În mod cert moartea oricărui om are o doză mare de tragism și ca atare trebuie respectată. Iar când este vorba de moartea a 2.977 de oameni, cum s-a întâmplat în cazul atacului terorist de pe 11 septembrie 2001, situația este cu atât mai tragică. Dar a transforma un eveniment de agest gen într-o comemorare internațională, să-mi fie cu iertare, eu consider că este mult prea mult. Nu iau aici în calcul televiziunile românești care între divorțul lui Pepe și ce mărci de poșetă poartă Elena Udrea mai dau și câte o știre legată de tragicul eveniment. Mă miră însă tam-tam-ul care se face la televiziunile mari, internaționale, pe această temă.
Nu am crezut nici atunci cum nu cred nici acum că a răspunde la agresiune cu agresiune este o măsură demnă de laudă. În fond, de câteva decenii bune America arată, cel puțin pentru mine, ca un uriaș cu mușchii de fier care atunci când vrea ceva în lumea asta bate cu pumnul în masă. Pentru ea, diplomația, bunul simț, tradiția, respectul față de valori sunt semne de slăbiciune. America negociază absolut orice și cu oricine cu pistolul la cap. De ce? Pentru că își permite.
Dovada cea mai bună o reprezintă răzbunarea care a urmat după atacurile din 9/11 septembrie. Cred că aici cel mai bine vorbesc cifrele.
În războiul pornit după atentat împotriva Irakului, raportul Ministerului Irakian pentru Drepturile Omului, dat publicității prin Associated Press vorbeşte despre 85.694 de morţi şi 147.195 de răniţi, doar în perioada 2004-2008.
Raportul are la bază certificatele de deces emise de Ministerul Sănătăţii şi a luat în considerare doar morţile cu cauză violentă (împuşcare, bombe, decapitări). La acestea pot fi adăugate, desigur, victimele provocate de factori indirecţi – lipsa serviciilor medicale, infrastructura distrusă, lipsa alimentelor etc.
„Conform raportului ministerial, lista celor decedaţi include 1.279 de copii şi 2.334 de femei. Cel puţin 263 de profesori universitari, 21 de judecători, 95 de avocaţi şi 269 de jurnalişti au fost ucişi – profesii care au fost vizate în mod intenţionat”
susțin jurnaliștii de la Associated Press.
În Irak, de la începutul războiului din 2003 şi până în februarie 2010, în cadrul lui „Operation Iraqi Freedom” au murit 4.698 de soldaţi (dintre care 4.380 americani, 179 britanici, 139 din armatele celorlalte naţiuni).
După ce au omorât și schilodit aproape 250.000 de oameni, și au pierdut 4.380 de soldați, unde sunt armele pentru ucidere în masă pe care spuneau că le dețin irakienii?
Un alt război sângeros a avut loc în Afganistan, unde conform datelor oficiale au muri aproximativ 15.000 de oameni și aproape 1.000 de militari americani.
Datele prezentate mai sus sunt date așa zis „oficiale”, adică cele apărute în media dar nu cred că este cineva care să creadă că acesta este numărul real al victimelor devreme ce interesul armatei americane este acela de a se erija în erou al luptei împotriva terorismului.
Există totuși, din ce în ce mai multe organisme umanitare internaționale care vorbesc despre 62.570 – 1.124.000 de victime în Irak și între 10.960 şi 49.600 în Afganistan.
Nu doar războaiele fac victime însemnate. Conform statisticilor oficiale americane, în ultimele două decenii, media anuală de morţi cauzate de banale accidente de maşină pe şosele şi autostrăzi, adică „Motor Vehicle death toll”, este în jur de 42.000 de oameni pe an.
Adică, anual mor de 14 ori mai mulţi oameni în accidente rutiere decât au murit la 9/11. Și, oare, o moarte poate fi mai puțin tragică decât alta, fie că vorbim de victime de război, victime ale terorismului sau accidente rutiere?
Datele folosite în acest material nu au fost adunate cu scopul de a banaliza moartea acelor oameni. Rolul lor a fost acela de a prezenta un tablou general al situației, o analiză la rece care să vă explice de ce eu nu le plâng de milă americanilor?
Sunteți liberi să judecați cum credeți de cuviință aceste lucruri. Eu însă nu mă voi crampona de elementele particulare ale unui tablou mult mai mare. Nu voi refuza să văd pădurea din cauza unuia sau mai multor copaci.
Dincolo de tragismul morilor, trebuie precizat faptul că America certşeşte mila internaţională pentru un asasinat comis de propriile lor autorităţi. Este deja arhicunoscut faptul că blocurile au fost demolate de echipele americane de genişti ale serviciilor speciale, fapt confirmat de către experţii lor de la Pentagon, de la Pompieri şi unităţile speciale de demolări de la armată. Prin urmare, toată “tragedia” este o mascaradă care a avut drept scop înăsprirea măsurilor de monitorizare a persoanei, înăsprire pentru care Constituţia USA trebuia modificată. Cum acest lucru s-a dovedit imposibil, atunci s-a recurs la aceeaşi stratagemă aplicată de preşedintele Franklin Delano Roosevelt în evenimentul Pearl Harbour: S-a înscenat un act terorist, pentru a crea condiţiile pe care le doreau anumite cercuri de putere care dictează în şi în finanţele mondiale şi în politica mondială. Aşa că, privitor la “teagedie”, mă încearcă doar o scârbă infinită pentru toţi cei care au fabricat această manipulare mediatică ordinară cu “atacul terorist”. Singurii terorişti adevăraţi de acolo, au fost cozile de topor care au executat demolarea clădirii, care s-a făcut DIN INTERIOR. Cele două avioane, au avut doar rolul de a casmufla ADEVĂRUL. Şi asta, o ştiu sute de mii de americani, care au fost ACOLO!
Sincer,nu-mi place cand tragedia din America este judecata si cantarita dupa atitudinea politica a Americii, sau – si mai rau – dupa situatia materiala a oamenilor de rand din America. Da, America porunceste, America dicteaza, America isi urmareste propriile interese. Insa aici au murit oameni, care – chiar daca o duceau mai bine decat noi – nu meritau aceasta soarta. Niste civili,care – majoritatea din ei cel putin – nu erau interesati de loc de politica. Aveau o viata, care le-a fost luata in mod tragic. Cred ca orice conotatii incercam sa dam acestei tragedii, esenta ei este aceasta. Nimic mai mult sau mai putin…
Andrea eu nu încerc să dau nicio conotație la nimic. Nu condamn acei oameni pentru că sunt americani, desi politica pe care o urmeaza un popor este o politica dictata de votul acelui popor (asta daca vorbim de democratie). Am incercat doar sa arat ca daca vrem sa fim obiectivi ar trebui sa judecam lucrurile de la un alt nivel si nu sa ne axam doar pe un fapt pentru ca acel fapt este mediatizat si ajunge mai usor in casele noastre. Crezi ca o moarte cu un glont in burta pe o caldura de 40 de grade este mai tragica decat a cadea de la etajul 60 al unui bloc? Dacă la nivel individual lucrurile sunt comparabile (o moarte = o moarte) la nivel general nu mai sunt. La nivel general avem aproape 3.000 de victime comparativ cu peste o suta de mii. Sau crezi ca oamenii care traiau in Irak sau Afganistan nu avea si ei „o viata, care le-a fost luata in mod tragic”?
Nu, nicidecum nu cred asa ceva. Sper ca din ceea ce am scris n/a reiesit ca sunt de partea sau impotriva cuiva. Pur si simplu cred ca atitudinea fata de o tragedie ar trebui sa fie una si aceeasi, indiferent de natie, politici, guverne. Tin minte cat de antipatice imi pareau inca de pe vremea aceea remarcile de genul “asa le-a trebuit, se cred ei mai presus decat noi”…
S. Serban eu cred ca tu esti sigur ca Ceausescu e si acuma in Cuba si il astepti pe Elvis in fiecare zi. 🙂
Cred ca americanii nu doresc “sa li se planga de mila”! In schimb antiameriacnismul , care nu este decat un jalnic complex de inferioritate!
In istorie dicteaza cel mai tare! Asa a fost si asa va ramane! Cale de mijloc nu exista. La fel cum nu exista tradare in politica:exista doar interes. Aveti argumente sa ma contraziceti?
Scuze pt tastarea gresita: “antiamericanismul” si “care” nu-si avea locul!
Este drept că în politică dictează cel mai tare. Dar asta nu înseamnă că trebuie toţi să ridicăm statui celui mai puternic. Avem dreptul să ne exprimăm opinii, chiar dacă nu convin şi nu este toată lumea de acord cu ele. Antiamericanismul nu este întotdeauna un complex de inferioritate. Nu cred că atunci când vezi că unul cu mult mai puternic îl ia la şuturi pe altul mai slab şi reacţionezi împotriva acelui individ (chiar şi doar strigând la el) este neapărat din teamă sau pentru că te simţi mai slab. Poate că eşti un umanist şi te doare să vezi un alt om luat la şuturi şi asta doar pentru că celălalt… îşi permite sau, în cazul materialului de mai sus, pentru că cineva de aceeaşi culoare şi religie a omorât nişte oameni în SUA.
http://www.youtube.com/watch?v=wKuLUu7SQU4