Librăria Gutenberg din Oradea a găzduit miercuri, 23 martie 2011, lansarea unui nou volum de poezii. Ioan Moldovan a adus spre cunoştinţă şi publicului orădean, după o primă lansare făcută la Cluj în luna februarie a acestui an, cel de-al zecela volum de poezii intitulat „Mainimicul”.
La împlinirea a 30 de ani de la debutul literar, poetul străpunge spaţiul creator cu o nouă lucrare ce însumează nu mai puţin de 70 de poezii, scrise din 2005 până în 2010 când volumul a cunoscut lumina tiparului sub egida Cartea Românească. A fost o lansare ce s-a bucurat de participarea unui public numeros, directorul revistei Familia spunând că „e o lansare ca un dar, sunt în ipostaza de a mă bucura de prezenţa voastră…” tocmai pentru că lansarea a avut loc după ziua de naştere a poetului – 20 martie – şi înainte de sărbătoarea Bunei Vestiri – 25 Martie.
Cadrul în care a avut loc lansarea a fost unul familial, motiv pentru care deschiderea a fost oficiată de poetul însuşi. Cei care au dus cuvântul mai departe au fost Traian Ştef considerând apariţia unui nou volum un adevărat eveniment, apreciind că „Ioan Moldovan este poetul care ştie să transforme în iluminări gesturi mărunte, culmi pe care puţini poeţi le ating…”.
Miron Beteg a continuat şirul prelegilor, remarcând ruptura lui Ioan Moldovan de poeţii generaţiei sale prin eliberarea spectaculosului lingvistic pe care, de exemplu, îl putem întâlni la Ioan Mureşan, explicând că „la acest nivel Mainimicul este cartea unui monah sub acoperire, iar poetul preferă să-şi fie sieşi infidel decât să înşele Universul…”.
Cuvântările celor prezenţi au fost încununate de scurtul recital de poezii al poetului.
Astfel, cunoştinţă cu publicul au făcut poemele „Porumbel”, „Poem fiscal” sau „Cântec de petrecere” „Mi-am preparat un suc de lămâi/ am trei stiluri la îndemână şi niciun chef/ stau şi mă uit la mine cum trec pe stradă/ ca o momâie (…) îmi e tot mai greu să mă ţin grămadă pe oase.” Finalul întrunirii a purtat amprenta lui Lucian Munteanu, care i-a dedicat lui Ioan Moldovan câteva rânduri de versuri ce s-au încheiat sublim amintind că „Poetul dăinueşte în cetate.”
