La Galați, la spital, o femeie a ieșit din comă profundă. Excelent, gânduri de bine familiei, felicitări medicilor! Dar lucrurile nu se opresc aici. Un cunoscut cotidian național scrie despre întâmplare. Sub titlul ”Femeia care s-a întors din moarte”, articol publicat azi, 13 ianuarie. Nici asta nu ar fi neapărat o problemă. A spune, însă, că medicii voiau să o declare moartă pe femeie, că nu avea activitate cerebrală, că medicii luau în calcul deconectarea de la aparate – e mult, mult prea mult.
Și aceasta nu este o discuție despre eutanasie, nu. Ci despre transplant. Care poate fi frânat după fiecare linie publicată în presă a unui individ care s-a trezit să scrie ceva despre care nu s-a documentat, și a mai și pus replici nespuse în gura celor cu care a discutat. O familie căreia îi aduci știrea că fiul, fiica, fratele, mama se află în moarte cerebrală și că nimic, nimic-nimicuța nu se mai poate face pentru acea persoană și că cei rămași pot, cel mult, să își dea consimțământul pentru un transplant, se află în fața câtorva dileme. Cea mai mare e dacă e SIGUR că cel drag al lor nu și-ar mai putea reveni.
Terminologie medicală deloc de ignorat
De aceea există coordonatori de transplanturi prin spitalele mari din țară, ca să explice, ca să preia sarcina de a duce tratative cu aparținătorii. Pentru ca o altă viață să meargă mai departe, după. Dar pentru asta, familia cu care se vorbește trebuie să înțeleagă clar termenul de ”niciodată”. Să înțeleagă că din moarte cerebrală nu se iese. Că poveștile cu moartea clinică sunt altceva. S-a întâmplat să văd cu ochii mei ieșire din moarte clinică. Există, da. Dar există și un cumul de investigații care vorbesc despre moartea cerebrală. Iar din asta nu se iese.
Au mai fost medici, au mai fost chiar și cadre medicale care se ocupau de transplant, care foloseau sintagma ”menținerea donorului în viață”, spre disperarea și exasperarea doctorului Victor Zota, ani de zile coordonator național de transplanturi. Lumea s-a mai obișnuit cu terminologia, acum. E important. Pentru că sufletul aparținătorilor se leagă de fiecare speranță. Cum povestea Victor Zota acum 10 ani: ”Dacă le spui ”menținerea în viață”, nu vor fi de acord cu transplantul, vor alege să mai spere”.
Și atunci vine onor ziaristul grăbit, să investigheze ”minunea” de la Galați. Da, e aproape o minune. Dar nu pentru faptul că Loredana Jalbă s-a ridicat din morți ci pentru că este perfect lucidă, fără ”avarii psihice”, după o comă Glasgow III. Dar ea nu a fost nici un moment declarată în moarte cerebrală. Așa că citești materialul și te enervezi. Nu pentru replicile cu iz clar de făcătură ale ziaristului, care îi face pe medicii de la ATI (anestezie terapie intensivă) să pară ușor hidrocefali. Ci pentru că ceva pute. Și face ca transplantul să fie aruncat zeci de pași înapoi. Numele se vor uita, locurile se vor șterge, dar ”minunea de la Galați” va rămâne în folclorul celor care vor refuza mai des, de acum donarea. Pentru că… ”din moarte se iese” – vor ști ei.
NU este vorba despre o moarte cerebrală
Ca să clarificăm acest aspect, am sunat la Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi, am trecut printr-o firărarie de interioare și, finalmente, am ajuns la medicul Nicolae Bacalbaşa, şeful secției de ATI şi purtătorul de cuvânt al spitalului. Pe care l-am întrebat dacă poate susține că pacienta a fost în moarte cerebrală, dacă a fost vorba de deconectarea de la aparate și dacă replicile apărute în cotidianul central îi aparțin.
Cu o amabilitate destul de rar întâlnită la cineva care este sunat de peste o jumătate de țară și care nu-ți poate vedea o legitimație de presă, doctorul Bacalbașa a fost captat de firul logic pe care i-l ofeream: dacă astea sunt articolele care pleacă dintr-un spital, nu vor mai exista donori pentru transplant în veci pururi… Și a acceptat să ne ofere câteva lămuriri despre cazul Loredanei Jalbă.
”Informarea publicului este o chestiune de mare responsabilitate și trebuie să fie făcută de persoane specializare, sau cu un control, un ajutor din partea cuiva din domeniu. Informarea după ureche e foarte nocivă social”
– a adăugat medicul, care a punctat și care sunt părțile din material pe care el nu le-a spus, deși a fost citat între ghilimele, dar și pe care nimeni din secția pe care o conduce nu le-ar fi putut spune, pentru că sunt aberante.
“Diagnosticul privind o suferință cerebrală în care creierul e ireversibil afectat nu se pune decât prin investigație paraclinică – cu ajutorul aparatelor. Nu s-a făcut acest lucru pentru pacienta respectivă pentru că nu era cazul – nu asta urmăream. Nu s-a pus problema deconectării de la aparate. Deconectarea e caz de pușcărie. De nu își revenea atunci când a făcut-o, era ventilată. Nu s-a pus problema de a opri aparatele cuiva cu activitate a inimii – aceasta e o formă de eutanasie”.
De amintit este că la Spitalul Clinic de Urgență din Galați nu s-au făcut recoltări de organe, pentru transplanturi, până acum. Și probabil nici nu se vor face multă vreme de acum înainte, după o astfel de piatră aruncată de un ziarist grăbit în lacul minților celor chiar mai puțin documentați.
Se vor găsi cei 10 înțelepți să o scoată? Mă îndoiesc. Nu că avem nevoie în fiecare zi de transplanturi, nu că fiecare dintre noi trece pe lângă așa o decizie ca cea a donării. Nu avem defibrilatoare care să meargă la unități de primire a urgențelor, nu avem medicamente pentru banale intervenții – transplantul, în asemenea condiții, e o procedură extrem de scumpă. Și totuși, e bine să existe o ușă deschisă pentru speranță. Până nu o trântește cu pocnet chiar câte unul care își închipuia, poate, că face un bine, scriind…
Ramona Băluțescu
