Puţini erai cei care credeau că roş-albaştri pot furniza surpriza chiar pe terenul liderului. Şi acest lucru s-a adeverit în condiţiile în care ambele echipe au făcut un meci modest. Dar norocul ţine cu cei buni şi, de astă dată, bihorenii au avut noroc că au reuşit să marcheze. Dacă gazdele reuşeau acest lucru puteau să-şi adjudece cele trei puncte. În fond, acest lucru e cel mai important că FC Bihor a reuşit să acumuleze alte trei puncte extrem de mari, care îi menţine în cursa pentru primul eşalon. Totodată ei au un program extrem de dificil, acest gen de rezultate trebuind continuat obligatoriu.
În cadrul ultimul joc din etapa a XVII-a a ligii a II-a, Seria a II-a, gruparea locală FC Bihor s-a deplasat la Sibiu pentru a juca pe terenul celor de la Voinţa. La finalul unui joc destul de modest vizitatorii au reuşit în final să se impună cu scorul de 1-0 (0-0). Singura reuşită a partidei i-a aparţinut lui Florin Pop, în minutul 68, care a marcat din faţa porţii, după ce Bârză a şutat, portarul advers respingând în faţă.
Debutul întâlnirii a fost unul în care gazdele au încercat să pună stăpânire pe mijlocul terenului, având o posesie prelungită. De partea cealaltă orădenii s-au apărat exact în propriul teren şi au încercat sterile contraatacuri nefinalizate însă. Cei care au prima şansă de poartă, sunt gazdele care forţează pe partea dreaptă, Popa centrând în forţă, Negruţ trecând pe lângă balon. Partida se desfăşoară mai mult la mijlocul terenului, organizatorii neavând o viziune clară în atac, în timp ce elevii lui Gheorghe Ghiţ nu reuşesc o posesie prelungită.
Până la pauză sibienii reclamă o posibilă lovitură de la 11 metri, atunci când, în urma unei devieri, balonul atinge în propriul careu mâna lui Cristian Cigan, dar acesta era lipită de corp. Tot Voinţa termină prima parte în atac, şutul lui Lungu fiind deviat de portarul Pogacsics.
Partea a doua debutează cu tentativa de a deschide scorul cu un şut de la marginea careului a aceluiaşi Cigan, dar gazdele forţează mai mult în atac. Timp de minute bune ei domină clar jocul dar ocaziile de poartă nu sunt dintre cele mai clare, semalizările tuşierului fiind foarte exacte. La doar trei minute după ce a intrat în teren, Florin Pop reuşeşte să aducă golul decisiv, fiind foarte bine poziţionat la o fază mai cursivă a bihorenilor.
Urmează o perioadă din nou bună pentru sibieni care forţează mai mult în atac dar, fără a avea o minte limpede, care să pună în real pericol poarta adversă. Tătar din vole şi Gricore cu capul foarte aproape de poartă sunt singurele situaţii în care adversarul a avut iniţiativa şi a dominat autoritar careul nostru. Bihorenii termină partida în atac apărându-şi fragilul avantaj. Succes determinat în primul rând de pragmatismul jocului din deplasare, bazat pe o apărare exactă şi cu tentative de contraatacuri nesusţinute.
Voinţa Sibiu: Zăvoi (73 Dahi) – Forika, Apostol, Grigore – Bunea, Beza, Tătar, C. Lungu – Hallmen (68 Martinescu), R. Neguţ (73 Hardău), Popa. Antrenor: Alexandru Pelici.
FC Bihor: Pogacsics – Oltean, Muscă, Deaconescu, Lupu – Chiş, Danci, Sorian – Florean (53 Bârză), Mărkuş (66 Fl Pop), Cr. Cigan (75 Petrache). Antrenor: Gheorghe Ghiţ.
Celelalte jocuri ale rundei s-au terminat cu rezultatele: CS Universitatea Arad – Dacia Mioveni 0-1, Arieşul Turda – CSM Râmnicu Vâlcea 0-0, Mureşul Deva – Unirea Alba Iulia 3-0, ALRO Statina – UTA Arad 2-0, FC Argeş – Politehnica Iaşi 1-2, Petrolul Ploieşti – Silvana Şimleu 3-0.