O nouă carte ce tratează fragmente din istoria greco-catolicilor din Banat a fost lansată, săptămâna trecută, la The American Corner, în cadrul Bibliotecii Judeţene din Timişoara. „Biserica Greco-Catolică din Banat în perioada anilor 1920-1948” este scrisă de tânărul cercetător teol. Sergiu Soica, doctorand la Institutul de Istorie „George Bariţiu” din cadrul Academiei Romane, filiala Cluj, sub îndrumarea dr. Lucian Nastasă-Kovács, tema sa de doctorat tratând tot istoria greco-catolicilor din Banat dar perioada care vine, cronologic, imediat după cea prezentată în cartea de acum, apărută la Editura Eurostampa.
Cuvântul de întâmpinare pentru acest volum este semnat de către PSS Alexandru Mesian, episcopul greco-catolic de Lugoj:
„Această lucrare doreşte să prezinte aspecte din viaţa Bisericii Române Unite din Banat n perioada anilor interbelici, şi nu numai. După Unirea din 1918 au apărut în toate domeniile noi schimbări şi înnoiri la nivelul întregii ţări: luase naştere „România Mare” şi evident Biserica Română Unită a trăit din plin această epocă de reînnoire, ajungând la momentele din 1948.”
Tot ierarhul lugojean sintetizează, în „cuvântul înainte” semnat pentru această carte, câteva aspecte esenţiale reliefate de volumul de faţă:
„Referinţele din capitolele dedicate preoţilor arată grija deosebită a Ierarhilor pentru viaţa spirituală a preoţilor. Această grijă s-a manifestat prin introducerea exerciţiilor spirituale pentru preoţi de către Episcopul Valeriu Traian Frenţiu, care au devenit constante până în ziua de azi.
Pe lângă viaţa spirituală preoţii trebuiau să participe şi la sinoadele protopopiale, care se desfăşurau de două ori pe an. La aceste sinoade preoţii erau informaţi de problemele Bisericii având teme exacte de discuţii. Tot din această perioadă arhiereii au avut grijă să ajungă la timp toate predicile şi informaţiile, la fiecare preot şi parohie prin revista „Sionul Românesc”.”
Poate că unii dintre cei care află de apariţia acestei cărţi îşi vor pune problema de ce există lucrări de o asemenea amploare în legătură cu felii de istorie „de nişă”, precum şi nespecialiştii n medicină s-ar întreba de ce se fac cercetări pe anumite forme de cancer mai rare. Răspunsul este acelaşi: pentru că ne ajută să înţelegem şi, eventual, să tratăm.
Pentru că şi proliferările maligne ale istoriei trebuie să îşi aibă rezolvările lor, fie chirurgical, fie neinvaziv. Iar problemele Bisericii Greco-Catolice din România nu sunt doar o felie punctuală din istorie, au apărut ca şi consecinţe ale celor ce erau de la 1700 încoace, inclusiv în cele aproape trei decenii tratate de autor, şi nu s-au oprit, aşa cum, poate, cred neavizaţii, prin decretul care i-a eliberat pe ierarhii aflaţi în închisori (cei care nu muriseră între timp) şi nici în 1989, când a început mult-trâmbiţata şi nu-foarte-simţita-în-practică democraţie a noastră.
„Prin intermediul acestei lucrări mi-am propus să dezvălui viaţa Episcopiei, activitatea Episcopilor, preoţilor şi laicilor greco-catolici din Banat, pas cu pas, aspect cu aspect, începând cu anul 1920”
spune Sergiu Soica.
El prezintă un mecanism care ticăia ca un ceas nemţesc (că tot vorbim despre Banat) şi care face cu atât mai mare drama răngii care a intrat între roţile dinţate ale acestui mecanism, spulberându-i rubinele.
Ele au fost adunate din ţărână, după 1989, şi de un imens autor a fost, aici, că Banatul se află sub conducerea mitropolitului Nicolae Corneanu, ierarh ortodox, adică cel care conduce în această zonă de ţară Biserica celor mai mulţi dintre creştini.
Cu toate acestea, chiar dacă ÎPSS Nicolae Corneanu a oferit cu generaţie înapoi bisericile greco-catolicilor, nu toţi ierarhii care ar trebui să îi asculte înţelepcunea s-au grăbit să îl urmeze: au rămas probleme de rezolvat legate de posesiunile cultului şi în Caransebeş, şi în Hunedoara, şi în Arad…
Aşa că o lucrare ca cea a lui Sergiu Soica se scoate pe sine din zona de nişă exact precum Munchausen se trăgea de păr din apă. Doar că minciuna, care nu se arată cu degetul dar există, e undeva peo altă parte de baricadă, încă neprezentată destul, încă nedovedită, încă neaşezată.
Astfel, cercetătorul nu lucrează cu cocarde şi manifeste vechi de muzeu ci tocmai pregăteşte un teren care se ordonează în marea expoziţie la care s-a înhămat, şi prin lucrarea sa de doctorat: de a arăta că istoria greco-catolicilor nu e trecut şi că prezentul lor încă nu e aşezat.
După spusa autorului, perioada tratată porneşte de la 1920 pentru că „nu a vrut să şi prindă urechile” în momentul 1918 – ce e drept, lucrarea risca să devină monumentală. Pe lângă aceasta, el spune că un moment important a fost ultimul sinod eparhial, la Lugoj ,în 1920. O altă explicaţie a autorului pentru „firul călăuzitor” al cărţii sale e aceasta:
„E o prezentare a activităţilor eparhiei, ca să vedem de ce au ţinut morţiş în 1948 să nu cedeze. Nu din nimic a pornit rezistenţa asta”.
Interesul lui Sergiu Soica la Bucureşti, la CNSAS, a fost privit cu simpatie, deşi trata o temă care, pentru bucureşteni, este „de nişă”, aşa cum am spus mai sus. Spune că a dat de oameni binevoitori peste tot şi că a fost mişcat să poată avea acces la dosarele individuale ale ierarhilor Ioan Ploscaru şi Ioan Bălan şi al vicarului de Timişoara, Iuliu Raţiu.
La lansarea acestei cărţi, găzduită cu amabilitate de „Colţul American” (şi avându-l ca amfitrion pe Sebastian Ciocan, cel care se ocupă de această secţie a Bibliotecii Judeţene, au participat mons. Anglo Narcis Pop, vicarul general al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, prof. dr. Pia Brînzeu prorector la Universitatea de Vest din Timişoara, care a vorbit despre cele trăite de bunicul ei, dr. Nicolae Brînzeu, prepozit capitular al eparhiei, consilierul judeţean Dorin Olimpiu Hehn, povestind despre percepţia sa, ca bănăţean, asupra pseudo-ecumenismului actual, Ciprian Cipu, directorul Centrului de Cultură din Timişoara, cu o impresionantă mărturie despre drama familiei sale, a unor greco-catolici care nu au vrut să renunţe la credinţa lor.
În sală s-au mai aflat şi pr. Daniel Sas, paroh la Timişoara, Ovidiu Ştefănescu, primarul Comunei Comloşu Mare, prof. dr. Maria Ţenchea, de la Universitatea de Vest, arhiviştii Claudiu Călin şi Raimondo-Mario Rupp, de la Dieceza Romano Catolică de Timişoara şi Episcopia Greco-Catolică de Lugoj precum şi credincioşi greco-catolici şi apropiaţi ai lor.
Ca singură crispare a unei întâlniri cu adevărat deosebite a fost un fel de „ort plătit popii” pentru a se ajunge dincolo, adică în spaţiul lansării: coridorul şi casa scării care duceau la sala găzduitoare erau tapetate cu file rupte din diverse cărţi, unele având ca subiect istoria neolitică, după cum am remarcat în grabă.
Mi se pare un sacrilegiu să intri într-o bibliotecă şi să dai de ciozvârte de cărţi – chiar dacă erau casate, chiar dacă erau „maculatură”, chiar dacă se considera că nu mai folosesc, NU faci aşa ceva cu o carte, oferind lumii un exemplu despre cât de lejer e să dezintegrezi un volum. Cartea nu e un obiect de decor decât în bibliotecile snobilor.
Îi doresc lui Sergiu Soica să nu-şi vadă niciodată cărţile „decorând” incinte. Şi, ca încheiere, şi ca o posibilă concluzie atât pentru perioada tratată de către autor precum şi pentru o perioadă idilică, încă neajunsă, câteva versuri din Esenin: „Şi-i zvon de lăută în crâng răcoros/ Iar Iuda-l sărută din nou pe Cristos./ Dar nu-i a trădare sărutul cinstit/ Iar ocna cu fiare e drum către schit”…
