Nu am pus niciodată preţ pe folclor şi tradiţii. Ca şi în cazul religiei însă, asta nu a însemnat că am detestat tot ceea ce ţine de acest lucru, pe oamenii care se ocupă de ele sau că le neg importanţa în lumea în care trăim. Pur şi simplu, eu nu m-am regăsit în ele şi tocmai de aceea nu mi s-au părut reprezentative pentru mine şi pentru ţara în care astăzi trăim. Folclorul şi tradiţiile reprezintă, în accepţiunea mea, un episod important în istoria acestui popor, dar un episod pe care l-am depăşit de foarte mult timp. Tocmai de aceea, mi se pare, cel puţin deplasat, să reprezinţi România de astăzi doar printr-un element al trecutului ei, un element care, haideţi să fim cinstiţi, nici nu ne face prea multă cinste. Pentru mine ca român, nu este deloc un lucru cu care să mă mândresc că în jurul anilor 1750 când Descartes scrisese deja în Franţa „Reguli pentru conducerea spiritului”, Immanuel Kant lucra în Germania (Prusia orientală) la „Critica raţiunii pure”, iar englezul John Locke cercetase deja originea cunoştinţelor omeneşti în „Eseuri asupra intelectului uman”, noi în această bucată de lume, scriam poezii cu o încărcătură filozofică desăvârşită, de genul:
„Într-o grădină,/Lâng-o tulpină,/Zării o floare ca o lumină./S-o tai, să strică!/S-o las, mi-e frică/Că vine altul şi mi-o ridică”
(Ienăchiţă Văcărescu – Într-o grădină)
(bineînţeles, unii „intelectuali români de carton” au găsit şi vor continua să găsească profunzimi şi în aceste banalităţi, inventând mai degrabă decât explicând).
E ca şi cum, păstrând bineînţeles proporţiile, un trib din Guineea s-ar mândri în Occident cu veleităţile lor de a se câţără prin copaci, de a-şi trece paiul de bambus prin ureche sau de a se scobi în nas cu degetul mare de la piciorul stâng. Lucruri exotice pentru occidentali, dar care îi vor face să nu vadă niciodată în tine decât pe băştinaşul gata să îţi mănânce o mână când nu eşti atent.
Explic aceste lucruri pentru a vă face să înţelegeţi de ce nu sunt de acord nici cu Ministerul Turismului şi nici cu oficialii din Bihor care încearcă să reprezinte România peste hotare doar prin ansambluri populare şi mâncare tradiţională. Eu cred că România de astăzi are foarte multe de arătat în Occident, lucruri care ne-ar apropia mai mult de ei şi ar arăta europenilor că noi nu arăm pământul cu boii şi ne întâlnim perechile în sat la horă, că noi trăim într-un oraş european, curat, care musteşte de cultură şi de oameni deosebiţi.
Să luăm spre exemplu Bihorul. Cred că ar putea fi organizată la Bruxelles sau la Strasbourg o seară specific Bihoreană, printr-o expoziţie de fotografie sau pictură. Cum ar fi să luăm cei mai buni fotografi şi pictori din judeţ şi să îi punem să reprezinte cele mai frumoase clădiri din Oradea sau cele mai frumoase zone montane, şi să le dăruim europenilor un colţ din lumea noastră, cea actuală.
Sau, având aici un nucleu cultural format în jurul revistei Familia, ce-ar fi să îi punem pe aceşti oameni să pregătească un cenaclu special în limba engleză sau franceză şi să le arătăm străinilor că în Bihor cultura nu se rezumă doar la strigături din vârful dealului către Măria care umple ulciorul la fântână.
Mergând pe cealaltă filieră, a trecutului, am putea să le vorbim occidentalilor despre Emanuil Gojdu, Aurel Lazăr, Iosif Vulcan, Arany János sau Ady Endre oameni care chiar au însemnat ceva pentru Oradea, România şi (evident) Ungaria. Sau, având câteva formaţii de muzică de cameră, ce-ar fi dacă am pregăti un spectacol de muzică clasică, care să se axeze pe piesele compuse de cei trei mari compozitori care au trăit şi au compus în Oradea (Wenzel Pichl, Karl Ditters von Dittersdorf sau Michael Haydn).
Ar fi atât de exagerat, atât de scump sau de greu de organizat? Nu, vă spun eu că nu ar fi. Şi sunt convins că dacă aceşti oameni, ar încerca să arate lumii întregi adevărata Românie, occidentalii ar avea o altă deschidere faţă de noi, am fi trataţi şi judecaţi altfel şi poate nu i-ar mai înspăimânta gândul de a investi pe aceste meleaguri, în ţara lui Eliade, Cioran, Coandă sau Brâncuşi şi nu a lui dracula, a copiilor bolnavi de sida sau a ţiganilor expulzaţi în masă din Franţa.
