„M-am întrebat cum să fac să existe un alt pelerinaj, m-am întrebat unde, şi de unde – trebuia să fie o zonă să o cunosc, dar mă întrebam şi cine o să vină. Mi-am zis că vor veni cei mici cu care eu lucram, mai repede decât adulţii, şi trebuia să fie atractivă zona, şi cultural, şi geografic, pe lângă spiritual, şi am ales Sighetul, îi avem aici pe ai noştri, ce au murit pentru o credinţă extraordinară.”
Este târziu în noapte când încă vorbim despre pelerinajul care se va organiza şi anul acesta de Şimleul Silvaniei şi până la Sighet. Sunt încă multe pregătiri de făcut şi totuşi, pe lângă asta, interlocutorul meu are amabilitatea de a sta la computer, la ore la care oamenii de regulă sunt cufundaţi în vise, pentru a îmi povesti despre pelerinajul pe care el „l-a inventat” – adică a sesizat nevoia, a gândit momentul, traseul, tot. Este vorba de părintele Florian Gui, vicar al Episcopiei Greco Catolice din Oradea, care face parte din Congregatia „Don Orione”. Până la urmă tot un fel de cufundare în vis este şi asta. Atâta doar că, după zece ani de când pelerinajul acesta are loc, ai un avantaj pe lângă visele celorlalţi, din noapte: ştii că, la trezire, cu ajutorul multor oameni pe care i-ai strâns pe lângă tine, în timp, ceea ce ai visat se transpune în realitate, devenind istorie, cu fiecare an ce trece.
Categorisiri
Mai vorbim şi pe-alături, nu doar strict de pelerinaj. Dar lucruri care, până la urmă, au treabă cu trecerea timpului pentru noi, pentru Biserică, felul în care s-au înşiruit pe fir boabele evenimentelor, înainte de revoluţie, după revoluţie. Părintele Florian Gui e călugăr şi, discutând despre jovialitate şi scorţoşenie în călugărie, el spune că ar găsi firesc pentru călugări să poată conţine şi împărţi mai multă bucurie, „călugăria fiind o prefigurare a vieţii veşnice, a fericirii depline în sânul Tatălui Ceresc” – spune el.
Mai spune, din când în când, lucruri care te fac să te gândeşti la ele, chiar la o vreme după ce ai spus „noapte bună”. Îmi spune despre că îi împarte în „buni” şi „neatenţi”. Să fac parte din Biserica Greco-Catolică, ce n-a avut chiar cea mai lină viaţă, în ultimii 60 de ani, şi să ai aşezarea de a vorbi doar despre „neatenţie” te face să te gândeşti că meteahna aceasta poate crea şi ea monştri, precum altele, trecute la pagini mult mai întunecare ale dicţionarului.
Dar părintele Gui alungă părţile care riscă să devină mai triste ale discuţiei noastre precum ai alunga o muscuţă: peste câteva zile începe încă un drum al celor atenţi, care nu vor să uite istoria, nu vor să lase nepomenite nume de patrioţi şi ierarhi, şi preoţi sau chiar simpli credincioşi care ţin de biserica aceasta atât de năpăstuită. Poate manualele de istorie de azi nu ştiu, nu vor sau nu pot să vorbească despre rolul Bisericii Greco Catolice în formarea şi existenţa noastră ca români – şi atunci devin vizibile variantele celelalte de a aduce aminte cine suntem, cine ne-a ajutat să fim.
Pentru acest lucru, dar şi pentru un pelerinaj de altă natură, dinspre suprafaţă spre sinea fiecăruia, peste 150 de pelerini vor porni într-un drum de 165 de kilometri, un drum al prieteniei, al efortului împreună, al renunţării dar şi al întâlnirii cu trecutul.
Cum se naşte un pelerinaj? De la primul pelerin!
Azi, în 22 august, se pleacă spre Şimleu, spre Bădăcin, satul lui Maniu. De fapt, unii au plecat de pe la casele lor de ieri seara. Se vine de departe, din locuri ale ţării de unde nu ţi-ai închipui, în afara acestui pelerinaj fiind, că s-ar ridica cineva să facă zeci şi zeci de kilometri din Sălaj, pentru a ajunge la cumplita închisoare de la Sighet, unde s-a murit şi pentru ca să fim români.
Vorbesc cu părintele vicar Florian Gui în legătură cu organizarea pelerinajului care va începe în 23 dimineaţa din Bădăcin şi va ţine până în 29 august. Spune că sunt 11 tineri din Iaşi care vin, că era, în anii trecuţi, o doamnă de 60 de ani din Bucureşti care venea. Pentru anul acesta s-au anunţat 157 de oameni, până la ora la care terminam ultima discuţie cu părintele. O armată de oameni. Animaţi de idea de a da ceva de la ei şi a câştiga în spiritualitate.
Părintele Gui spune că ideea pelerinajului a apărut în 1997 şi, practic, primul drum a avut loc în 2000: “Majoritatea pelerinilor sunt tineri, sunt 165 de kilometric de făcut în şapte zile. Prima e o etapă scurtă, Şimleu – Bădăcin. Se doarme în familii – în jurul pelerinajului s-a manifestat o disponibilitate mare. Participanţii sunt marea majoritate greco-catolici şi romano-catolici dar şi ortodocşi, baptişti sau reformaţi. Grupul din Iaşi de de romano-catolici.
O parte vin grupat, cu trenul, de la Cugir sau Iaşi, de la Oradea vin cu microbuze. Peste tot comunităţile ştiu de pelerinaj, preotul de acolo, din localităţi, e punctul de referinţă, marea majoritate locuri rurale şi şurile sunt locul de cazare cel mai căutat şi dorit. La început mai interveneam financiar dar ne ajută mult comunităţile din drum – la Ulmeni, Bulgari, Mireşul Mare, Bădăcin şi nu numai, aproape peste tot s-a transformat pelerinajul într-o sărbătoare”.
Acum, în 2010, pelerinajul are binecuvântarea episcopilor ce răspund de zona parcursă, precum şi a capului Bisericii Unite cu Roma. Iniţial, părintele Gui spune că nu s-a hazardat să o ceară, fiindu-I frică să nu fie totul “un foc de paie”: “În 2000 am mers singur, pe jos, s-a alăturat cândva un absolvent de medicină. Apoi, după trei ediţii, după binecuvântarea episcopului Virgil Bercea al Oradiei am primit şi pe cea a Prea Sfinţitului Ioan Şişeşteanu, episcope de Maramureş. Eu sunt din Şimleu, satul meu e cap pentru plelerinajul la Nicula – cuvântul acesta, “pelerinaj”, a fost dintre primele cuvinte pe care le-am învăţat, pe lângă mama şi tata. Am realizat ca Nicula greu va reveni în jurisdicţia noastră dar pietatea populară trebuia să revină. Greco-catolicii merg sus la Nicula ca la zidul Ierusalimului… M-am întrebat cum să fac să existe un alt pelerinaj, m-am întrebat unde, şi de unde – trebuia să fie o zonă să o cunosc, dar mă întrebam şi cine o să vină. Mi-am zis că vor veni cei mici cu care eu lucram, mai repede decât adulţii, şi trebuia să fie atractivă zona, şi cultural, şi geografic, pe lângă spiritual, şi am ales Sighetul, îi avem aici pe ai noştri, ce au murit pentru o credinţă extraordinară. Localităţile prin care trecem sunt unele cu rezonanţă pentru istorie. Apoi la Sighet facem o liturghie cu comunitatea locală şi vizităm memorialul iar în 31 august sărbătorim într-un cadru festiv “revelionul bisericesc” – trecerea solemnă în noul an bisericesc, noul an pastoral, şcolar şi universitar, unde se intră cu diferite angajamente. Iar 30 august e o zi cu tăcere, se sedimentează ce am adunat, au loc discuţii pe grupuri, meditatii, spovezi generale”.
„Ne luăm pelerine pe noi şi mergem mai departe”
Tot ca o idee general despre pelerinajul pe care l-a gândit şi, iată, l-a condus la aniversarea de 10 ani, părintele Gui spune că sunt importante, pentru pelerine, cinsitrea martirilor şi a celor ce au murit în alte locuri dar au dus consecinţa multor ani de închisoare, salutul parohiilor din drum, şi că este “o încurajare şi o provocare pentru tine(ri) – oricare ai fi tu”. “Cu rugăciune şi credinţă spre cinstea altarelor” este tema pe care sunt invitaţi, anul acesta, să cugete cei care vor porni în pelerinaj.
Cei care au renunţat la confortul caselor, la mâncarea cu care erau obişnuiţi,la internet şi telefoanele mobile, doritori să-şi tocească picioarele pentru o idee. „Ce se întâmplă când plouă, cât sunteţi pe drum?” – întreb. „Ne luăm pelerine pe noi şi mergem mai departe” – vine răspunsul.
Vorbesc cu părintele Gui despre actualele cărţi de istorie, despre generaţiile de tineri care ies din şcoli şi care nu au noţiuni fundamentale despre istoria ultimei sute de ani, a României – d-apoi despre cea universală. Despre românul care a votat, când cu proiectul naţional “Mari români”, unde pe locul 32 îl avem pe Maniu, pe 33 pe Hossu, pe 39 pe Coposu, pe 58 pe Elisabeta Rizea, care s-a dus fără să mai prindă limpezirea lumii, pe 75 pe Todea, dar şi pe Bulă, pe 59, pe lângă o mulţime de politicieni ai momentului (şi care vor trece cu momentul), de sportivi pe care nu ştii de unde să-i iei, dacă nu ai deja o colecţie de vuvuzele în casă, şi de alte personaje mai mult sau mai puţin obscure.
Părintele Florian Gui remarcă: “Intru într-o zonă în care în cinci minute nu am ce să răspund. O spun destul de des: această criză economică e determinată de o criză morală, ultimii cu o morală au fost Maniu şi Coposu, generaţia lor. Trebuie pornit de jos şi lucrat, indentificate valori şi promovate, şmecheriile te înalţă penttu o zi şi te coboară definitiv.”
Şurile Bădăcinului
Am vorbit şi cu părintele Cristian Borz, preot paroh în Bădăcin, satul lui Maniu, despre felul în care comunitatea pe care o conduce se va implica în primirea şi găzduirea pelerinilor. “Probabil că istoria merge mult în urmă, aici, fiind un centru în care s-a venit, de unde s-a plecat. În timpul lui Maniu, când s-a construit şcoala, au venit studenţi din toată ţara care au făcut muncă voluntară în Bădăcin. La inaugurarea şcolii au venit 5.000 de oameni! Oamenii au păstrat, se vede, aceste lucruri. Comunitatea s-a implicat mult, pentru pelerinaj. O families-a anunţat încă de anul trecut pentru mâncare, pentru anul acesta. Se va dormi pe grupuri – la crâsnicul nostru, Avram Oros, va sta cel mai mare grup, circa 100 de personae, că are două şuri si pune două case la dispoziţie.”
Îl întreb pe părintele Borz care ar fi cel mai greu lucru pentru el, pentru comunitatea lui, atunci când I se anunţă vizita a 160 de pelerini. Dar preotul nu se plânge, spune că apropierea pe care o are cu comunitarea îl ajută mult. În alte comunităţi, preotul se zbate singur, nu toţi pot să-ţi pună casa la dispoziţie. Aici oamenii au învăţat ce trebuie să pregătească şi, mai important, ce înseamnă să primeasă şi să sprijine un pelerin…”
Un antimis cât o câmpie
Mă uit la textele din broşurile pentru pelerini pe care părintele Florian Gui mi le-a pus la dispoziţie. Sunt absolut impresionante rândurile scrise de adolescenţii care au participat la pelerinajele de până acum. Ele vorbesc deschis depsre efort dar şi despre prietenie, sprijin, credinţă, întâlnire cu istoria. Iar cei pe care până acum îi vedeai poate ceva mai abstract, devin reali, palpabili, nume şi gânduri, şi, din câte se vede din scrisul lor, şi rezultate.
Tot în textile trimise de părintrele Gui găsesc şi o însemnare despre vizita cardinalului Leonardo Sandri în România. Pe câmpia unde se află Cimitirul Săracilor de la Sighet el a spus: „Aici am putea celebra Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie fără a avea nevoie de un Antimis, deoarece suntem în chip tainic pe un astfel de acoperământ. Tot pământul din jurul nostru e un Antimis: Valeriu Traian Frenţiu, Episcop de Oradea, Anton Durcovici, Episcop de Iaşi, Ioan Suciu, Administrator Apostolic la Blaj, Tit Liviu Chinezu, Episcop Auxiliar de Blaj, toţi împletesc, cu viaţa lor, icoana răstignirii Domnului.” Este o imagine puternică şi clară: se aşteaptă clipa în care altarele din viitor vor primi ceva din aceşti martiri ai noştri, ai tuturor.
Tot o noapte târzie e şi când termin discuţia cu părintele Florian Gui despre ediţia din acest an a pelerinajului pe care îl conduce. Numărase zilele, acum numără orele, îmi spune: “La ora aceasta unii au plecat deja, sunt deja pe drum, spre Sălaj”. Îi răspund: “Tot într-un pelerinaj suntem şi noi”. Spune simplu: “Da, pelerini suntem toţi”. Atâta doar că, probabil, printr-o strădanie ca cea a lui, numărul celor „nu buni”, al celor „neatenţi”, poate ajunge mai mic, aducând şansa ca, undeva, în viitorime, „interesanţii momentului” să poată lăsa loc, într-un alt top al „Marilor români”, adevăratelor valori ale neamului.
Foto R.B. şi EGCO
Ramona Băluţescu
Felicitari curajosilor!
Va vom aminti in umilele noastre rugaciuni!
Dumnezeu sa va imbarbateze!