Universitatea din Oradea nu este pentru prima dată în faţa unui caz de plagiat. Şi nici nu este singura din România care o „comite” în acest sens. Asta, evident, nu anulează nici fapta şi nici ruşinea în faţa căreia a fost pusă. Merită însă subliniat destinul ratat al unui om care avea şanse mari să ajungă sus în fizica experimentală. Povestea detaliată o puteţi citi pe larg în săptămânalul BIHOREANUL. Personajul, care în urma acestui caz de plagiat a fot dat afară, Ioan Stanca părea la începuturi, atunci când îşi începuse cariera universitară, un om cu potenţial. A absolvit Babeş-Bolyai cu diplomă de merit, a câştigat o bursă din partea Ministerului Educaţiei întrunul dintre cele mai importante centre în domeniul fizicii experimentale din lume, la Leipzig.
A condus un proiect de cercetare la Universitatea Trinity din Dublin şi a lucrat cu oameni de ştiinţă recunoscuţi pe plan internaţional, înainte să se apuce de furat munca altora.
Cum oare, un om ca el a ajuns să plagieze? Şi încă într-un asemenea hal, pentru că, dacă la început a furat doar rezultatele unor experimente, ultimel patru lucrari le-a copiat întocmai, punct cu punct şi virgulă cu virgulă.
O explicaţie ar fi sistemul din care a făcut parte. Dacă la alte universităţi se poate ajunge conferenţiar doar pe pile şi pe trecerea timpului la ştiinţele exacte nu este tocmai simplu. Criteriile sunt dure şi în fizica experimentală doar prin cercetări serioase se poate ajunge sus.
Pentru ca să faci cercetări trebuie să ai aparatură, iar România, suferă la calitatea cadrelor didactice, ce să mai vorbim de aparatura prăfuită din anii 70’ pe care se fac experimente. Aşadar, dacă vrei să ai rezultate trebuie să câştigi burse în marile centre universitare, ori, pentru asta trebuie să fii mai bun decât mulţi alţi specialişti din România.
Când ai o familie cu doi copii pentru a căror educaţie ai nevoie de bani, este normal să te dai peste cap pentru a-i strânge. Şi cum poţi face asta când, spre deosebire de alţi „habarnişti” de la socio-umane sau de la alte facultăţi, în domeniul tău, banii se câştigă atât de greu?
Dumneavoastră ce aţi fi în stare să faceţi pentru copiii pe care îi aveţi? Atunci când sistemul este atât de nedrept nu îţi rămâne decît, fie să munceşti pe brânci, fie să îl păcăleşti. De ce copilul unui „habarnist” care ajunge conferenţiar peste noapte, profitând de lacunele sistemului sau de relaţiile pe care le are, să aibă mai mult decât copilul tău?
Evident, asta nu îl exonerează de vină. Nici nu punem problema aşa. Dar există oameni care prinşi în acestă situaţie, cedează.
Ioan Stanca este exemplul viu că în România sistemul te striveşte ca pe o frunză şi că prins sub greutatea lui nu îţi rămâne decât fie să munceşti ca un sclav pentru a ieşi din groapă, fie să furi.
Nu pentru a fi peste ceilalţi piloşi şi avantajaţi ai sorţii ci pentru a ajunge la nivelul la care ei ajung pe nemerit. Sunt curios, nu doar în ceea ce priveşte cadrele de la Universitatea din Oradea, cine va fi următorul Ioan Stanca?
