Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest invită microîntreprinderile din judeţul Bihor la seminarul de instruire destinat domeniului major de intervenţie 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”, care finanţează cu până la 200.000 Euro valoare nerambursabilă, investiţii în echipamente şi construcţii pentru firmele cu maxim 9 angajaţi localizate în mediul urban.
Seminarul de instruire se va desfăşura în 7 aprilie, cu începere de la ora 11:00, la Primăria Oradea, sala „Traian Moşoiu”. Seminarul de instruire vine în completarea campaniei extinse susţinute de ADR Nord-Vest la nivelul oraşelor şi municipiilor mici din Regiune, campanie care s-a desfăşurat în ultimele luni. Cu această ocazie, experţii Agenţiei vor explica detaliat problemele întampinate de microîntreprinderi în elaborarea cererilor de finanţare. REGIO-Programul Operaţional Regional, prin Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local, domeniul major de intervenţie 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor” finanţează achiziţionarea de echipamente şi tehnologii noi, moderne, achiziţionarea de sisteme IT (hardware şi/sau software), precum şi construirea/ extinderea/ modernizarea spaţiilor de producţie/ prestare servicii ale microîntreprinderii, prin proiecte cu până la 200.000 Euro, valoare nerambursabilă. Pentru cererea de proiecte lansată în 2.11.2009, suma disponibilă pentru Regiunea Nord-Vest este de 19.74 milioane Euro, pentru domeniul 4.3.