Suntem o țară în tranziție. Nu îmi fac iluzii că voi apuca să văd o Românie democrată (în adevăratul sens al cuvântului) până în ziua în care voi închide ochii. Și asta pentru că democrația pleacă de la lucrurile mărunte, de la viața fiecăruia dintre noi, de la raporturile pe care le avem și le stabilim noi cu ceilalți sau cu instituțiile democratice și invers, de la raportul pe care îl stabilesc instituțiile democrației cu noi. Aici, fie suntem deficitari, fie suntem indiferenți. Cert este că maxime ca cele din Occident, de genul „clientul nostru stăpânul nostru”, sunt „răsuflate” și luate în derâdere aici. În România contractul social între indivizi și instituții este bazat pe două legi distincte și bine atribuite: oamenii simpli sau clienții au obligații, firmele, corporațiile sau instituțiile au drepturi.
Să luăm spre exemplu relația stabilită de firma care are monopol pe piața românească a energiei electrice și clienții ei. Weekendul trecut în cartierul Nufărul din Oradea, unde locuiesc eu, s-a luat curentul de trei ori într-o singură zi. Prima dată în jurul orei 11:00, a doua oară la 16:00 și a treia oară la 17:00.
Întreruperea nu a fost de durată, dar a fost suficient de lungă încât să mă facă să rescriu trei materiale de presă. Am fost luni la casieria unde plătesc regulat acest serviciu și i-am întrebat unde pot să semnalez această problemă. Mi-au spus că ei se ocupă doar cu încasarea banilor și mi-au dat un număr de telefon la care, cică, ar trebui să sun în cazul în care mai apar astfel de probleme.
Păi, cum vine asta, ei se ocupă doar cu încasarea? Să înțeleg că ei îți iau doar banii nu îi interesează calitatea serviciilor pe care ți le oferă. Oare dacă nu aș plăti banii într-o lună, pe același principiu „îmi dați curent când vreți voi, vă dau bani când vreau eu”, ce s-ar întâmpla? Știm cu toții ce și… înțelegem foarte bine că ei au drepturi dar nu prea au obligații pe când noi avem mereu obligații.
Să luăm un alt exemplu, la fel de concludent, cred eu. În Oradea se ia apa caldă de cel puțin 5 ori într-un an, indiferent de cartierul despre care vorbim. Uneori se anunță în ziare și știm, alteori ne trezim că nu mai curge apa la robinet. Dacă vorbim despre obligațiile pe care orădenii le au, vă pot spune că pentru o garsonieră în care locuiesc două persoane se plătește pe lună (apă caldă, încălzire și apă rece) peste 200 de lei.
Tot la capitolul obligații vă pot spune că în numeroase blocuri, pentru că șeful asociației de proprietari a fugit cu banii oamenilor (locatarii nu au avut nicio vină, ei au plătit acei bani), firma de termoficare și-a permis să îi debranșeze pe toți până când mai plăteau încă o dată aceleași servicii. Noroc cu instanța care a făcut dreptate și i-a obligat pe cei de la termoficare să dea din nou apă caldă. Deci, nu cred că se pot plânge că nu au drepturi. Noi însă, ne putem plânge că nu își respectă obligațiile devreme ce ne spălăm doar atunci când vor șefii de la CET.
Obligații nerespectate există și dacă ne gândim la calitatea serviciilor prestate. V-ați întrebat vreodată câtă apă rece plătiți într-un an la preț de apă caldă? În Oradea de fiecare dată când deschizi apa caldă trebuie să aștepți minute bune până când apa ajunge la o temperatură la care să te poți spăla. Apa rece care curge minute în șir la fiecare deschidere a robinetului o plătim cu toții la preț de apă caldă.
În afară de acest lucru, în foarte multe cazuri apa care curge la robinet este atât de muradră încât, după câteva minute, dacă închizi robinetul, poți aduna nisipul lăsat în urma ei.
Adevărul este că pentru ei, noi suntem doar niște cifre care se traduc sec în sume de bani. Sunt convins că șeful sau juristul de la CET, atunci când și-a terminat ziua de lucru, s-a urcat în mașina luxoasă, s-a dus acasă și a deschis dușul să se spele, nu s-a gândit niciodată la sutele de orădeni care se vor spăla în acea zi în lighean.
Cu adevărat trist în acestă ecuație este că nu prea avem alternative. Ce să facem ca să fim respectați? Am putea să nu mai plătim servicii furnizate la cheremul lor și să schimbăm contractele pe care le avem cu acești furnizori. Să punem clauze noi care să îi responsabilizeze.
Cum ar suna o clauză într-un contract al electrica în care să fie precizat că pentru fiecare întrerupere nejustificată (nejustificat neînsemnând că e rețeaua veche de nu știu câți ani sau că „specialistul” de serviciu punea nu știu ce bec pe ciubuc pe la vreo văduvă ci că apare o furtună sau un cutremur care afectează rețeaua) se deduce din următoarea factură 15%?
Ar suna bine, dar pentru asta ar trebui să existe o coalizare socială puternică, una specifică democrațiilor consolidate și nu comunismului cu față democrată de la noi.
