De regulă drama sinistraţilor este foarte bine zugrăvită de mass-media, cadrele TV sunt selectate cu grijă pentru a fi impresionante, textul jurnaliştilor este înduioşător, inima celor ce nu au legătură cu acea zonă este mişcată de informaţia percepută. Totuşi, dimensiunile unei inundaţii nu le poţi percepe decât atunci când calci cu propriile picioare locurile prin care a trecut apa.
Am ajuns la Suceviţa mult prea dimineaţa pentru a anunţa momentul, aşa că după două ore de somn în maşini, la ora 7:00, l-am sunat pe primarul Ioan Onufrei care ne aştepta, însă conform estimărilor noastre, o oră mai târziu. În minutele scurse până la venirea edilului căutam cu privirea urmele inundaţiilor, prea puţin faţă de ceea ce ne aşteptam noi. Ne întrebam dacă nu cumva am greşit venind aici, nu vroiam să vedem oameni ce se adună ca la urs atunci când văd maşini cu ajutoare însă ne gândeam dacă nu ar fi fost mai oportun să mergem în altă parte. Sosirea primarului ne-a mai liniştit puţin: „oamenii s-au obişnuit deja cu nenorocirile. În urmă cu doi ani apa ne-a dus Căminul Cultural pe care-l terminasem de puţin timp. Aici nu se văd prea multe, dar ajungem imediat şi acolo unde a fost nenorocirea mare”, ne-a spus Ioan Onufrei citind nelămurirea din ochii noştri.
Nu am căutat să facem din acest eveniment unul politic, nu am mers cu lăzi sau pungi roşii, am mers ca oameni, motiv pentru care atunci când am discutat despre modul în care vor fi împărţite ajutoarele (aproape trei tone de alimente şi 23 de cutii cu haine) am ales să li se dea preoţilor şi pastorilor pentru ca ei să împartă enoriaşilor, ne-a plăcut o vorbă a primarului Onufrei: „parinţi, pânâ aici e păcatul meu, de aici încolo poate fi al matale”.
Odată îndeplinită prima parte a misiunii noastre am pornit spre zonele afectate grav de inundaţii.
Voivodeasa, lumea pierdută
Am urcat în maşina primarului şi am pornit în trombă spre localitatea Voivodeasa, de fapt o uliţă laterală a Suceviţei, despărţită doar de indicator de reşedinţa comunală. Am pornit de sus, din capătul satului, locul unde cinci case au rămas izolate. Aici apa rupsese drumul şi o bună parte din deal. Torentul distrugător era acum un biet pârâiaş pe care îl puteai sări dacă-ţi luai avânt. „Aici nu ştiu ce facem, amenajăm un drum să putem ajunge şi la ei, o improvizaţie. La două zile după inundaţii am avut un mort aici, a trebuit să mearga cu sicriul peste deal să poata ajunge la cimitir”, ne-a povestit primarul Onufrei.
Începem să coborâm încet, oprind din când în când pentru a vedea urmele lăsate de inundaţii. „Acolo a fost o casă cum e aia’ de colo (ne arată o casă frumoasă cu mansardă), totul a plecat, acolo se vede (ne arată o grămadă de bucăţi de beton scoase din albia pârâului ceva mai la vale) numai scările au rămas pe loc dar le-au tras de acolo că a trebuit curaţat”, explică Ioan Onufrei.
Coborâm în continuare şi ajungem la un pod ce a simţit furia apelor, a rămas mai puţin de jumătate din el, restul a fost efectiv mânat de ape. De aici încep să fie case pe ambele părţi ale drumului şi, la fiecare, oamenii lucrează. Unii îşi refac gardul, alţii cară mâlul pe care l-au scos pe geam cu lopata. Oprim din când în când şi stăm de vorbă cu oamenii, îi cerem primarului să nu spună cine suntem să putem înţelege oamenii aşa cum sunt ei, să-i ascultăm liber, să le înţelegem necazul. Lucrează, nu-şi plâng de milă, au doar un of: „de ce naiba nu faci un dig pe valea asta că e a patra oară când ne inundă?”.
„Am luat copiii şi am fugit cu ei peste deal”
La una din ultimele opriri am intrat în curtea familiei Lazăr. Imaginea a fost impresionantă încă de la poartă (de fapt locul unde a fost cândva poarta). Larisa şi Dănuţ se jucau cu mâlul rămas în urma apelor, acolo unde înainte de inundaţii erau straturi. I-am întrebat ce e fac, ce construiesc? Iar Dănuţ mi-a răspuns într-un grai autentic bucovinean: „Faşem o casâ mari, cu şanţuri şi diguri pi lângâ ieli, sâ nu vii apa sâ li ieii”. Aparatul de fotografiat l-a speriat pe Dănuţ, doar Larisa a rămas să aranjeze şi locul pentru animale, să nu le ia apa.
Îl întâlnim pe Mihai, capul familiei, care începe să ne povestească tragedia familiei sale: „Când am vazut că vine iară apa am luat copiii şi am fugit peste deal la fratele meu, că a mai fost în urmă cu doi ani viitură, şi atunci tot la el i-am dus. Am venit înapoi cu nevasta-mea să fie totuşi cineva acasă. Atunci a venit viitura mare şi a smuls fundaţia, ne-a luat şi mobilă, şi haine, şi electrocasnice, tot”.
Trei zile au stat Larisa şi Dănuţ la unchiul lor. După ce a trecu nenorocirea părinţii s-au chinuit două zile să cureţe casa, să salveze ce se mai putea salva. Acum ce a mai rămas din agoniseala familiei e înghesuită în două cămăruţe, loc insuficient pentru un trai normal. Mihai este de câteva luni şomer şi acum singura preocupare a lui este să termine casa pe care deja a început-o, pentru ca familia lui să fie în siguranţă. Doina, soţia lui aduce în această perioadă banii în casă, fiind bucătăreasă la o pensiune, şi speră ca Dănuţ şi Larisa să meargă în septembrie la şcoală cu tot ceea ce au nevoie.
În loc de final
E greu să descrii ceea ce ai văzut acolo, cuvintele înseamnă prea puţin şi nu vor putea exprima tragismul lucrurilor. E greu şi pentru un om politic să vadă asemenea lucruri pentru că îşi dă seama că este parte a unei clase politice impotente, ori mai rău, dezinteresate.
În perioada următoare vom ajuta familia Lazăr să revină la o viaţă normală, să aibă iar frigider, televizor, mobilă, etc, îi vom ajuta pe Larisa şi Dănuţ să meargă la şcoală cu tot ceea ce au nevoie, îi vom sprijini să uite acest episod negru al vieţii lor. Sperăm că bihorenii vor înţelege această tragedie şi vor fi alături de noi în această acţiune.
bine ca nu sa indundat vila si terenul de sport a primarului facuta in perioada madatului.
Mă numesc Magyara Rudolf Leonard, am 24 de ani şi bani prea puţini pentru a-mi permite medicamentele necesare tratării afecţiunilor de care sufăr. Nu am pe nimeni, am crescut, de la un an, în mai multe case de copii din Sibiu, iar de la 18 ani sunt pe drumuri. Acum dorm la un adăpost de noapte din Sibiu şi nu pot munci pentru că medicii mi-au interzis efortul fizic. Sufăr de ciroză hepatică, ulcer, leucemie şi scolioză toracică şi am nevoie, lunar, de medicamente în valoare de aproape cinci milioane de lei pentru a putea urma tratamentul prescris de medici. Mă adresez oamenilor cu suflet şi credinţă în Dumnezeu să mă ajute pentru a putea continua acest tratament. Cei care doresc, mă pot ajuta cu mici donaţii în contul deschis la BCR :
RO36RNCB0231088855520001 (lei). Vă rog ajutaţi-mă! dacă nu, pot să mor!
E-mail: rudolfleonard13@yahoo.com Telefon: 0757205495 Vă mulţu mesc anticipat. Boală, disperare, durere, neajutorare şi câte sinonime ar putea descrie situaţia acestui om. În jurul nostru în fiecare zi mor oameni. Mor sau trăiesc cu o frică teribilă de moarte din cauza indiferenţei noastre. În fiecare zi semenii noştri duc poveri grele în sufletele lor. Cine dintre noi este gata să întindă o mână de ajutor??? Nu pot să ajut acest om financiar, dar vreau prin acest anunţ să sesizez pe cei care nu stau cu mâna întinsă şi pot să pună ceva deoparte ca să contribuie la această nevoie. Dumnezeu spune că: religiunea curată şi neîntinată înaintea Lui constă în cercetarea văduvelor şi orfanilor în necazurile lor. (Iacov 1). Tu ce faci în acest sens. Contribuie şi tu la salvarea lui Rudolf. Am aflat despre situaţia lui de la el, când a lăsat mesajul de mai sus într-un comentariu pe acest blog. 0757205495
Telefon: 0757205495
TOCMAI cà digul este fàcut un pic mai la deal de mafiotii care taie pàdurile si ocupà satul cu de ani de zile ca o râie .Totul este din cauza lor!
Nu se tem de nimeni ,nu respectà nici o regulà a naturii ,nici o lege civicà.Cei care s-au îmbogàtit nu sânt deloc inundati.Ei continuà digul lor ,apa se revolà în capàtul satului ,dupà ce trece de cei care o stranguleazà cu butuci …..De ce nu spune lumea acest adevàr dureros, cu voce tare?De ce nu s-a fàcut nici o anchetà la Voievodeasa?Ce se întâmlpà la Sucevita de ani de zile e foarte ,foarte grav.
Toatà lumea stie de ce APA PE UNDE A MAI TRECUT MAI TRECE !!!!
ce fata are primaru