Oraşul Oradea nu adăposteşte între zidurile sale doar oamenii de astăzi ci şi amintirea unei alte lumi. O lume cu adevărat fascinantă a existat cândva sub străzile, blocurile şi locuinţele de astăzi ale municipiului, o lume peste care s-a aşternut o linişte mormîntală şi care, din când în când, ne mai vorbeşte prin vocile arheologilor.
Nu ştiu câţi dintre dumneavostră cunosc aceste lucruri dar prin anii 70 când s-a decis construirea blocurilor de astăzi, o mulţime de situri au fost îngropate sub zidurile groase de beton.
„S-au făcut şi atunci câteva săpături dar au fost superficiale şi datorită timpului scurt s-a salvat ce s-a mai putut salva”
povesteşte arheologul Attila Lakatos. Tratată cu indiferenţă şi batjocorită, lumea care a existat cândva pe aceste meleaguri nu a putut să reacţioneze în niciun fel. Utilajele au sfărâmat sub şenilele lor tot ceea ce compunea universul fantastic al oamenilor care încercaseră să ducă o viaţă în aceste locuri. Dar haideţi să facem un pic de istorie.
De ce şi de unde… Oradea Salca?
Situl arheologic se află în periferia sudică a oraşului actual, pe porţiunea cuprinsă între Cimitirul Rulikovszky şi fosta Fabrică de Bere (azi: Magazinul Lotus) pe o terasa aluviala a Crişului Repede. Este cel mai întins şi totodată cel mai complex sit de pe teritoriul Oradiei. În epocile preistorie precum şi în evul mediu timpuriu până la întemeierea oraşului medieval a fost cel mai însemnat centru de habitat cunoscut din Bihor.
Până la începutul secolului XX situl s-a aflat pe o pustă cuprinsă între oraşul Oradea şi satul Seleuş. Denumirea de „Salca” se trage de la o aşezare rurală medievală, atestată în acet loc de la prima treime a secolului XIV şi care a existat sub forma unui cătun până la mijlocul secolului XVIII. Mai târziu în acest loc s-a aflat o cărămidărie şi terenuri agricole aparţinătoare satului Seleuş. Primele obiecte arheologice au ieşit la suprafaţă cu ocazia extragerii lutului pentru cărămidărie. Aceste piese au fost înregistrate în colecţia muzeului orădean începând din anul 1871.
Situl a fost cercetat de mai multe ori prin săpături arheologice (1930, 1959-1962, 1977, 1994-1997, 2001), dar cea mai mare parte a complexului a fost distrus de lucrările de construcţie a oraşului aflat în extindere continuă în a doua jumătate a secolului XX. Cele mai vechi urme arheologice din acest loc provin din neoliticul timpuriu (a doua epocă de piatră) şi sunt urmate de aşezări şi necropole aparţinătoare epocii de cupru, epoca bronzului, prima şi a doua epocă a fierului, toate perioadele epocii migraţiilor, evul mediu, precum şi epoca premodernă până la sfârşitul secolului XVII.
Noi descoperiri dar şi o viziune modernă asupra viitorului acestui trecut
Directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Aurel Chiriac susţine că deşi mai este mult de lucru, obiectele găsite în urma acestor săpături ar putea fi elementele unei hărţi istorice a „lumilor vechi” care au existat înaintea noastră pe aceste meleaguri. Le numim „lumi vechi” pentru că săpăturile au scos la iveală mai multe culturi care s-au succedat în decursul timpului (aparţinând unor epoci diferite) în această regiune.
„Oradea Salca este un sit foarte important inclus pe lista monumentelor şi siturilor arheologice din România, important pentru că aici avem primele urme de locuire, cele mai vechi legate de Oradea. Situl acesta nu se reduce la această zonă, au mai fost făcute săpături şi în zona Lotusului sau în zona Bisericii ortodoxe de lângă Lotus, unde am făcut descărcări. Descoperirile se întind de la 3000 – 4000 înaintea erei noastre şi până în secolul XVII era noastră, deci există o plajă mare de descoperiri care vor fi acoperite prin aceste săpături”
susţine Aurel Chiriac.
Ultimul şantier la care se lucrează în această perioadă se găseşte la capătul Străzii Vaporului, pe celălalt mal al Peţei. Attila Lakatos, arheolog la Muzeul Ţării Crişurilor, este persoana care răspunde de săpături şi care cunoaşte cel mai bine acest sit.
„Oradea Salca are câteva recorduri, regionale, zonale sau chiar naţionale. Este cel mai vechi sit cunoscut din Crişana. Primele descoperiri cunoscute de aici datează din anul 1971, anul în care s-a înfiinţat prima societate arheologică în Crişana. Ca şi întindere, este un sit imens, axul est-vest al sitului ţine de la Cimitirul Municipal prin Lotus, Strada Vavilov până spre Strada Bumbacului unde este Biserica Romano-Catolică de astăzi. Al treilea record ţine de săpătura în sine, fiind cel mai mare sit cercetat pe o suprafaţă compactă din istoria arheologiei din Nord Vestul României.
Locuirea aici începe în Epoca Neolitică, cele mai vechi descoperiri datează din Epoca Cuprului, de unde am descoperit câteva ceşti deosebite care vor face parte din colecţia Muzeului Ţării Crişurilor. Am mai descoperit şi obiecte din epoca târzie a bronzului, din Epoca Fierului, Cultura Hallstatt. Avem şi descoperiri mai spectaculoase cum ar fi o groapă rituală în care sunt trei urne de Epocă Scitică. A apărut pentru prima dată în ultimele decenii, un orizont de locuire al Epocii Fierului, o aşezare dacică practic, care, ne-a oferit un material arheologic foarte interesant, un vas întreg scos dintr-o groapă dacică – o imitaţie dacică a unui vas smălţuit roman.
Am mai descoperit o mulţime de gropi de provizii care provin tot din Epoca Fierului. Aceste descoperiri îmbogăţesc ceea ce ştiam şi ne ajută să stabilim detaliile modului în care trăiau strămoşii noştri. Gropile care se pot observa aici sunt fântâni, câteva locuinţe adâncite în pământ (bordeie), dar cele mai multe sunt gropi de provizii. Din 300 de complexe arheologice, aproximativ jumătate sunt gropi de provizii. Ori astfel de gropi de provizii apar în curţile interioare, în spatele locuinţelor din aşezările preistorice. Asta înseamnă că locuinţele propriu-zise vor apărea pe muchia actualei terase”
povesteşte Lakatos.
Deşi pare un lucru greu de realizat, o hartă a aşezărilor care au fost înainte, pe locul pe care există astăzi Oradea, s-ar putea face, conform lui Aurel Chiriac, după ce se vor finaliza toate aceste săpături şi se va face o evidenţă a descoperirilor. Directorul a mai precizat că se doreşte accesarea unor proiecte europene atât pentru săpături sistematuice cât şi pentru a întemeia o hartă a lumii de atunci.
Municipalitatea vrea stradă peste sit
Spre deosebire de alte perioada din istoria acestui municipiu, situl de la capătul Străzii Vaporului este tratat cu respect. Aurel Chiriac a felicitat chiar Primăria pentru că, înainte de a trece la execuţia proiectului de infrastructură care va lega Piaţa 28 Decembrie prin Strada Vaporului de Şoseaua de Centură, a apelat la specialiştii de la Muzeu pentru a descărca situl şi a nu pierde obiectele de valoare, resprezentative pentru istoria acestor locuri.
„Aici se doreşte legarea Pieţei 28 Decembrie de Centură şi am decis ca, mai întâi să ne ocupăm de descărcarea arheologică a acestui loc. Avem două contracte încheiate cu Muzeul Ţării Crişurilor prin care se fac aceste săpături şi documentaţia necesară descărcării acestui sit arheologic.
Am şi licitat proiectarea şi execuţia acestor lucrări în valoare de 4,5 milioane de lei cu TVA inclus, firma câştigătoare fiind Asfaltmix şi termenul de finalizare al lucrărilor 7 luni, o lună proiectare şi şase luni execuţia lucrării. Considerăm că acest proiect de infrastructură va fluidiza foarte mult traficul şi va rezolva problema aglomerării Nojoridului”
a explicat, viceprimarul municipiului Oradea, Biró Rozália.
Ca într-o piesă tristă, peste toate aceste lucruri se va trage cortina. Chiar dacă timpul a mai făcut cândva acest lucru, îngropând, ca şi cum nu ar fi existat niciodată, trupurile oamenilor din acele vremi’, parcă de acum încolo va fi altfel. Vom şti măcar că sub zidurile groase ale acestor locuri au pulsat cândva şi alte inimi şi câmpurile frumoase din jurul oraşului nostru au fost admirate şi de alţi ochi. Oameni, trăiri, sentimente şi întâmplări care s-au scufundat în negura timpului ca o Atlantidă condamnată la moarte. O… Atlantidă de Bihor.
