Săptămâna aceasta s-a încheiat cu un nou eveniment de excepţie la Galeria Euro Foto Art din centrul municipiului. Fotograful Vasile Vénig şi-a expus cele mai reuşite fotografii, imagini adunate în 50 de ani de muncă, cele mai multe dintre ele premiate la concursuri de fotografie naţionale şi internaţionale.
Vasile Vénig este unul dintre puţinii fotografi care şi-au dedicat întreaga viaţă acestei arte. S-a născut la data în perioada interbelică (1930), la Tăşnad, judeţul Satu Mare. Din anul 1962, devine membru activ al Asociaţiei Artiştilor Fotografi, cu sediul în Bucureşti, iar în data de 11 ianuarie 2010, a obţinut distincţia de E.AAFR (Excelenţe ale Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România). Datorită meritelor sale artistice internaţionale, în anul 1976 a obţinut distincţia de A.FIAP (artist al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică). În anul 1965 a pus bazele Fotoclubului 9 Mai din Carei, al cărui preşedinte a fost timp de 7 ani, în cadrul căruia a iniţiat şi a coordonat organizarea unui Simpozion naţional de artă fotografică în acest oraş din vestul ţării. Din anul 1994, după desfiinţarea Fotoclubului, al cărui preşedinte a fost, a devenit membru creator al Clubului Fotografic Nufărul din Oradea, unde activează şi în prezent.
Nu doar fotograf, creator de fotografie
Pentru a înţelege mai bine lucrările lui Vasile Vénig trebuie făcută încă de la început o distincţie. Există scriitori care în cărţile lor repovestesc o întâmplare relevantă pentru cititori şi există scriitori care inventează, compun anumite întâmplaări sau poveşti folosite ca simple modalităţi de a transmite un mesaj. Exact asta a făcut şi Vénig. Folosind anumite procedee de artă fotografică, el a reuşit să creeze fotografii cu o mare încărcătură sentimentală, artistică sau chiar filozofică. Lucrul acesta a fost subliniat încă din start şi de Ştefan Tóth A.FIAP, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România.
„Expoziţia de faţă cuprinde lucrări premiate la diferite saloane de fotografie atât în România cât şi în alte ţări. Prin intermediul lor, eu cred că Vasile Vénig reuşeşete să exemplifice cum ar trebui să arate o fotografie artistică în adevăratul sens al cuvântului. Artsitul făcea fotografii de o mare măiestrie şi în urmă cu câteva decenii când nici nu existau aparate de fotografiat digitale sau nu se ştia de existenţa lor în România. El a înţeles că fotografia se poate face şi altfel decât în modul simplu, acela de a surprinde o imagine relevantă. Vasile Vénig îşi făcea schiţe pentru a construi o fotografie şi a exprima prin intermediul ei ceea ce voia el să transmită. Mulţi artişti fotografi nu sunt de acord cu acete procedee mai ales că acum e chiar simplu de făcut aşa ceva. În urmă cu câteva decenii să realizezi astfel de fotografii era o performanţă, se cerea o aparatură greu de găsit şi o serie de cunoştinţe pe care nu le avea chiar toată lumea. Chiar şi astăzi când există atât de multe mijloace de prelucrare a fotografiei, aceste imagini rămân reprezentative”
a explicat Ştefan Tóth. De o părere asemănătoare a fost şi criticul de artă Ramona Novicov:
„Eu respect mult generaţia din care face parte domnul Vénig pentru că regăsesc în ea acea viziune pe care generaţia anilor 70 o avea despre arta fotografică. Exista, în acea perioadă, o anumită ştiinţă a compunerii imaginii şi a transmiterii mesajului. Ceea ce este impresionant la aceste fotografii este modul în care un artist poate să renunţe la tot ce este redundant pentru a crea o imagine clară uşor de transmis, de perceput şi de înţeles şi interpretat”.
Titlul unei fotografii este cel pe care vrem noi să îl dăm
Aceasta este părerea autorului însuşi care susţine că ceea ce scrie sub o fotografie este mai puţin important pentru cel care o vizionează ea, trăind în conştiinţa celui care o vede ca un simbol care se asociază cu experienţa, gândurile sau trăirile lui interioare.
„În cei 50 de ani de când mă ocup cu această artă am ajuns la concluzia că fiecare imagine are un impact diferit asupra celui care o vede. Nu vreau eu să schimb lumea, las asta în seama politicienilor şi a economiştilor, eu doar surprind anumite lucruri pe care le redau lumii. În centrul lucrărilor mele este omul, el este esnţa, deşi, pot să vă spun sincer că niciodată nu am fost mulţumit de lucrările mele. Consider că la o fotografie titlul nu este important. Şi fără titlu o fotografie înseamnă ceva. Eu las şi îndemn omul să gândească ce vrea, să înţeleagă şi să simtă ce vrea atunci când se uită la o fotografie”
explică artistul fotograf Vasile Vénig.
Pentru că suntem de acord cu explicaţia fotografului din Carei, vă propunem un exerciţiu de interpretare. Vă vom posta patru fotografii din colecţia artistului cu câte un comentariu scurt, şi vă invităm la dialog. Sunteţi de acord cu punctele noastre de vedere cu privire la acele imagini? Sunt ele deplasate sau exagerate? Credeţi că ar mai trebui adăugat şi altceva?
Discuţie – Evident o prelucrare în studio, dar una cu gust. Expresivitatea interlocutorilor este într-o anumită măsură contrastantă. Unul dintre personaje nu pare a fi de acord cu ideea pe care o exprimă celălalt. Există totuşi şi similitudini. Ne referim aici la anumite esenţe (substanţialităţi universal valabile) care par a fi abordate.
Obstacol – Se poate susţine că porumbelul surprins în zbor reprezintă pentru cel din căruciorul cu rotile un ideal, o libertate care lui îi este interzisă. Contrastul este definitor aici. Şi totuşi… dintr-un alt unghi imagine poate fi o întruchipare a optimismului. Bărbatul din cărucior pare a spune: „Dacă ea poate, eu de ce nu aş putea?”
Jelozi – Imaginea pare a prezenta o mostră de seriozitate masculină pusă în contrast cu graţia şi „jucăuşul”din gesturile şi mişcările unei femei. Expresia îngândurată de pe chipul ei pare a vorbi despre tristeţea acestui contrast evident, despre ruptura dură dintre cele două planuri.
Amintiri din copilărie – Bătrânul cu pipa ascunsă bine sub mustăţi pare a fi o dovadă a unei fatalităţi iminente oricărei existenţe. O fatalitate pe care copilul din faţa lui o percepe ca pe un lucru firesc şi pe care fotograful o evidenţiază subtil sub forma unei proiecţii în timp. Bătrânul cu pipa este de fapt copilul curios aflat lângă el, după câteva zeci de ani.
