Începând de joi, 27 octombrie 2011 şi până duminică 30 octombrie la Oradea va avea loc Festivalul Internaţional al filmului ecologist şi de protecţia mediului. Sub genericul „Pentru sănătatea pământului”, orădenii vor avea ocazia să vadă 37 de filme realizate în 17 ţări de pe 4 continente.
Gala de deschidere a Festivalului va avea loc joi, 27 octombrie, ora 19:00, la Teatrul de Stat Oradea.
Pe parcursul a trei zile orădenii vor avea ocazia să vadă 37 de filme realizate în 17 ţări de pe 4 continente. Jurizarea va fi asigurată de 3 regizori din străinătate şi doi critici români.
„Romania avea nevoie de un asemenea festival, iar reactiile la nivel international au fost extraordinar de placute si prompte”
a declarat Lavinia Şandru, directorul festivalului.
Conform acesteia prin intermediul evenimentului, organizatorii îşi propun ca lumea să înţeleagă că a fi ecologist nu e numai o opţiune ci trebuie să devină o stare de normalitate.
De aceea, Festivalul îşi propune să cultive dragostea de mediu prin intermediul implicării elevilor din şcolile şi liceele din Oradea.
Programul celor patru zile de film:
.
27 octombrie – Casa de Cultură a municipiului Oradea, ora 14: „99% Rugină”, „Planeta de Plastic”; ora 16: „Cântecul păsărilor rămase”, „Teclopolis”, „Viaţa de vânzare”. Cinema Libertatea, ora 14: „Pescuitul la Coteţ”, „Ocupat”; ora 16: „Am cumpărat o pădure”, „Petrol”. Teatrul Regina Maria, ora 19: Gala de deschidere – „Acasă”, „Oraşul otrăvit”.
28 octombrie – Casa de Cultură a municipiului Oradea, ora 16: „Nota de plată & Farfuria”, „Pulbere – Marele proces al azbestului”; ora 18: „Pădurea în mişcare”, „Vestul în Est”, „Gustaţi gunoiul”. Cinema Libertatea, ora 16: „Pâinea la Ţest”, „O lume absentă”; ora 18: „Păduri şi oameni”, „Pădurea albastră”, „Tăcere pe drumul către oamenii-reni”.
29 octombrie – Casa de Cultură a municipiului Oradea, ora 16: „Copşa Mică – Povestea unei speranţe”, „Copiii Uraniului”; ora 18: „Uşi sfărâmate”, „Case albe”, „Energia nucleară – Nimic de raportat”. Cinema Libertatea, ora 16: „Floarea uitată”, „Locuri fierbinţi”; ora 18: „Împreună”, „Baraka”.
30 octombrie – Casa de Cultură a municipiului Oradea, ora 14: „Cei rămaşi în urmă”, „Hei, tu!”; ora 16: „Fructele iernii”, „Macauba”, „Tărâmul gunoaielor”. Cinema Libertatea, ora 14: „Evadare în Tahiti”, „Evadare în Mauritius”; ora 16: „Naţiunea de carbon”, „Plus 2 Celsius”; ora 19: Gala de închidere şi festivitatea de premiere, „Epoca proştilor”.