Lucrările de reabilitare a Pieţei Bucureşti se apropie de final. Începute în luna mai 2011 acestea au constat în reabilitarea pasajului subteran de la gară, realizarea giraţiei de la intersecţia cu strada Berzei, amenajarea a 90 de locuri de parcare, amenajarea staţiei taxi, montarea stâlpilor de iluminat ornamental şi refacerea carosabilului.
Au mai rămas de executat marcajele rutiere, marcarea locurilor de parcare şi a celor de taxi şi montarea a două balustrade de 240 metri liniari în faţa gării, chiar în dreptul stâlpilor mari şi a liniei de tramvai.
Lucrările se vor finaliza în totalitate până la începutul lunii septembrie, valoarea totală a contractului cu firma executantă, S.C. Drumuri Orăşeneşti SA, fiind de 2,55 milioane lei cu TVA inclus.