Dacă avem curajul și tăria să ne privim în oglindă și să fim sinceri față de noi ar trebui să nu ne deranjeze ultimele rezultate de la examenele de liceu. Personal, în anii trecuți, nu am crezut niciodată în ele. Știam, este drept de la prietenii mei care sunt cadre didactice, cum se dă șpagă la supraveghetori, cum se pun bancnote în pachetele de șervețele, în plicuri, în ciocolată (între partea de hârtie și staniol). Știam că se copie cu complicitatea cadrelor didactice că părinții se plimbă prin fața școlii înaintea examenelor sau că fiecare inspectorat ținea neapărat să se laude în fața celorlalte, ca pe timpul lui Ceaușescu, cu „recolta anuală” de absolvenți.
Ne-am furat ani în șir căciula bucurându-ne de rezultatele excepționale ale unor copii minune care participau la competiții în Europa.
Aveam cei mai buni matematicieni, cei mai pricepuți informaticieni (faptul că hackerii români făceau ravagii prin SUA era un motiv în plus să credem asta) și, mai ales, cel mai competent sistem de învățământ (unii chiar îl proslăveau pe Ceaușescu pentru asta).
În realitate, aveam câteva cazuri izolate de elevi deosebiți, un sistem putred în care șpaga completa salariul profesorilor (nu al tutoror cadrelor didactice, nu la toate școlile și nu în fiecare lună) și niște elevi care ieșeau din școală mai incapabili decât intrau și ajungeau la facultate, pe care o terminau… pe bani.
Rezultatul? Miniștrii care fac erori de gramatică sau oameni „buni la toate” care stau la coadă să-și ia ajutorul de șomaj.
Nu are rost să căutăm vinovați, cum o auzeam duminică pe „E-Caterinca” Andronescu, fost ministru al Învățământului, explicând. Ar trebui, mai degrabă, să ne povestească cum de nu a văzut toate aceste lucruri când era în funcție. Adevărul este că singurii vinovați suntem noi. Toți cei care am știut cum merg lucrurile dar am închis ochii făcându-ne că nu vedem.
Momentul acesta, în care am realizat unde suntem cu adevărat din punctul de vedere al pregătirii poate fi valorificat pozitiv dacă ne apucăm să construim pe el. Este un șoc, (ce e drept, unul asmănător cu cel al măicuțelor care lucrau într-o fabrică de prezervative și credeau că fac căciulițe pentru șoricei), dar este un șoc care ne poate aduce cu picioarele pe pământ.
Aici suntem cu adevărat. Suntem în stare să construim ceva pe aceste ruine sau vom continua să ne îmbătăm cu apă rece?
