Petru Filip nu vede pădurea din cauza copacilor

Puţini dintre politicienii pe care i-am întâlnit s-ar putea compara cu senatorul democrat-liberal Petru Filip. Şi asta nu pentru că este sofist (toţi sunt aşa) populist pe alocuri (majoritatea sunt la fel) sau plin de propria persoană. Petru Filip este, pentru mine, definiţia pe două picioare a ceea ce reprezintă „Omul Politic” al zilelor noastre. Ca să fiu mai explicit o să vă explic cum stau lucrurile privite de pe un alt palier şi apoi o să mă întorc la senatorul democrat-liberal. Pentru ca să ajungă în Parlament, fie el şi cel European, politicianul are nevoie de voturile noastre, ale tuturor. În schimbul lor, el susţine că ne va reprezenta în cel mai important for al ţării sau al Europei, că va lupta pentru interesele noatre. Doar că, pentru a ajunge la noi şi a ne cere votul, are nevoie de „instrumente”. Aceste „instrumente” i le dă partidul din care face parte, care arată ca o grupare mafiotă (nu neapărat – conform DEX – în sensul de „asociație teroristă secretă care practică șantajul și asasinatul” ci mai degrabă ca „grup de indivizi cu îndeletniciri suspecte, grup de persoane legate între ele prin preocupări comune și care îsi apără reciproc interesele”). Indiferent de ce partid vorbim, regulile sunt aceleaşi. Toţi se adună sub un pretext politic pe care îl numesc doctrină şi bun bazele unei organizaţii al cărui scop este strângerea de fonduri („instrumentele”) prin care să ajungă la cât mai mulţi oameni şi pe care să îi poată convinge. Ei bine, banii ăia vin de undeva şi în schimbul lor parlamentarul trebuie să contribuie cu ceva. Fie dă anumite legi care ajută finanţatorii din umbră, fie le deschide anumite porţi în instituţiile statului, fie îi pune peste noapte şefi la anumite instituţii în ideea că îşi vor recupera singuri investiţia. Politicianul ajunge, datorită acestei ecuaţii, în faţa unei situaţii destul de neplăcute. Să reprezinte în parlament cetăţeanul care l-a votat sau „instrumentul” fără de care nu ar fi avut nicio şansă să ajungă acolo. Iar cum instrumentul se confundă cu partidul, vorbesc despre el ca despre cauza şi scopul suprem pentru care fac politică. Ei bine, Petru Filip este genul acesta de om. La ultima conferinţă de presă a fost în stare să vorbească câteva zeci de minute despre efectul negativ pe care măsurile Guvernului le vor avea asupra partidului, fără să se gândească, măcar o clipă, la ce ar însemna pentru o ţară ca România nişte măsuri greşite. A vorbit minute în şir despre cum încearcă ei să reducă „panta de uzură a imaginii partidului” cerându-i lui Boc să stabilească o dată limită pentru măsurile anticriză, fără să pună problema eficienţei practice a acestor măsuri. Toată eficienţa lor se reduce la un singur criteriu „imaginea partidului”. L-am rugat să ne explice dacă el ca cetăţean ar putea crede în măsurile luate de Guvern, în eficienţa lor. Ne-a răspuns explicându-ne că devreme ce va trebui să scoată nişte bani din buzunar îi va fi greu să creadă în aceste măsuri, dar a sfârşit în aceeaşi notă: „Dacă aceste măsuri nu se vor dovedi a fi eficiente, PDL va avea o mare problemă în 2012”. Mie ca român şi sunt convins că şi dumneavoastră ca cititori, puţin îmi pasă de PDL, sau de oricare alt partid, pe mine mă interesează ca România să iasă din criză, să am din nou un loc de muncă, să îmi câştig un salariu din care să pot să trăiesc. Dar… vorba individului din reclamă: „N-ai cu cine mă, n-ai cu cine!”. Aşa se întâmplă când ai în funcţii importante oameni inteligenţi dar care nu văd pădurea din cauza copacilor.