Deputatul UDMR de Bihor Lakatos Peter a declarat joi într-o conferinţă de presă că, deşi au venit abia la câteva luni de la data la care ar fi trebuit să vină, măsurile dure ale Guvernului Boc sunt potrivite. Şi asta cu toate că, deocamdată, nu au fost luate şi măsuri care să ducă la însănătoşirea economiei.
Conform parlamentarului bihorean măsuri precum cele care vizează combaterea evaziunii fiscale sau impozitul pentru mai multe case, sunt binevenite, mai ales că sunt dublate de măsuri care pun o anumită ordine în funcţionarea administraţiei centrale şi publice.
„Guvernul a început să ia măsurile pe care ar fi trebuit să le ia acum 5 luni. Mai bine mai târziu decât niciodată. S-a dat o ordonanţă de Guvern pentru combaterea evaziunii fiscale, măsuri de reducere a cheltuielilor publice, a bunurilor şi serviciilor cu 20%. S-a mai dat o hotărâre de Guvern cu privire la impozitarea caselor. Pentru a doua casă de la 1 iulie şi până la 30 septembrie vei plăti 65% impozit, pentru a treia casă 150% iar dacă ai peste trei case vei plăti 300% impozit. A mai fost dată şi o ordonanţă pentru modificarea legilor fiscale, foarte bună. Eu cred că aceste ordonanţe sunt foarte bune pentru reducerea cheltuielilor bugetare”
a declarat Lakatos Peter. Întrebat dacă aceste măsuri vor rezolva problema crizei financiare cu care se confruntă România, deputatul a răspuns:
„Aceste ordonanţe vor reduce cheltuielile bugetare dar după cum a explicat şi ministrul Vlădescu, pentru a putea lua măsuri de revigorare a economiei este nevoie de bani. Noi deja lucrăm la câteva astfel de măsuri de revigorare a economiei şi am încredere că în al doilea semestru al anului viitor vom ieşi din criză”.