Primăria municipiului Oradea a început luni, 7 martie, lucrările de reabilitare a B-dului Decebal. Lucrările constă în remontarea bordurilor, realizarea rigolelor de scurgere a apelor pluviale şi reabilitarea covorului asfaltic. În prezent, se lucrează la montarea bordurilor pe tronsonul cuprins între Parcul Bălcescu şi strada Primăriei.
Lucrările sunt executate de firma Drumuri Orăşeneşti în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), valoarea acestora fiind de 1.120.285, 88 lei (fără TVA). Termenul de finalizare este prevăzut pentru sfârşitul lunii iulie.
La sfârşitul săptămânii trecute au început lucrările de modernizare a str. Măslinului şi a str. Viorelelor, care fac şi ele parte din cele 19 străzi reabilitate prin POR.
Valoarea lucrărilor este de 357.111 lei (fără TVA) în cazul străzii Măslinului şi de 67.262 lei (fără TVA) pentru str Viorelelor.
Pe ambele străzi se fac momentan săpături, urmând să fie puse straturile de balast, piatră spartă, blinder şi uzură. Lucrările pe aceste două străzi vor fi finalizate până la sfârşitul lunii iunie.
DAcia sau decebal?
Decebal. Am modificat, multumim mult de observatie.