Sâmbătă seara la Palatul Cotroceni din Bucureşti, a avut loc, în premieră absolută, un concert extraordinar al artistei Oana Lianu. Organizat de Asociaţia culturală „Elite Art club Unesco”, concertul a fost ţinut pentru Societatea Internaţională de Medicină Internă.
Invitaţia Oanei Lianu a venit în urma reprezentaţiei de la „Balul Mărţişorului” de la Budapesta. Concertul a fost organizat de Asociaţia culturală „Elite Art club Unesco” şi a fost dat pentru Societatea Internaţională de Medicină Internă al carei congres s-a ţinut anul acesta la Bucureşti. Au participat 25 de ţări din Europa, în afara organizatorilor, toţi spectatorii au fost străini, iar concertul s-a bucurat de un succes fantastic.
În prima parte, Oana Lianu a prezentat un moment folcloric, cu descrierea instrumentelor (în limba engleză) la care a cântat (caval, ocarină, drâmbă, fluier, tilincă şi nai), iar în partea a doua a prezentat un repertoriu internaţional, ambele momente fiind savurate de cei prezenţi.
Artista a fost acompaniată la pian de Constantin Argint, profesor la Şcoala de Artă din Târgul Jiu şi component al Ansamblului Maria Lătăreţu al Şcolii de Artă.
La finalul întâlnirii, Oana Lianu a fost invitată la congresul care va avea loc în Italia, anul viitor.
Până atunci însă, sâmbătă, 26 martie de la ora 17:00, va particiapa la filmarea în direct de la Oradea a emisiunii „Ne vedem la TVR”, unde a fost invitată să participe (transmisia va fi în direct la TVR şi TVR Internaţional). La doar o zi de la filmarea emisiunii, duminică, 27 martie, artista va susţine concertul „Just love” în clubul Escape, de la ora 20:30. Un concert la care toţi bihorenii sunt aşteptaţi.