În urmă cu ceva timp o bună amică mă întreba, într-o convorbire telefonică, ce l-aş întreba pe Preafericitul patriarh Daniel, cu prilejul vizitei sale în Oradea unde, după cum bine ştiţi, a devenit doctor Honoris Causa. Din păcate erau prea multe de spus pentru a le discuta la telefon, aşa că m-am gândit să le aştern în acest editorial.
În primul rând, ca să pornim de la lucrurile mai grele pentru Preafericirea sa, ce părere are despre modul în care Biserica Ortodoxă şi-a fundamentat în timpul lui Ceauşescu poziţia de Biserică a poporului (adică un alt comunism cu acte în regulă) utilizând după bunul plac perceptele biblice? Spre exemplu Capitolul 13 al Epistolei către romani a Apostolului Pavel a fost folosit pentru a lega ortodoxia de statul ceauşist şi deci de comunism.
Cunoaşte marile realizări ale înaintaşilor lui? Îi voi aminti doar un episod, istorisirea lui Johann Baltheiser preluată de Denis Deletant: „Pe când era la Sinaia, PSS Vasile Aftenie a fost vizitat de Gheorghiu Dej şi patriarhul Justinian (principalul artizat al punerii Bisericii Ortodoxe în subordinea comunismului n.r.), care au încercat să-l convingă să treacă la Biserica Ortodoxă, oferindu-i în schimb Mitropolia Iaşi. PS Aftenie i-a răspuns lui Justinian: „Nu am nici suflet, nici conştiinţă, nici credinţă, nici neam de vânzare”. PS Aftenie a fost ulterior dus înapoi la Jilava, iar de acolo la Ministerul de Interne, unde a fost bătutu atât de rău (lucru confirmat şi de părintele Johann Baltheiser care, rămas câteva clipe singur la cimitir cu sicriul, a ridicat capacul şi i-a văzut faţa lovită crunt şi ochii tumefiaţi) încât a murit la 10 mai 1950”.
Sunt convins că nu îşi mai aminteşte nici de Decretul nr. 358/1 din decembrie 1948 când Biserica Greco Catolică cu 1.800.000 de suflete, 6 episcopi şi 2.000 de preoţi a fost „autodizolvată”.
Dacă de aceste lucruri nu îşi mai aduce aminte, poate îşi aduce aminte de preoţii ortodocşi (printre ei mentorul său Dumitru Stăniloaie sau teologi de marcă precum Nichifor Crainic sau Teodor M. Popescu) care au fost arestaţi anchetaţi, aruncaţi în închisori (Jilava, Piteşti, Aiud, Gherla) trimişi să muncească cu forţa la canalul Dunăre – Marea Neagră sau deportaţi în Siberia, de cele mai multe ori pentru acuzaţii total nefondate sau pentru refuzul de a divulga secretul spovedaniei (staţi liniştiţi, este vorba doar de 1.700 de persoane, restul şi-au făcut cu străşnicie „treaba” pentru care au fost menţinuţi în funcţii de Ceauşescu).
Nu are nicio datorie morală faţă de ei sau faţă de sutele de biserici sau mănăstiri demolate de comunişti? Nu simte că ar trebui să povestească credincioşilor sau preoţilor din subordine cuma fost ars, evident prin minune dumnezeiască, dosarul său de securitate la 23 decembrie 1989? Sau, nu simte că ar da dovadă de bunătate dumnezeiască dacă ar milita pentru o redeschidere a dosarelor securităţii preoţilor ortodocşi? În acest mod ar cinsti vieţile martirilor ortodocşi omorâţi în bătaie de comunişti şi ar arăta lumii întregi cine şi de ce se face vinovat. Nu, nu simte acest lucru şi nu militează pentru aşa ceva pentru că pe EL şi pe înaintaşii lui are dreptul să îi judece doar Bunul Dumnezeu!
Şi, ca să fie tot tacâmul, la Oradea, patriarhul Daniel cel „studios” a mai împușcat un titlu de doctor Honoris Causa. Nemuncit. Nemeritat. Ca atâtea altele. Să nu-i dai un titlu, în orașele în care calcă, ar echivala cu o crima de lez-majestate.
Pentru a-şi arăta totuşi respectul faţă de acei oameni, faţă de credincioşii ortodocşi şi de noi, românii, în general, Preafericitul a ridicat şi stăpâneşte un adevărat imperiu.
La gât poartă engolpioane de peste 14.000 de lei, are un complex patriarhal în satul Dragoslavele, pe lângă judeţul Argeş, de câteva milioane de euro şi are în dotare o superlimuzină Audi A8, de peste 70.000 de euro. Patriarhia deţine 140.000 de hectare de pădure, adică aproximativ 2% din totalul fondului forestier din România, are monopolul pe piaţa lumânărilor bisericeşti şi deţine şi un adevărat trust de presă, cu 36 de licenţe de transmisie (Televiziunea Trinitas, Radio Trinitas, Agenţia de presă Basilica, ziarul Lumina).
Potrivit datelor Ministerului Finanţelor, publicate de realitatea.net, Patriarhia Română a obţinut venituri fără scopuri patrimoniale (doar din donaţiile de la credincioşi) în valoare de 47.797.383 de lei. Pe de altă parte, tot în 2008, Patriarhia a obţinut din activităţi economice 3.526.245 de lei. Asta, la capitolul venituri oficiale. Anul trecut, însă, bisericile au oficiat aproximativ 400.000 de botezuri, nunţi şi înmormântări din care s-au încasat, 42.995.250 de lei, adică aproximativ 11.000.000 de euro. Bani pe care statul român nu percepe niciun impozit, dar percepe milioane de la românii care abia mai au cu ce trăi de pe o zi pe alta.
Şi ca să închei într-o notă mai concretă o să vă citez ce spune despre Preafericitul Daniel, Cristian Bădiliţă, istoric al creştinismului timpuriu, eseist, poet, doctor al Universităţii Paris IV-Sorbona, coordonator al Septuagintei în cadrul New Europe College, Bucureşti şi fellow al Istituto trentino di cultura (2002-2005) şi al Wissenschaftskolleg zu Berlin (2005-2006), unul dintre oamenii ai cărui cuvânt a contat atunci când s-a decis cine va fi noul Patriarh: „E limpede pentru toată lumea că Sinodul BOR este la cheremul unui patriarh autocrat, al cărui comportament nu mai inspiră nici unui ortodox nespălat pe creier decât decepţie ori stupoare. Dublură perfectă a celuilalt micromegaloman, de la Cotroceni, Daniel Ciobotea a uitat, în douăzeci de ani de carieră arhierească, tot ce-a învăţat în Occident, cu voie de la Ceauşescu şi de la Securitate.
Se comportă ca şi cum Biserica lui Isus Cristos ar fi propria sa moşie, neluând în seamă absolut nicio sugestie sau povăţuire dinafară. El ştie tot, face tot, rade tot. Deşi i-am susţinut candidatura, mi-am dat seama pe parcursul primelor luni de la „înscăunare”, că noul autocrat nu are decât fler administrativ plus o sete imensă de putere (între altele, de un ridicol îngrijorător, nu mai vorbeşte despre sine decât la persoana I plural, ca Iulius Caesar)” (citat preluat de pe Blogul jurnalistului Cristian Târziu)
În ceea ce priveşte activitatea Preafericitului şi a multor preoţi români (nu toţi, pentru că printre ei sunt şi oameni deosebiţi), cea mai bună definiţie o dă Florin Chilian în această piesă:
