În ultima perioadă s-a scris şi s-a tot vorbit despre diplomele de Doctor Honoris Causa date de Universitatea din Oradea. Asta pentru că, pe de o parte, în ultimul an s-au dat multe astfel de diplome iar pe de altă parte pentru că atunci când alături cuvântul „diplomă” de „Universitatea din Oradea” îţi vine în minte altceva decât… distincţie dată pe merit. Cert este că, conform rectorului Cornel Antal, în 2010 s-au acordat aproximativ 23 de diplome Honoris Causa dintr-un total de 270 câte s-au dat de la înfiinţarea Univesrităţii.
Acelaşi rector a ţinut să explice că el a făcut propunerea facultăţilor din cadrul Universităţii din Oradea să nominalizeze persoane care merită aceste distincţii, pentru că în acest an s-au împlinit 230 de ani de învăţământ universitar la Oradea şi pentru că instituţia îşi doreşte o vizibilitate mai mare în lumea universitară naţională şi internaţională.
Printre altele, Cornel Antal a mai povestit că, mulţi dintre cei care au primit această distincţie, nici nu ştiau că în Oradea se face învăţământ la acest nivel de peste 200 de ani şi că, fără aceste „diplome”, Universitatea pe care o conduce risca să devină din ce în ce mai izolată pe plan naţional şi internaţional.
Trecând peste faptul că a da nota 10 unuia care merită şi a da tot zece altuia care nu merită, înseamnă a face o nedreptate, eu i-aş propune domnului rector alte două metode prin care ar creşte rapid vizibilitatea Universităţii din Oradea.
Prima dintre ele ar fi să înlăture nepotismul, sau măcar să încerce să facă acest lucru. Printr-o astfel de decizie eu sunt sigur că Universitatea din Oradea ar ieşi puternic în faţă şi ar câştiga puncte importante la capitolul imagine, chiar şi faţă de universităţi de renume din ţară, cum este, spre exemplu, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Când spun nepotism nu mă refer neapărat la grade de rudenie ci la calitatea soţiilor, soţilor, fraţilor, surorilor, taţilor, mamelor, nepoţilor, cumnaţilor şi bunicilor din Universitate.
Am avut norocul să cunosc la Universitatea din Oradea profesori care deşi aveau o relaţie de rudenie erau nişte profesori extraordinari şi cred că ar fi o greşeală ca aceşti profesori să fie înlăturaţi doar pentru că sunt rude. Sunt însă convins că la Universitatea din Oradea sunt o grămadă de profesori a căror singură calitatea profesională este gradul de rudenie. Ei ar trebui înlăturaţi.
Apoi, din aceeaşi categorie de măsuri prin care s-ar putea puncta la capitolul imagine ar putea face parte şi ridicarea calităţii învăţământului în această instituţie. Cornel Antal a încercat, şi sunt vizibile strădaniile lui de a face acest lucru dar cred că ar trebui impulsionat, susţinut şi completat în eforturi şi de alte persoane.
Există o mulţime de oameni la Universitate care ar trebui să înţeleagă că ei nu trebuie să gândească ca nişte sculeri matriţeri (totul se face la normă) sau ca nişte femei de serviciu (au trecut cele 8 ore de muncă, la revedere), că munca lor presupune performanţă şi autoperfecţionare.
Chiar dacă nu peste noapte, pe termen lung asta ar putea să scoată Universitatea din Oradea din anonimat. Şi ar putea să o facă mult mai bine decât Diplomele Honoris Causa date la normă şi fără nişte motive întemeiate în spate.
