Am cam început să mă satur de ce îmi oferă spre vizualizare televiziunile din Oradea. Nu că m-aş uita prea des la ele dar mi se mai întâmplă, când „alerg” de pe un post pe altul, să mă opresc şi la televiziunile locale. Evident, în afară de ştiri şi de unele analize mai „răsărite” chiar nu ai ce să vezi. Acum, democraţie fiind, orice individ care are în buzunar puţin mai mulţi bani decât vecinul lui îşi poate „trage” o televiziune. Nu scrie niciunde că numărul de bancnote din buzunar are vreo legătură cu cel al neuronilor (realitatea este aici grăitoare). Aşa se face că pe la televiziunile locale, şi nu vorbesc doar de cele din judeţul nostru, apar tot felul de „ciudaţi”, care fie predică de fac spume la gură pe teme variate, fie vorbesc despre „probleme energetice”, magie, vrăjitorie, şi alte astfel de lucruri. Nu îi îndeamnă nimeni pe aceşti indivizi să pună mâna pe târnăcop că, vorba aia, „patria are nevoie de ei”, ba mai mult li se şi acordă spaţii televizate pentru a se face de râs.
Am primit prin e-mail, în urmă cu câteva zile un filmuleţ cu un tânăr care îi învăţa pe toţi ceilalţi că tehnologia e un lucru rău. Internetul e diavolul iar reţelele de socializare sunt un fel de „drumuri spre pierzanie”. Trecând peste penibilul situaţiei, tânărul ajunsese să fie ascultat prin intermediul diavolului şi devenise cunoscut datorită acestor „drumuri spre pierzanie”, am observat cu cât de multă agresivitate vorbea. El chiar credea ce spunea acolo şi era convins că ne face un imens bine împărtăşindu-ne din vastele şi înţeleptele lui concluzii asupra vieţii. Asta mi-a amintit de o altă situaţie.
În urmă cu ceva timp un profesor îmi povestise că are o mare problemă cu unul dintre elevi. Şcolarul se pregătise din greu cu profesorul pentru examenul de admitere în liceu, dar nu putea să vină la examen pentru că era… sâmbătă. Iar sâmbătă în religia lor nu se lucra, se mergea doar la Biserică (sau cum s-o numi la secta respectivă). Părinţii erau şi mai înţelepţi decât copilul. Îi explicaseră că astfel de situaţii sunt încercări în care el trebuie să-şi demonstreze credinţa şi îl îndemnaseră să vorbească cu Pastorul. La Pastor i se dăduse aceeaşi explicaţie. Până la urmă, copilul a făcut păcatul vieţii lui (unul pentru care cu siguranta va ajunge in Iad) a hotărât că este importantă şcoala şi a venit la examen. Oare cum te poţi dezvolta normal, poţi creşte şi poţi reuşi în viaţă când la 14 ani cei care ţi-au dat viaţă te pun în faţa unei astfel de situaţii?
Din pacate, cazul tânărului de care v-am povestit nu este singular. Poate că un astfel de copil fusese cândva şi individul din filmuleţ, care, cu spume la gură, vorbea despre internet şi reţele de socializare ca despre cea mai mare catastrofă a umanităţii. Trecând peste aceste observaţii, cred că locul acestor oameni este la ospiciu şi nu la televizor. În cămăşi albe şi nu pe micile ecrane fie ele şi ale unei televiziuni locale.
