Îmi amintesc că la începutul crizei (sau cel puţin atunci când s-au prins ai noştrii că şi România a intrat în criză) Guvernul Boc (nu mai ţin minte exact a câta dinastie era pe atunci) a vorbit românilor despre două posibilităţi de atenuare a crizei. Vorbeau atunci sau despre creşterea TVA la 24% sau de scăderea salariilor cu până la 25%. Acest „sau” s-a transformat rapid în „şi”, iar românii, printre cei mai săraci cetăţeni ai Europei, s-au trezit şi cu creşterea TVA-ului şi cu tăierea salariilor. Guvernul a tăcut mâlc, au mai apărut pe la televizoare câţiva nefericiţi, insultaţi şi scuipaţi cu cea mai adâncă ură proletară de starurile voiculesciene şi cele vântuleşti.
La celelelalte televiziuni (cele care se află, să spunem aşa, în alte relaţii cu Guvernul Boc) apăreau mereu, ba Traian Băsescu, ba Emil Boc explicând despre cât de lipsite de deontologie sunt televiziunile mogulilor care, în loc să coalizeze poporul în jurul ideii de sacrificiu, instigă cetăţenii la revoltă socială.
De minciuna pe care o spuseseră în faţa unei întregi românii (aceea că vor alege doar una din cele două variante – creşterea TVA sau tăierea salariilor) nu vorbea niciunul. Ca într-un film de Kusturica, în timpul ăsta, românii sărăciţi şi neputincioşi se strânsesră într-un penibil dans al pinguinului în jurul parlamentului, provocaţi de pesedişti şi de băiatul acela care, după ce vorbea despre greutăţilor muncitorilor din sindicatul pe care îl conducea, se ducea acasă şi îşi număra şpaga pe care o primea de la vameşi (între noi fie spus, dacă aruncaţi o privire peste celelalte editoriale scrise de mine, veţi vedea că eu întotdeauna am spus că liderii de sindicat din România sunt, cel puţin, la fel de incompetenţi ca actualii politicieni).
Între timp şi în Europa se luaseră măsuri anti-criză. Deşi economia Greciei ajunsese în faliment, nici măcar acolo nu se luaseră măsuri atât de drastice ca în România. Să fi fost criza atât de neagră doar în România? Ei bine, pe la sfârşitul anului 2010, începutul anului 2011, s-a dezlegat şi acest mister.
S-a dezlegat pentru oamenii raţionali, care se străduiesc să fie obiectivi, nu pentru libărcile guvernului sau ale opoziţiei. La ei lucrurile sunt simple şi ţin doar de o imbecilitate crasă pe care o numesc strategie politică. Orice face Ponta este rău pentru pedelişti iar Băsescu este satana pentru Ponta (conform propriei sale declaraţii). Nu există nuanţe, bun simţ, obiectivitate. Oricine se apucă să explice lucrurile încercând să vadă şi jumătatea cealaltă a paharului se trezeşte etichetat ca fiind trădător.
Dar, să ne întoarcem la mecanismul minciunii iniţiat de Guvernul Boc şi girat de Traian Băsescu. De câteva luni guvernul nostru a devenit foarte bun cu românii. Au început să îi perie ca pe nişte copii mici cărora le-au dat nişte palme peste funduleţ la un moment dat, dar pe care nu pot să nu îi iubească. Dragostea asta părintească are însă legătură strânsă cu rezultatele din sondaje şi cu alegerile care se apropie cu paşi mari.
Au crescut brusc salariile bugetarilor şi încep să ne propovăduiască despre un viitor mai luminos decât cel al omului nou din discursurile lui Ceauşescu. Dacă în celelalte ţări europene fie s-au îngheţat salariile fie au scăzut cu aproximativ 5%, în România au scăzut cu 25% şi apoi au crescut cu 15%. Nu vorbim aici despre nicio însănătoşire economică peste noapte.
Întrebaţi orice specialist în economie şi sunt convins că vă va spune că asemenea fluctuaţii nu pot exista într-un stat normal. Ori, dacă economia a crescut sau va creşte în 2011 cu maxim 1,5%, cum îşi permit ei să crească salariile cu 15%? Asta în condiţiile în care, singurul lor argument pe care l-au folosit ori de câte ori au avut ocazia în 2009 şi 2010, a fost cel legat de iresponsabilitatea guvernelor precedente care nu au crescut salariile ţinând cont de creşterea economiei, ci de voturile pe care le voiau de la oameni.
Să înţelegem că argumentaţia asta nu se aplică şi în cazul lor? Sau avem creştere economică atât de mare încât să ne permitem creşteri salariale cu 15%? Adevărul stă însă într-o mare minciună.
Când guvernul a redus salariile cu 25% şi a crescut brusc şi TVA-ul, România nu avea nevoie de măsuri chiar atât de dure. Se putea rezolva situaţia crizei ca şi în celelalte ţări din Europa cu o tăiere modică a salariilor sau o îngheţare a lor. Guvernul s-a gândit însă că îi va păcăli pe români (la fel ca celelalte guverne pe care le criticau cu atât de mult aplomb) crescând salariile atunci când se vor apropia de alegeri.
Speranţa lor este aceea că românii vor uita de măsurile luate cu câţiva ani în urmă odată ce le vor fi buzunarele pline şi îi vor vedea pe pedelişti ca pe salvatorii acestui neam. Luminosul guvern care ne-a trecut prin criză, precum Moise prin deşert, ducându-ne spre un fascinant paradis European al bunăstării.
