Aşa cum au promis în urmă cu aproximativ o jumătate de an, democrat-liberalii s-au ţinut de cuvânt. Au demis miniştrii care nu au performat şi i-au înlocuit cu alţii. Nu, nu vă imaginaţi că mai buni, pur şi simplu alţii. L-au demis pe Şeitan că s-a făcut de râs cu privire la legea drepturilor de autor şi au pus în locul lui un alt incompetent care vrea de două ori mai mulţi bani de la actorii profesionişti, scriitorii şi jurnaliştii independenţi. Au pus în locul lui un fel de „show-man”, un personaj care s-a remarcat pe la posturile mogulilor prin eleganţa cu care primea pumnii în faţă de la interlocutorii din opoziţie, şi, pentru că cele două televiziuni de ştiri au ca politică editorială discreditarea lui Băsescu, de la moderatori. L-au remaniat pe arogantul Berceanu care, în afară de a explica de ce nu se poate, nu a fost în stare să facă nimic şi l-au înlocuit cu Anca Boagiu, un alt fost demnitar care a trecut ca gâsca prin apă prin fotoliul de miniştrii. Restul de miniştrii „no name” au fost schimbaţi cu alţi miniştrii, la fel de „no name”. Nu am auzit din partea lor înainte de a fi numiţi nimic despre ministerele în care au ajuns. Asta denotă că habar nu aveau că vor ajunge miniştrii şi nu au niciun program pregătit, nicio soluţie salvatoare pentru ministerele la care au fost numiţi.
E ca şi când, după o beţie cruntă, ieşind cu greu din cârciumă şi sprijinindu-se unul pe altul, Boc şi Băsescu ar fi întâlnit la lumina felinarelor şase indivizi care măturau trotuarul. I-ar fi întrebat dacă vor să fie miniştrii şi i-ar fi aşezat în fotolii. Nimic nu îi recomandă să ajungă în aceste funcţii.
Nu au făcut nimic deosebit, nu s-au remarcat cu nimic, nici în partid nici în parlament. Democrat-liberalii se pot întreba, pe bună dreptate, de ce tocmai pe ei? Personal, aceste numiri mi se par o dovadă clară a faptului că în PDL nu contează „ce cunoşti”, ci „pe cine cunoşti”? Asta pentru că actualii miniştrii nu au arătat niciodată că ar cunoaşte ceva.
Închei cu un argument, pe care l-am auzit în urmă cu ceva timp la unul dintre parlamentarii puterii şi care demonstrează, încă o dată, că oamenii ăştia nu au niciun scrupul. Cică să-i lăsăm câteva luni în aceste noi funcţii să vedem cum performează. Eu îi înţeleg. Pentru ei, România e un experiment de laborator, unul în care şoarecii şi eprubetele sparte nu contează. Dar pentru dumneavoastră? Viaţa pe care o mai aveţi de trăit, contează?
Asta îmi aminteşte de cum a fost numit ministrul învăţământului. El era parcă promotorul “Pixelului albastru”. Nu? Mai ţineţi minte filmul postat de moguli cu Beşescu lovind sau împingând un copil!
Cât despre România “laboratorul” tuturor… Asta e faină. Să nu uităm însă de cel care ţine “lupa” asupra tuturor lucrurilor din lume. Ce spectacol poate fi lumea asta privită de sus!
Oare cum putem ajunge şi noi în “lojă”?
Am luat la cunostinta, multumim.