Ştiu că pentru toată lumea anul trecerii spre 2011 este un an al bilanţului. Ce am realizat, ce nu am realizat, ce am fi putut realiza şi, mai ales, ce ne propunem să realizăm în anul care stă să înceapă. Niciodată paharul nu va fi plin, acolo unde sunt împliniri, este loc şi de mai multe şi acolo unde sunt neîmpliniri ne gândim că, cu puţin mai multă atenţie, le-am fi putut ocoli sau, măcar, ne-am fi putut pregăti pentru a le suporta mai bine.
În urmă cu aproximativ doi ani, aflasem cu tristeţe că Realitatea bihoreană se va închide. Eram trist pentru că nu apucasem să lucrez acolo decât un an de zile şi mă apropiasem foarte mult de colegi (probabil că mulţi dintre dumneavoastră înţelegeţi cât se poate de bine ce înseamnă oamenii din jurul tău, atunci când sunt de calitate). În plus, mă deranja dispariţia muncii mele. Poate că aţi apreciat sau nu aţi apreciat cotidianul Realitatea bihoreană dar pentru noi, cei care am lucrat acolo, era cel mai important membru al familiei, era produsul strădaniilor noastre de zi cu zi şi nu îl găseam cu nimic mai prejos decât alte cotidiene. Uneori însă, destinul tău şi al altor câteva mii de oameni (cei care alegeau zilnic să ne citească), se poate schimba sec. Cu o semnătură, aplicată în grabă pe o foaie, în timp ce vorbeşti la telefon.
S-a închis acel capitol aşa că noi, cei de acolo, a trebuit să ne găsim un alt loc de muncă. Atunci mi-a venit prima dată ideea acestui portal de ştiri. Ştiam că este greu pentru că porneam cu zero buget, pentru că trebuia să iau totul de la capăt fără niciun ajutor. În plus, chiar dacă în mare, este asemănător, jurnalismul on-line presupune şi anumite schimbări ale modului în care scrii materialul, structurezi textul sau alegi subiectele.
Am avut totuşi un mic salariu de început. Nouă luni de zile am primit ajutor de şomaj (450 de lei), bani cu care nu aveam nicio şansă să îmi fac reclamă. Singura reclamă pe care mi-am permis-o a fost (cam după un an de existenţă) Facebook şi Twitter. Dacă vă gândiţi la bani obţinuţi din publicitate… mai bine nu vă gândiţi.
Cu publicitatea, este un cerc vicios destul de complicat. Ai mulţi cititori ai şansa să ai şi reclamă, nu ai cititori nu ai de unde face rost de reclamă. Ori, atunci când îţi faci reclamă doar pe Facebook sau pe Twitter e cam greu să ai mulţi cititori. În plus, eu aveam când am început acest proiect aproape şase ani de presă dar nu lucrasem niciunde la departamente de publicitate aşa că habar nu aveam ce ar fi trebuit să fac.
Între timp am avut oferte şi de la alte instituţii media locale. Unele chiar avantajoase, dar m-am încăpăţânat să îmi continui proiectul cu toate riscurile de rigoare. Am avut şi noroc în unele privinţe. Deşi Realitatea nu mai exista, am beneficat de aceleaşi drepturi pe care le aveau colegii mei jurnalişti. Am fost chemat la conferinţe de presă, mi s-a solicitat prezenţa la diferite evenimente iar eu mi-am făcut munca, exact aşa cum mi-o făceam înainte.
Am doi ani de când scriu zilnic 3-4 materiale pe zi, plus un editorial pe săptămână. Tot la capitolul noroc aş putea să mai adaug şi câteva persoane care m-au susţinut necondiţionat şi au acceptat să mă ajute fără să primească nimic în schimb. Omul care a făcut ca Oradea Press să arate aşa cum arată astăzi este Ciprian Alexei. El a lucrat la design şi m-a învăţat toate lucrurile pe care ar trebui să le ştie un jurnalist care vrea să facă presă on-line.
Apoi, mai sunt trei colaboratori care m-au ajutat cu materiale fără nicio recompensă financiară şi cărora le-am fost, le sunt şi le voi fi mereu recunoscător. Prima este Ramona Băluţescu din Timişoara care mi-a trimis o serie de reportaje deosebite. În ceea ce priveşte sportul am avut mare noroc cu Lucian Popa, fostul meu coleg de la Realitatea, iar pe cultură, am primit câteva materiale de la Lia Tuns.
În afara acestui ajutor am încercat să îmi fac cât mai bine treaba. În fapt, o bună parte din dorinţa de a porni acest proiect s-a datorat concepţiilor mele despre presă. Întotdeauna am dorit să fac un anumit tip de presă, să îmi pot exprima liber ideile să aplic ceea ce credeam eu că trebuie aplicat într-un concept de presă şi să mă feresc de ceea ce consideram a fi deplorabil în presa pe care o vedeam în jurul meu. Dacă am reuşit sau nu, asta doar cei care au citit materialele de pe acest portal pot decide.
Cert este că la doi ani de la prima idee, aveţi o nouă sursă de informare la dispoziţie. Dacă mă uit în urmă, nu pot decât să fiu optimist. O să pun un pariu (să-i spunem pascalian) cu dumneavoastră. Haideţi să vedem, eu cât o să mai rezist să scriu şi dumneavoastră cât o să mai rezistaţi să mă citiţi.
Până una alta însă, la cumpăna dintre ani, vom ridica un pahar de şampanie şi pentru dumneavoastră, cititorii şi vă vom ura, din toată inima, un an nou plin de fericire şi de împliniri.
felicitari. tineti-o tot asa!