Senatorul Ioan Mang, membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport invită toţi dascălii, elevii şi părinţii din judeţul Bihor şi municipiul Oradea la dezbaterea „Educaţia, cheia viitorului – Viitorul Educaţiei”.
Evenimentul va avea loc joi, 2 decembrie 2010, de la ora 15:00 în Sala Mare de şedinţe a Primăriei Municipiului Oradea (Piaţa Unirii, nr. 1).
„O asemenea dezbatere este oportună, în primul rând, pentru informarea cât mai corectă a profesorilor, elevilor şi părinţilor acestora despre noua lege a educaţiei.
Aş dori să purtăm o discuţie deschisă pe marginea prevederilor legii aflată în dezbaterea Senatului, în comparaţie cu varianta pe care Guvernul doreşte să-şi asume răspunderea, chiar dacă procedura a fost declarată neconstituţională.
La final, sper ca toţi cei implicaţi să-şi poată forma o opinie avizată despre acest subiect, atât de important pentru viitorul copiilor şi societăţii româneşti”
este de părere senatorul Ioan Mang.