Acum câteva luni, treaba asta cu ”a mijloci” îmi suna cumplit a limbă de lemn bisericească. Acum, după câteva săptămâni de legătură efectivă cu cauza fericitului Bogdanffy, episcop romano-catolic de Oradea, care a murit la Aiud în 1953, am înțeles (zic eu) puțin mai mult cum este să poți considera pe cineva mijlocitor.
După ce de la Vatican s-a anunțat că episcopul Bogdanffy Szilard va fi beatificat în 30 octombrie, la Oradea, mare a fost bucuria celor care aveau legătură de pe atunci cu această cauză.
Vorbind cu episcopul Bocskei Laszlo, al Oradiei, mi-a spus despre veste, și a adăugat mai multe despre episcopul Bogdanffy, al cărui nume nici n-aș fi știut să-l scriu corect, pe atunci.
Locul în care am pufnit, cu avântul filologului din mine, a fost atunci când episcopul a spus că ”vom avea un nou mijlocitor”.
Știu că în lumea celor care au legături mai apropiate cu religia se consideră că un sfânt sau un fericit este cel care pune o vorbă sau, după DEX, care stăruie pe lângă cineva în favoarea cuiva.
Adică se considera că și Bogdanffy va fi mai aproape de soarele credinței, de Dumnezeu, de unde va putea cere aplecare spre sufletele celor din locul de unde a plecat el.
Am pufnit pentru ca nu sunt o apropiată a sintagmelor osificate, și mi se părea așa arhaic să pot să văd termenul de ”mijlocitor” într-un text care să anunțe știrea, oricine ar fi fost cel de care se vorbea.
În timpul care a urmat am citit despre Bogdanffy, am vorbit mult despre el, am auzit părerile oamenilor care l-au cunoscut și care au fost influențați de credința lui.
Am citit despre viața lui în închisoare, despre felul în care, și în anii de temniță, și înainte, i-a sprijinit pe cei necăjiți, indiferent de etnie sau credință.
Am ajuns unul dintre cei care s-au alăturat, în gând și scris, cauzei acesteia, a migălirii ca ziua beatificării să fie una care să ne rămână în suflete. Pentru că am considerat că episcopul Bogdanffy Szilard, prin dragostea sa față de semeni și prin adânca sa credință, merita asta.
Și am ajuns să-mi pară tare rău că m-am pripit atunci când am auzit, în primăvară, de cuvântul ”mijlocire”.
Mai apoi, zilele trecute, un prieten drag mi-a spus, văzându-mi zelul legat de Bogdanffy: ” Finalmente, ai descoperit că roata se învârte”.
Da, am descoperit asta. Și, chiar dacă nu am descoperit ce e la capătul celălalt al mijlocirii, despre care se vorbea, oficial, legat de Bogdanffy, cred că ceea ce m-a făcut să las verbul acesta să-mi intre în viață, cu toată lumina legată de el, e că exemplul lui Bogdanffy poate face o minune și aici, între noi: poate lega oameni care, aparent, nu ar avea nimic în comun, prin bunătatea unui suflet care s-a jertfit pentru noi.
Ramona Băluțescu
