În Oradea, în ultima perioadă, au apărut o mulţime de „mari ecologişti” care nu au plantat în viaţa lor niciun copac dar care se dau de ceasul morţii, ori de câte ori administraţia locală este nevoită, din cauze obiective, să taie câte un copac. Ca răspuns la această situaţie, primarul Ilie Bolojan a făcut astăzi publice datele campaniei de plantări de toamnă, o campanie în care s-au plantat în Oradea (atenţie!) 6.570 de arbori şi 12.900 de fire de gard viu.
În cadrul conferinţei de presă de marţi, 16 noiembrie, primarul Ilie Bolojan a făcut bilanţul campaniei de plantări din această toamnă. Astfel, prin acţiunea voluntarilor de la diferite instituţii şi şcoli orădene au fost plantaţi 2.300 de arbori, în diferite zone ale oraşului. Municipalitatea a achiziţionat în aceasta toamnă 610 arbori care au fost plantaţi de către SC Adenandra.
Totodată, RAPAS a distribuit cu titlu gratuit, asociaţiilor de proprietari şi persoanelor fizice, arbori, arbuşti şi gard viu, pentru întreţinerea spaţiilor verzi din jurul imobilelor în care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea.
În această campanie de toamnă, fondul verde al municipiului s-a îmbogăţit cu 6.570 de arbori.
















