Sala de spectacol a Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea s-a dovedit a fi, la începutul acestei săptămâni, un loc perfect pentru iubitorii de balet. Începând cu ora 18:30 Teatrul de Balet din Cluj a debutat pe scena orădeană cu un spectacol extraordinar care a ridicat sala în picioare, reprezentaţia încheindu-se în ropotele de aplauze ale celor prezenţi.
Trupa de balet din Cluj este un vlăstar al baletului românesc, compusă fiind din proaspeţi absolvenţi ai Liceului de Coreografie „Octavia Stroia” din Cluj Napoca dar şi din dansatori experimentaţi, sub atenta îndrumare a lui Alexandru Wolff. Formată din pasiunea pentru dans, trupa de balet din Cluj se defineşte astăzi a fi prima companie de balet independentă din România, care, deşi tânără şi la început de drum, reuşeşte să adune un public numeros în sălile de spectacol.
Reprezentaţia de luni a fost susţinută după coreografia lui Marius Petipa, muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski, regia semnată de Alexandru Wolff iar scenografia de Valentin Codoiu.
Asistenţa numeroasă la acest gen de spectacole este un semn că publicul orădean încă nu s-a lepădat de arta dansului, a teatrului, că încă are plăcerea de a vedea „arhaica lume” a poveştilor cu spărgători de nuci din lemn care mai apoi se transformă în prinţi sau a păpuşilor dansatoare.
Din aceeaşi categorie face parte şi Sancho Panza care încă se mai luptă cu morile de vânt precum balerinele prezente la Oradea, la rândul lor în luptă cu cinematografia şi alte „ispite” ale lumii moderne pentru a aduna cât mai mulţi degustători de frumos în sălile lor de spectacol.
„Spărgătorul de nuci”, titlul spectacolului adus luni spre cunoştinţă publicului orădean, îşi are rădăcinile în clasicele vremuri ale anilor 1891 – 1892, perioadă în care compozitor rus P.I. Ceaikovski a dat lumii cele două acte ale piesei, patronată pentru prima dată de teatrul Mariinsky din St. Petersburg la data de 18 decembrie 1892.
Deşi nu s-a bucurat de un adevărat success în anii 1890 şi următori acestora, Spărgătorul de nuci a cunoscut o mare popularitate începând cu mijlocul secolului XX fiind gustat şi astăzi în ciuda debordantei note clasice pe care o deţine.
S.I.M.
