Şi istoria moare… Arhiepiscopul Guţiu condus pe ultimul său drum.

George Guţiu, arhiepiscop. Portret din faţă, portret din profil. Şi 14 ani de puşcărie. În 1948 absolvă la Teologie Greco Catolică, în Blaj. În 1 decembrie 1948 se dă un decret prin care Biserica Greco Catolică este declarată… ilegală. Se ştia ce urmează: prigoana, arestările, puşcăria. Cel care avea să devină ierarh de Cluj – Gherla este hirotonit o săptămână mai târziu, în 8 decembrie, hirotonit preot al unei biserici ce fusese condamnată la intrarea în catacombe. Părea o nebunie. Nu era.  Arhiepiscopul a murit acum o săptămână. A lăsat în spate o biserică renăscută. La respiraţia căreia a contribuit şi el. Mai ales când aceasta se făcea doar pe ascuns, ca printr-o tulpină de trestie.

În 30 ianuarie 1951 a fost arestat la Reghin, anchetat la Ministerul de Interne – Bucureşti, până la 15 februarie 1952 şi judecat şi condamnat de Tribunalul Militar, secţia a II-a Bucureşti. “Conf. D. 5/03.01.1963 ped. de muncă silnică pe viaţă s-a comutat în 25 de ani muncă silnică… Prin D. 411/14.07.1964 graţiat total de restul de pedeapsă. Eliberat la 02.08.1964. SENTINŢA 104.”

“Activitatea subversivă”

George Guţiu a fost judecat pentru complicitate la crima de înaltă trădare.

“Acuzaţii din acest dosar, nutrind sentimente ostile faţă de succesele regimului nostru, în calitatea lor de preoţi au intrat în serviciul Vaticanului, organizându-se şi activând împotriva RPR în cadrul grupului clandestin al fostului cult greco-catolic. (…) Guţiu Gheorghe şi-a început activitatea subversivă în cadrul fostului cult greco-catolic, în toamna anului 1949, alături de pr. Gh. Dănilă, care fusese însărcinat de Nunţiatura Apostolică să organizeze clandestin cultul greco-catolic şi din partea acestuia a dus la Nunţiatură scrisori în trei rânduri.

Inculpatul a fost trimis pe la diferiţi preoţi ascunşi, să-i ajutoreze cu bani, iar după moartea lui Gh. Dănilă şi-a continuat activitatea alături de Todea Al. care 1-a trimis în tot cuprinsul Episcopiei de Blaj, pentru a lua informaţii asupra numărului preoţilor care nu au trecut la ortodoxism; cu ocazia călătoriilor, a distribuit bani preoţilor care desfăşurau activitate contrarevoluţionară. Informaţiile culese le-a predat lui Todea Al. În lunile iunie 1950 a dus o scrisoare secretă din partea lui Todea la Nunţiatură şi a însoţit pe Todea la Bucureşti, când acesta a avut o întrevedere la Nunţiatură cu Iosif Schubert. În ianuarie 1951 a fost trimis cu un plic în Oraşul Stalin şi 1-a predat preotului Mihoc Martin. În declaraţia sa de la f. 136 inculpatul arată conţinutul rapoartelor pe care Todea le trimitea Vaticanului.

După plecarea Nunţiaturii, Guţiu Gheorghe a primit pentru ajutorarea elementelor din grupul catolic suma de 600.000 lei pe care a predat-o lui Todea şi care sumă a fost împărţită preoţilor reacţionari. În declaraţiile sale Guţiu Gheorghe arată cum proceda cu circularele care le primea de la Todea, cum le difuza şi le multiplica şi că din conţinutul lor rezultă neîndoios că numitul instiga masele populare să nu se supună legilor şi autorităţilor şi să nu aibă încredere în nici una din realizările regimului.

Periculozitatea acestei activităţi se poate vedea şi din rapoartele şi scrisorile pe care acesta le trimitea lui Todea; ele cuprindeau dări de seamă asupra modului cum îndeplinea misiunea fiecare în parte precum şi tabele cu preoţii care au trecut la Ortodoxie sau au rămas clandestin în cultul catolic.

Făcând aplicat, art. 121 cp. comb. cu art. 190 cp., art. 25, pt.6, cp, art. 327 al 3 cp. 463 şi 304 cjm cu unanimitate de voturi condamnă pe Guţiu Gheorghe la muncă silnică pe viaţă şi confiscarea averii pentru complicitate la crima de înaltă trădare şi la 10 (zece) ani închisoare corecţională pentru agitaţie publică. Face aplicat, art. 101 cp executând pedeapsa cea mai grea de muncă silnică pe viaţă.

Comută detenţia preventivă de la 31 ianuarie 1951 şi îl obligă la plata a 500 (cinci sute) lei cheltuieli de judecată. Dată şi citită în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 1952. Baza: Arhiva Ministerului Apărării Naţionale. Văzut, Comandantul Unităţii Militare 02405 ss Lt. Colonel, Indescifrabil LS. Pentru conformitate ss Indescifrabil” (Sursa: www.procesulcomunismului.com)

Tot din aceeaşi sursă luăm o parte a biografiei: “Detenţia a executat-o în temniţele cu cel mai greu regim din ţară: Jilava, Aiud, Piteşti, Dej şi Gherla, fiind eliberat în 4 august 1964. Reîntors acasă, s-a angajat ca muncitor la Întreprinderea de Gospodărire Comunală şi Locativă din Târnaveni apoi, pentru merite excepţionale în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, superiorii i-au recunoscut studiile teologice superioare şi l-au avansat economist principal, calitate din care s-a pensionat în 1986, activând în acelaşi timp ca vicar archidiecezan sub conducerea mitropolitului dr. Al Todea.

În 3 martie 1990 a fost numit de Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea episcop titular al Eparhiei deCluj – Gherla, iar în 17 iunie 1990 a fost consacrat episcop pe stadionul municipal din Cluj, în prezenţa a cea 15.000 participanţi. În perioada 1993-1994 a fost şi administratorul apostolic al Archidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş cu titlul de arhiepiscop.”

“Banditul”…

S-a dus ultimul episcop al închisorilor. Simţi că moare o parte extraordinară a istoriei, că trece spre file de carte, doar spre file de carte. Nu ştiu ce simt alţi colegi din presă, sau din ceva care e rudă cu presa, din acel loc unde, prin natura meseriei tale, cauţi să strângi mărturii ale trecutului. Eu mă simt vinovată. Pentru că oameni mari trec prin viaţă şi ajung la capătul ei şi, brusc, constaţi că nu ai luat de la ei cât se putea, ca să dai mai departe. Îi credem veşnici, atâta timp cât sunt cu noi, poate ne spunem că va fi mereu timp să-i mai întrebăm de una de alta, sau să vină ei să ne spună „cum a fost”. Dar de regulă nu veneau.

Ceva din personalitatea arhiepiscopului George Guţiu o vedem din gânturileînşiruite mai jos de câţiva dintre cei care l-au cunoscut îndeaproape.

“L-am cunoscut pe IPSS George Guţiu încă de pe vremea când era preot în clandestinitate. Pe atunci ştiam doar atât –  că e preot greco-catolic, că a fost în închisoare pentru credinţa greco-catolică şi că era prietenul cardinalului (N.n: ulterior) Todea. Îl întâlneam des la celebrările clandestine, mai puţin fastuoase dar nu mai putin intens trăite spiritual, într-un mod în care nu se poate descrie în cuvinte. Şi aici vorbesc evident de multe celebrări, precum cele de la Cicirlău (Maramureş), când, în ultimii ani ai clandestinităţii, se faceau, pe lângă exerciţiile spirituale, procesiuni (interne) adică doar în grădina  casei. Se făceau hirotoniri de preoţi, diaconi.

IPSS George Guţiu avea simţul umorului, ceea ce l-a susţinut mult în perioada grea a clandestinităţii, mai ales în închisoare… şi apoi în cea în care Biserica Greco-Catolică a ieşit la lumină…

Se ruga mult, şi îşi ducea cu bucurie şi cu zâmbetul pe buze crucea grea a refacerii Bisericii Greco-Catolice greu încercate, imediat după anii comunismului…

A fost apoi consacrat episcop şi am participat la această consacrare, cu multa emoţie, bucurie, dar şi cu lacrimi în ochi, fiind primele manifestări publice ale Bisericii noastre, care se credea moartă, pierdută, inexistentă… Şiruri nesfârşite de preoţi îmbrăcaţi în ornate, maici îmbrăcate, creştini… Lumea plângea de emotie că… Biserica Greco-Catolică există… că nu e moartă… şi că va avea un nou episcop…

Îmi amintesc cu drag de vizita “Ad Limina” prima după revoluţie, a epicopilor noştri greco-catolici, la Roma, în martie 1991. A fost prezent şi dânsul, bineînţeles. PSS George a fost cel care m-a prezentat Papei, fiind din eparhia dânsului… cea de Cluj- Gherla… şi cu multă bucurie s-a întors spre mine şi mi-a spus, în cuvinte simple dar încărcate de emoţie: “A ajuns şi românul să dea mâna cu Papa…” Era pe cât de fericit, pe atât de emoţionat… A fost şi cardinalul Todea prezent, bineînţeles… Clipe frumoase, de neuitat!…

Vorbea despre suferinţa îndurată în închisoare, despre felul în care erau trataţi, şi maltrataţi, dar spunea: ”Au fost cele mai frumoase momente din viaţa mea…” Apoi, cu o faţă luminoasă şi plină de bucurie, a continuat: “Pe toată perioada cât am stat în închisoare, doar de două ori nu am putut celebra Liturghia… în rest, în fiecare zi…”

Conducându-l la aeroport, cu ocazia unei vizite la Roma, la preluarea bagajelor, a început din nou să glumească…  Atunci când a fost întrebat cine e, a răspuns “bandit”! A fost privit cu mirare de către doamna de la check in, a mai fost întrebat o dată şi a dat acelaşi răspuns… Apoi a dat explicaţia: “Fiindcă în închisoare nu ne scotea nimeni din bandiţi…” Era foarte marcat de felul în care au fost trataţi, fiind consideraţi bandiţi şi trădători de patrie… Mai spunea că, atunci când auzea bocancii poliţiştilor şi ai celor care făceau de gardă la închisoare, le apăsa creierii… Şi, chiar dacă nu veneau la ei să îi interogheze, trăiau emoţia că vin la ei…

Acum, la mutarea sa la Tatăl Ceresc, pe care l-a slujit cu atâta bucurie, devotament şi fidelitate, îl rugăm să se întrepună pentru noi, ca, urmându-i exemplul, să putem fi mai buni, mai iertători, mai înţelegători, astfel ca să putem înlocui pe cei ce pleacă, şi Biserica să nu rămână fără exemple vii, demne de urmat…

Îi vom simţi lipsa! Odihnă veşnică da-o lui Doamne!”

(Prea cuvioasa maică Valentina Hădărău, superioara provincială a surorilor baziliene din România)

“L-am cunoscut, l-am cunoscut foarte bine şi l-am iubit cu adevărat, ca pe un părinte bun ce a fost, pentru că a fost un om de o simplitate îmbătătoare şi de o bunătate copleşitoare, de o credinţă fără margini şi de dăruire în rugăciune fără rezerve, de o prudenţă înnăscută şi de o tărie de stâncă, de o sinceritate debordantă.

Hirotonit preot imediat după desfiinţarea Bisericii noastre, a fost convins dintru început şi până la sfârşitul vieţii că Isus Cristos este cel care trebuie să iasă victorios din această persecuţie. A fost conştient că intră în acest mare joc al istoriei şi că îşi riscă viaţa, dar s-a comportat mereu cu o modestie impresionantă într-o dăruire fără rezerve pentru cauza Bisericii şi a lui Cristos. La 27 de ani este arestat şi îşi petrece viaţa prin puşcăriile comuniste până la 40 de ani – cei mai frumoşi ani ai vieţii i-a petrecut după gratii – nebun pentru Cristos.

Când a fost arestat la Reghin, acum pot să o spun, trebuia să deconspire ascunzătoarea unde se afla Todea. Părintele Roşca nu spusese nimic până în acel moment, chiar dacă miliţienii îi smulseseră una câte una unghiile de la mâini şi de la picioare. Cu Părintele Guţiu au folosit altă metodă: l-au dezbrăcat gol şi l-au înfăşurat în cearşafuri ude, l-au pus pe o masă şi l-au bătut de la cap până la picioare, dar nu a spus nimic. Apoi au început să-l bată la tălpi – nu a mai rezistat şi a spus – de fapt dacă nu ar fi mărturisit, Părintele Todea ar fi murit asfixiat în ascunzătoarea de sub podele din casa Doamnei Riceanu. Au fost cu toţii în acelaşi lot, părintele Guţiu fiind condamnat, ca şi Todea, la muncă silnică pe viaţă, pentru marea vină de a fi fost greco-catolic. Şi pentru acest lucru îi mulţumea lui Dumnezeu. Nu ştiu dacă mai putem noi astăzi înţelege aceste lucruri şi dacă am mai fi capabili de jertfa lor, dacă mai avem curajul şi tăria lor.

L-am cunoscut în casa în care locuia Părintele Todea, la familia Domnului Morar. Era tânăr şi lucra la Târnăveni. Un bărbat de înălţime medie, simpatic, cu mult umor, cânta foarte frumos, jovial şi modest, îl ajuta pe Preasfinţitul Todea cu o dăruire şi o prietenie fără margini. Era în stare să treacă şi prin foc şi prin apă, să meargă oriunde, să nu doarmă nopţi în şir sau să călătorească cu zilele pentru Biserică, pentru preoţi, pentru Părintele Todea, pentru credincioşi, pentru Cristos la urma urmei. Părintele Guţiu era foarte adesea alături de Părintele Todea şi îl ajuta la Sfintele Liturghii şi înmormântări clandestine, pe la botezuri sau cununii celebrate prin cele mai stranii locuri pentru a fi feriţi de ochiul vigilent al Securităţii. (…)

(PSS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea)

Înduioşătoare e prezentarea ca “bandit” pe care şi-a făcut-o, şi mai înduioşătoare e grija episcopului Bercea de a căuta circumstanţe atenuante la momentul în care părintele Guţiu nu a putut să mai rabde chinurile. Episcopul Todea nu ar fi ajuns în ziua aceea în ascunzătoare dacă nu s-ar fi aflat unde este casa în care trăia… Nu ar fi intrat în grabă, cu capul înainte, în locul pregătit pentru situaţii din acestea şi, din cauza poziţiei incomode, nu ar fi fost în primejdia de a se sufoca… Dar sunt momente în care oamenii nu-şi mai pot controla partea fizică şi cedează… Cum a aşezat acest cumplit lucru IPSS George Guţiu, cum a trăit cu el, nu ştiu, nu am ajuns să întreb direct. Dar bănui că şi cardinalul Todea a înţeles şi a iertat sau a considerat că nu este nimic de iertat aici după felul în care nepotul său, episcopul Virgil Bercea, a povestit de mai multe ori despre acel moment şi încerca mereu, ca şi acum, să îl conforteze întru înţelegere pe IPSS Guţiu.

Despre arhiepiscopul George Guţiu au mulţi dintre preoţii greco-catolici de azi, studenţii de ieri, amintiri frumoase – lucruri mici, uneori, dar sugestive pentru personalitatea celui plecat dintre noi. Unul dintre ei mi-a povestit despre timpul în care, student fiind, îl servea la masă pe ierarh. Voia să îi schimbe farfuria după primul fel iar acesta, atent cu truda celor de lângă el, spunea: „Nu e nevoie, în puşcărie n-am avut de-astea”. Alţi preoţi, din zona Blajului, cu care am vorbit în ziua de dinainte de înmormântare, spuneau toţi: “sigur că vom veni să-l conducem pe ultimul drum, doar el ne-a hirotonit”. Impresionant.

Protopopul de Târnăveni, loc în care IPSS George Guţiu a trăit după ieşirea din puşcărie, părintele Vasile Ciulea, oferă şi el câteva amintiri despre ierarh. “Prin anii de dinainte de ’70, în Târnăveni, un cuplu voia căsătorie greco-catolică, tatăl ei fusese preot greco-catolic, era în rezistenţă, l-au dorit pe părintele Guţiu pentru cununie. El era vicarul lui Todea, era cunoscut între greco-catolici. Acesta i-a chemat în lanul de porumb, şi  au venit cu haine mai de sărbătoare, dar mascate de un halat, şi cu sapa în spate, pentru a nu fi depistaţi, mai ales că greco-catolicii erau şi urmăriţi pe atunci. Nu s-au căsătorit niciodată la ortodocşi, aceasta era singura căsătorie religioasă pe care au făcut-o. Erau cadre didactice. Ei mi-au mărturisit după revoluţie despre cununia lor din lanul de porumb, avându-l ca preot pe părintele George Guţiu – au făcut parte din parohia pe care o păstoresc, acum sunt plecaţi de aici.”

Tot protopopul din Târnăveni povesteşte despre un moment de la care au trecut exact 20 de ani, împliniţi săptămâna aceasta. Catedrala din Blaj ajunsese la greco-catolici, stăpânii de drept, cardinalul Todea era plecat din localitate, patriarhul ortodox Teoctist era prin apropiere, într-o vizită, preoţi ortodocşi din Blaj au  reocupat catedrala greco-catolică şi s-au baricadat în ea. Studenţii seminarişti au ieşit noaptea, când s-au tras clopotele, la ora 2, şi au pornit să vadă ce se întâmplă, mai ales că ierarhul Alexandru Todea le spusese la plecare: „Ochii şi catedrala!” Erau 60-70 de studenţi care au reuşit să recupereze clădirea în noaptea aceea, printre care şi părintele Vasile Ciulea. El spune că şi IPSS George Guţiu a ajuns la catedrală, dimineaţa pe la 5, şi le-a spus simplu: „Mă bucur că aţi apărat credinţa şi catedrala noastră!”

Despărţirea

I-am văzut laolaltă pe ierarhii greco-catolici, romano-catolici, apoi ierarhi catolici din Ungaria, din Ucraina, precum şi pe IPS Andrei Andreicuţ, mitropolitul ortodox al Clujului, plecat cândva tot dinspre credinţa greco-catolică. Momente în care, de voie de nevoie, mimăm măcar, dacă nu simţim, ecumenismul. În jur de 200 de preoţi, veniţi la liturghia condusă de gazda noastră, episcopul locului, PSS Florentin Crihălmeanu. Rudele celui plecat dintre noi, oficialităţi, apropiaţi, enoriaşi. Lângă sicriu, în faţă, un buchet mare de trandafiri albi, îi număr repede, nici eu nu ştiu de ce, sunt 14 sau 15, mă gândesc la cei 14 ani de închisoare ai celui de deasupra trandafirilor. Oare cum erau aniversările la puşcărie? Cum era Crăciunul, cum era când era ziua de naştere a mamei?

Sub vitraliul cu porumbelul de la intrarea în biserică se văd şters numele şi sigla unei bănci, de peste drum. Din temple fuseseră alungaţi, pe strada cu templul pot sta. Pe strada cu templul acesta, Catedrala Schimbarea la Faţă, a greco-catolicilor, recâştigată în instanţă de un alt martor al timpurilor trecute care s-a dus fără să fi spus încă multe din câte ar fi fost de spus, dus în decembrie trecut, avocatul Remus Luca, e şi o altă biserică, ortodoxă, crescută nou, care a primit acelaşi hram: Schimbarea la Faţă. Clujul e un oraş ciudat. Strada aceasta s-a chemat Regele Ferdinand, apoi Petru Groza, înţeleg că acum se numeşte a Eroilor. E loc pentru toate sub soare. Cât e soare… Se porneşte o procesiune spre locul în care va fi depus sicriul IPSS George Guţiu, e doar un colţ de stradă, cortegiul impresionant opreşte toţi clujenii în loc, femeile bătrâne duc mâna la gură când aud numele celui dispărut…

Cuvintele preotului Teodor Lazăr din Cluj mi-au mers la suflet. El a adus unele versuri extrem de bine venite, în cele câteva minute aparte din seria discursurilor. A amintit şi de prima rugă a celui care stătuse deja ani grei în puşcărie, atunci când a putut solicita pentru prima dată ca cineva din familie să îl viziteze. Cred că părintele Teodor Lazăr este foarte apreciat la predici, pe mine m-a făcut să plâng când a rostit, ca din partea deţinutului, dorinţa: “Să vină tata. Dacă el nu mai este, să vină mama. Dacă nici ea nu mai este, să vină fratele sau sora”. Ani grei în care un om nu ştie dacă părinţii şi fraţii săi mai trăiesc – cred că sunt ani în care nu mai ştii dacă lumea e aceeaşi şi dacă soarele mai răsare în est. Singurul lucru ce le-a rămas ierarhilor şi preoţilor închisorilor a fost credinţa. Iar unii dintre ei au reuşit să treacă de închisori să prindă ieşirea din catacombe. Mă bucur că, în momentele acestea de mare emoţie, am putut fi aproape în biserică de o altă prezenţă emblematică a greco-catolicilor, părintele Matei Boilă, pe care îl cunoscusem la Bădăcin, în satul lui Iuliu Maniu. Stă lângă Tertulian Langa, şi el cu ani grei de puşcărie la activ, de Sighet. Icoanele sunt şi vii.

După slujbă şi după coborârea sicriului Înalt Prea Sfinţitului George Guţiu într-un  fel de criptă pregătită la repezeală în subsolul celei care va fi noua catedrală a greco-catolicilor din Cluj, şi a cărei piatră de temelie a sfinţit-o chiar ÎPSS Guţiu, schimb câteva cuvinte cu Prea Fericitul Lucian Mureşan, arhiepiscopul major care îi conduce pe greco-catolicii din România. Îl rog în alb de un interviu, nu contează când, nu contează unde, dar acum, zilele astea, dacă se poate…  Zâmbeşte trist, mă întreabă dacă ştiu de unde vine pentru înmormântare. Ştiam, de la spital… Dar mai sunt atâtea lucruri de spus… Cât vorbeam, cineva i-a prezentat o fetiţă de vreo 5 – 6 ani, am făcut câteva poze, o blândeţe înduioşătoare se vedea în ochii ierarhului care se împarte între spital, muncă, înmormântări, copiii care vin în drumul său.

Vorbesc şi cu un alt ierarh prezent la înmormântare, scurt. Clujenii vor să denumească folosind numele fostului mitropolit ortodox Bartolomeu Anania Casa de Cultură a Studenţilor de aici… Cel cu reeducarea din puşcării, intransigentul, talibanul ierarh Anania… Întreb de s-ar putea propune şi numele lui George Guţiu pentru acea Casă de Cultură a studenţilor,  pentru că îmi închipui că ar fi un exemplu mult mai bun. Îmi spune cu amărăciune că nu crede că s-ar putea face asta, că nu există putere pentru asta. Nu vrea să-i citez numele. Nu i-l citez. Dar rămâne propunerea. Şi e de lucrat la ea!

Mi-ar părea bine să cred că astfel de momente triste ca despărţirea de IPSS George Gutiu ne fac pe cei rămaşi să avem mai mult interes faţă de trecut. Cei care ne pot fi exemple nu sunt veşnici iar vorbele lor, adunate în cărţi, pierd ceva din culoare, chiar dacă nu din puterea îndemnului, atunci când oamenii care le spun nu mai sunt în faţa noastră. Sper să ne aducem aminte mai des să mai cercetăm trecutul. Ca să ne simţim, poate, mai puţin vinovaţi la înmormântările celorlalţi preoţi greco-catolici în vârstă, puţini rămaşi, acum, care au călăuzit biserica aceasta prin cele mai negre momente ale ei din istorie…

Ramona Băluţescu