Ce au în comun Ioan Mang şi Elena Ceauşescu

Săptămâna trecută am participat la o conferinţă de presă organizată de PSD Bihor şi ţinută de Ioan Mang, profesor universitar şi senator. A vorbit, în cea mai mare parte a conferinţei, despre Legea Educaţiei şi despre cum a muncit comisia de învăţământ chiar şi în weekend pentru această Lege pe care Guvernul ţine neapărat, cu neruşinare, să îşi asume răspunderea. În cea mai mare parte, observaţiile pe care le-a făcut Mang au fost întemeiate şi nu ai cum să nu fii de acord cu ele. Legea Educaţiei este una prea importantă pentru a fi asumată de un Guvern care s-a dovedit a fi, până acum, unul dintre cele mai incompetente pe care le-a avut România. Este o Lege capitală pentru destinul acestei naţiuni şi ar trebui discutată cu toţi factorii sociali cărora li se adresează. Ce m-a deranjat însă pe mine a fost subiectul legat de autonomia universitară. Senatorul social-democrat susţinea sus şi tare că prin noua Legea a Educaţiei această autonomie este, pur şi simplu, călcată în picioare. Domul Mang a gândit aici exact ca şi judecătorii care şi-au propus singuri o mulţime de sporuri şi apoi şi le-au aplicat prin decizie judecătorească. Să nu cumva să existe un organ superior în faţa căruia universităţile să trebuiască să dea socoteală.

Dacă statul finanţează, cu bani grei, numărul de studenţi atraşi de aceste „fabrici de idioţi”, statul nu are dreptul să verifice şi să impună nimic (nici măcar pe palier calitativ). El trebuie doar să pompeze bani în vilele, maşinile şi afacerile profesorilor universitari, decanilor şi rectorilor, mulţi dintre ei, îngropaţi în diplome, dar care nu ar fi în stare să predea nici măcar într-un gimnaziu din ţările occidentale.

Din aceeaşi categorie de „aberaţii universitare” face parte şi discursul (de factură comunistă, în accepţiunea mea) pe care l-am auzit debitat la TVR 1. Domnul Mang susţinea acolo, cu tărie, că nu este nicio problemă ca un rector sau un profesor universitar să fie şi parlamentar. Adică, să ia de două ori salariu şi să nu îşi facă niciuna dintre meserii aşa cum trebuie.

Nimeni nu se îndoieşte de faptul că unii profesori universitari sunt capabili să fie şi parlamentari şi invers, dar eu am mari îndoieli cu privire la posibilităţile lor fizice de a face acest lucru.

Dacă eşti profesor universitar trebuie să predai aproape zilnic (asta dacă vrei să îţi faci meseria aşa cum trebuie), trebuie să fii autodidact să îţi aduci contribuţia la latura ştiinţifică a disciplinei pe care o predai, sunt o mulţime de lucruri în fişa postului pe care, dacă vrei să ţi le faci ca lumea, nu îţi mai rămâne timp pentru a merge la şedinţele parlamentului, la şedinţele comisiilor din parlament şi, eventual, la şedinţele partidului politic din care faci parte.

Probabil că domnul Mang a fost educat în spiritul pur românesc în care democraţie înseamnă să faci o mulţime de jumătăţi de lucruri, la repezeală şi de proastă calitate. Sau să fie la mijloc tendinţa, de-a dreptul totalitaristă, de a considera că unui conducător i se cuvine totul, el putând fi, academician, chimist, meteorolog, inginer, preşedinte, parlamentar tată şi soţ iubitor? Un fel de Elena Ceauşescu în exerciţiu?

Sau se gândeşte doar la propriul interes (nu ar fi de mirare) şi la faptul că la un moment dat, cineva ar putea să îi impună să facă treabă aşa cum trebuie şi nu pe jumătate, aşa cum face acum. Sunt convins că dacă întrebaţi studenţii pe care (cică) îi pregăteşte o să vă spună că îl văd mai des pe la televizor decât la cursuri. Dar când e zi de salariu, sunt convins că nu uită să dea pe la Universitate.

Este foarte clar că un astfel de lucru nu este normal, indiferent de cât de multe conferinţe de presă ar face politrucii din România care stau cu fundul în două luntrii şi de cât de multe argumente ar aduce. Este, probabil, una dintre multele cauze pentru care învăţământul la nivel universitar din România este praf.

Nu este de mirare că nicio Universitate din România nu este între primele 400 din lume iar nume, odată importante în învăţământul universitar internaţional, cum este Babes Bolyai din Cluj sunt în spatele unor universităţi ca cea zulusă din Durban.