La fiecare final de an echipa emblemă a fotbalului bihorean, FC Bihor își face bilanțul. Nici în acest an șefii din Iosif Vulcan nu au făcut excepție. În faţa opiniei publice, prin intermediul presei locale, Ioan Lucian și Andrei Bondor au discutat despre realizările şi eşecurile din anul 2010.
Primul care și-a făcut o analiză exactă a fost Ioan Lucian care s-a dovedit a fi optimist și încrezător. Acesta era de părere că a fost un liant între actualii acționari ai clubului și anume Consiliul Local și Consiliul Județean Bihor și Marius Vizer președintele grupului de firme Liberty, cel care își dorește foarte mult ca bihorenii să revină în primul eșalon. Aceasta ar fi cheia succesului pentru ca bihorenii să revină din nou în Liga I-a. La capitoul pozitiv mai putem evidenția faptul că a reușit să elimine nu mai puțin de 30 de jucători aflați sub contract cu clubul dar care nu mai erau doriți.
La capitoul nerealizări sunt două aspecte extrem de importante. Primul este un targhet de 500.000 euro luat ca angajament de a-i aduce în club, lucru nerealizat deocamdată iar cel de-al doilea centrul de copii și juniori.
De mai bine de nouă luni antrenorii de la acest centru nu au reușit să-și încaseze salariile pentru care au muncit, dar, pe viitor, se vorbește de răbdare și înțelegere. Promosiunea că iepurașul le aduce salariile au fost deșarte în timp ce Moș Nicolae i-a ocolit deja.
Strategia dă roade
Mult mai succint și la obiect a fost Andrei Bondor care, recunoscând că nu este un specialist al sportului cu balonul rotund, avea să spună că încet dar sigur marketingul începe să se miște și în club. Fiind adeptul unui proiect îndrăzneț, „Fotbal și în afara terenului”, acesta a venit cu unele idei noi. Și anume că ar trebuii făcut în aşa fel încât lumea să se simtă bine pe stadion şi să vină ca la un spectacol.
De asemenea, un aspect important este faptul că deja au început să apară unii sponsori importanți în club, asta după ce imaginea echipei a fost mult schimbată în bine iar rezultatele au fost pe măsură. După ce au fost premiați spectatorii orădeni cu invitații, bilete gratuite, șepcuțe, bomboane sau chiar obiecte promoționale, pe viitor se dorește ca acest club să aibă o mascotă, atragerea de noi sponsori fiind prioritară.
Dintre acțiunile ulterioare ale clubului se numără vizita la un azil de bătrâni din comuna Sâniobi pentru a le face sărbătorile mai frumoase, precum și o discuție amicală cu fotbaliștii în cursul după-amiezii de joi la Lotus market.
Lucian Popa

















