În urmă cu câteva zile deliciul presei îl făcea o ştire conform căreia românii regretă fostul regim şi pe conducătorul de atunci, Nicolae Ceauşescu. Evident, cu excepţia câtorva lingăi astăzi ajunşi mari patroni sau înfipţi în anumite funcţii de stat, a unor copii „habarnişti” care cunosc comunismul doar din poveştile bunicilor care, încă mai dorm cu carnetul PCR sub pernă, în speranţa că cizmarul care a distrus decenii la rând România s-ar putea întoarce (aceeaşi categorie care stă toată noaptea pe OTV sau care este convinsă că Elvis Presley încă mai trăieşte pe nu ştiu care insulă), niciun om întreg la minte nu ar putea să facă o asemenea afirmaţie.
O altă problemă ţine de „specialiştii” care au făcut acest studiu. Poate sunt aceiaşi „specialişti” care, tot pe bază de sondaje, l-au făcut pe Geoană preşedinte pentru o noapte. Nu cred în sociologie pentru că, din puntul meu de vedere, orice disciplină care se vrea a fi ştiinţă trebuie să îndeplinească anumite criterii, iar sociologia rămâne corigentă la o mulţime de astfel de criterii.
Primul şi cel mai important este universalitatea sau exactitatea noţiunilor care definesc acea ştiinţă. Sociologia a dat de prea multe ori greş ca să putem vorbi despre legi sociologice universal-valabile dar, totuşi, dacă este aplicată aşa cum trebuie, poate să determine într-un anumit procent nişte realităţi.
Eu nu cred că în România se face sociologie aşa cum scrie în manual şi exemple sunt o grămadă. Sociologii români fac studiile, în cea mai mare parte, cum lucreaza sculer matriţerii noştrii. Trebuie să fie un număr de răspunsuri. Nu conteaza de unde le ei, nu conteaza dacă o persoană răspunde de 15 ori şi nici dacă aparţine unei anumite categorii de vârstă. Important e să avem numărul care ni s-a cerut.
Dacă, să spunem, în proporţie de peste 60%, faci un astfel de sondaj luând la rând azilele de bătrâni, vei avea un rezultat total diferit decât dacă întrebi doar profesorii universitari sau liceenii din primul an.
Un alt aspect ţine de momentul în care îi pui întrebarea respondentului. Dacă îl întrebi în ziua de salariu poate că o să îţi spună că e mult mai bine decât era pe timpul lui Ceauşescu dar dacă îl întrebi când tocmai i s-a terminat pensia o să explice că „ăştia nu sunt în stare să zugrăvească ce a construit Ceauşescu”.
Ţinând cont de situaţiile enumerate cred că, folosind statisticile „ştiinţifice” ale sociologiei, poţi să demonstrezi sau să demontezi orice.
Presupunând însă că cei care au făcut aceste sondaje au ţinut cont riguros de toate regulile sociologiei iar răspunsul final a fost acela că „românii îl regretă pe Ceauşescu”, cred că situaţia ar putea fi privită cu totul altfel. Când spun asta mă refer la modificările fundamentale care au avut loc în viaţa românilor după Revoluţie.
Prima modificare ţine de diferenţa dintre ce se aşteptau să se întâmple şi ce s-a întâmplat de fapt. Manipulaţi de postul naţional, de discursurile mobilizatoare ale foştilor comunişti şi îndoctrinaţi constant de Scânteia şi Scânteia tineretului, românii au ales în locul unor comunişti alţi comunişti sperând că acest lucru va rezolva situaţia. Ei bine, acest lucru a prelungit şi mai mult comunismul, mutilând ceea ce ar fi trebuit să fie democraţie.
Un alt aspect ţine de dezindustrializare şi de pierderea unui anumit sens existenţial. Că uzinele care produceau lucruri nevandabile în Occident (piaţa din Orient a picat imediat după ce a picat comunismul iar mărfurile produse de industria construită de Ceauşescu nu mai avea o piaţă de desfacere) trebuiau înschise, nu este nicio îndoială dar oamenii care lucrau în acele uzine nu au dispărut peste noapte.
Oamenii aceia aveau o anumită ordine, un anumit sens în existenţa lor. Îşi făcuseră anumite planuri de viitor, toate bazate pe munca lor cinstitită, îşi cunoşteau locul, rolul într-o anumită ierarhie a lumii. Cum ar fi trebuit să reacţioneze un om căruia brusc toată această lume îi moare, tot acest sens dispare?
Cum explica cineva. Cum ar putea să reacţioneze un miner pe care, după 20 de ani de muncă în subteran, îl pui să adune ciuperci vorbindu-i despre reconversia muncii? După ce a practicat una dintre cele mai grele munci din România să îl pui să facă o muncă pe care o poate face un copil de 4-5 ani? Normal că se va simţi umilit, înjosit şi va regreta viaţa aceea care, chiar dacă era una dificilă, îl făcea un om respectat şi îi dădea un anumit sens existenţial.
Luaţi acest exemplu şi extrapolaţi-l la alte ramuri industriale şi sunt convins că veţi obţine rezultate asemănătoare. Asta nu înseamnă că oamenii aceştia regretă fostul regim sau îl regretă pe Ceauşescu, înseamnă că oamenii aceştia nu îşi găsesc deocamdată locul în această lume a consumismului, că nu o înţeleg, o văd ca pe o dezordine şi ar prefera în locul ei orice altă formă de ordine. Fie şi una rea.
