Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi a declarat la Oradea, în cadrul unei conferinţe de presă, că este convins că România va intra în spaţiul Schengen în acest an şi că motivele invocate de cei doi miniştrii de interne, care au susţinut că nu sunt de acord cu intrarea ţării noastre în spaţiul Schengen, nu sunt corecte.
Teodor Baconschi a fost prezent la Oradea joi, 13 ianuarie 2011, şi a avut mai multe întâlniri cu reprezentanţi ai PDL şi ai instituţiilor judeţene. Unul dintre subiectele abordate de ministru a fost legat de admiterea României în spaţiul Schengen şi de discuţiile pe care aceasta le-a iscat.
„Eu cred că anul acesta România va intra în spaţiul Schengen. Suntem un stat UE şi nu unul care doreşte să adere şi, ca atare, trebuie să fim trataţi ca şi ceilalţi membri. Cei doi miniştri de interne care au solicitat o amânare nu au procedat aşa cum trebuie. Aderarea la UE este un proces care încă nu s-a încheiat. În aceste zile aşteptăm avizul comisiei UE iar în februarie va avea loc consiliul sectorial de la Bruxelles unde este nevoie de un consens din partea membrilor acestui consiliu”
a declarat ministrul.
„Un vameş este onest sau nu. Nu devine mai onest dacă îi creştem salariul”
Baconschi a vorbit şi despre argumentele celor care susţin că România nu merită să intre în Schengen precizând că toate sunt neîntemeiate şi că Guvernul Boc le-a dat un răspuns prompt şi clar:
„Noi, ca cetăţeni ai UE nu admitem conexiunea dintre decizia politică şi monitorizarea pe justiţie. Nu cred că este cazul să se adauge noi condiţii în ceea ce priveşte aderarea noastră. Motivele invocate împotriva intrării României în Schengen nu sunt corecte. Au fost invocate nişte motive în cascadă care nu sunt întemeiate.
Ni s-a reproşat că nu recunoaştem frontiera cu Republica Moldova. Ea este recunoscută oficial din 1947. Apoi ni s-a spus că dăm prea multe cetăţenii celor din Republica Moldova. O facem selectiv şi în funcţie de nişte principii. Există acolo persoane care nu sunt de vină pentru ce s-a întâmplat în istorie. Sunt doar câteva mii de persoane, nu câte s-au invocat.
Ni s-a mai reproşat şi faptul că avem salarii prea mici pentru vameşi. La fel ca orice ţară din UE, avem o anumită situaţie economică şi un cuantum specific al salariilor. Eu nu cred că salariul are vreo legătură cu onestitatea vameşilor români. Un vameş este onest sau nu. Nu devine mai onest dacă îi creştem salariul.
Cred că, în ultimă instanţă, aceste argumente au fost doar pretexte. Reacţia Franţei spre exemplu, este o reacţie care se datorează unei anumite presiuni pe care o pun cetăţenii francezi pe conducătorii lor. Nu cred că ar trebui să se pună lucrurile în acest fel, devreme ce România a fost evaluată de către experţi independenţi”
a declarat Teodor Baconschi.
Întrebat de jurnalistul Oradea Press care vor fi efectele economice ale unei amânări a aderării, Teodor Baconschi a explicat:
„Va exista un impact minor. În special unul referitor la fluxul de transport. Cetăţenii din România vor circula ca şi până acum cu buletinul şi paşaportul peste tot în lume. Singurele lucruri care nu se vor schimba şi care, de fapt, sunt şi în interesul celorlalte ţări din UE, vor fi taxele pentru transporturi plătite la vamă, din ambele sensuri.
Acest lucru va face ca exportul şi importul de mărfuri să nu fie la fel de fluid ca în cazul a două ţări membre Schengen”.