Făceţi-vă că munciţi stimabililor, că doar o faceţi pe banii noştrii!

Parcă niciun an nu a început mai prost pentru orădeni decât 2010. De peste o lună politicienii bihoreni, unii dintre ei, oamenii pe care i-am ales să conducă destinele comunităţii în care trăim, nu fac altceva decât să se certe. Ţârle cu Selina, cu Aurel Chiriac, cu Alexandru Kiss. Beniamin Rus, Dumitru Voloşeniuc, Alexandru Kiss şi Traian Ştef cu Ţîrle. Gavrilă Ghilea, Ioan Mang şi Mircea Matei cu Bolojan, Bolojan şi Claudiu Pop cu Ghilea. Acuzele sunt când voalate când directe, atacurile sunt când pe plan profesiona când la persoană, vorbele sunt când ironice şi reci când aluzive şi pline de miştocăreală. Ca ţaţele la tarabă, aleşii noştrii par a-şi fi uitat menirea şi a se fi îndepărtat de noi şi de nevoile noastre. Interesantă rămâne însă retorica pe care o folosesc. Toţi pretind că fac tot ceea ce fac în interesul nostru. Ţîrle susţine că are „simţ enorm şi văz monstruos” şi că se opune „învârtelilor” din Consiliul Judeţean făcute în defavoarea bihorenilor, Alexandru Kiss ia micul dejun cu jurnaliştii pentru a-i ruga să îl aducă pe Ţîrle pe „calea cea bună”, „mielul rătăcitor” fiind şi el, se înţelege, o mare pierdere pentru bihoreni, Ilie Bolojan susţine că toate deciziile lui au fost luate în urma sesizărilor opiniei publice şi că „sunt dorinţele orădenilor”, în timp ce Gavrilă Ghilea consideră că deciziile primarului orădean ar fi în defavoarea orădenilor şi că unele dintre ele încalcă grav legea. Care este adevărul, şi unde se greşeşte? Toţi ne vor binele (sau cel puţin aşa susţin) dar fiecare vede binele în felul lui, de cele mai multe ori contradictoriu binelui celuilalt. Dincolo de subtilităţile acestea metafizice avem însă alte realităţi. Avem un prefect, Ghilea care habar nu are să se exprime corect româneşte în conferinţele de presă şi care ar fi pierdut în spaţiu dacă nu ar exista lângă el fostul jurnalist Florin Alexandru, să-i şoptească răspunsuri şi soluţii când presa îi pune întrebări, avem un primar, Ilie Bolojan care nu înţelege că în administraţie se lucrează cu oameni, cu fiinţe vii care au trăiri şi sentimente şi nu doar cu cifre şi indici de eficienţă şi performanţă, avem un preşedinte de Consiliu Judeţean care ia masa cu Obama dar care, deşi România este de două decenii o ţară democrată, încă nu a înţeles ce e democraţia (când afirmi că România e un popor de criminali pentru că permite avortul, nu se poate spune că înţelegi democraţia) şi un vicepreşedinte maghiar, Alexandru Kiss care atunci când nu este în concediu, lipseşte cu desăvârşire. Aceste realităţi, dau în fapt măsura valorii lor şi sunt o explicaţie pentru atitudinea lor conflictuală. Dincolo de circul ăsta mediatic, dragii noştrii aleşi, să ştiţi că noi aşteptăm un singur lucru de la voi: Să duceţi la bun sfârşit ce aţi promis în campanie!