabil, dezlegaţi de scaune. În loc să reprezinte un factor de echilibru, o entitate care să facă lumină arătându-le telespectatorilor sofismele acestor pretinşi oameni politici, ei încep să facă spune la gură şi fie să împroaşte cu noroi în Băsescu, fie în Geoană sau Antonescu, sporind impresia generală de cocină cu paratrăznet. Nu vă rămâne decât să schimbaţi canalul sau să închideţi televizorul. Dacă pe timpul lui Ceauşescu aveam doar două ore de emisie, astăzi avem posturi de televiziune care funcţionează non-stop. Ca atunci însă, la niciun post de televiziune nu ni se arată nimic care să merite a fi privit.