Joi 1 Decembrie, de la ora 18:00, Teatrul Regina Maria anunţă o nouă premieră: comedia „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, în regia artistică a lui Cristian Ioan. Orădenii sunt invitaţi să sărbătorească în cel mai pur stil românesc, alături de actorii, cântăreţii şi dansatorii colectivului artistic al teatrului orădean Ziua Naţională.
Anul 2012 a fost declarat „Anul Caragiale”, deoarece România sărbătoreşte un secol de la moartea marelui dramaturg şi 160 de ani de la naşterea acestuia.
Pentru a-l celebra cum se cuvine pe faimosul autor, Teatrul Regina Maria pune în scenă cunoscuta farsă electorală, „O scrisoare pierdută”.
În regia artistică a lui Cristian Ioan, Teatrul Regina Maria pune în scenă spectacolul cel mai cunoscut al lui Caragiale ce demonstrează, fructificând valenţele hilarului, că disputa antrenează în fapt nu diferenţe de principii ideologice, ci doar de meschine interese personale; de îndată ce acestea sunt acoperite, conflictul se aplanează.
Ca-n vremea noastră
Intriga surprinde un eveniment în aparenţă minor, dar care e gata să clatine siguranţa tuturor: Zoe Trahanache pierde, din nebăgare de seamă, o scrisoare de amor primită de la prefectul judeţului, Ştefan Tipătescu.
Ajunsă în mâinile lui Nae Caţavencu prin turmentarea alegătorului anonim, scrisoarea devine obiect de şantaj. După ce agită toate spiritele, scrisoarea revine în posesia Cetăţeanului Turmentat, care, fost „împărţitor la poştie“, o restituie „andrisantului“, adică lui Zoe.
Criticul Pompiliu Constantinescu apreciază în „Scrieri alese“ că „simetria clasică a intrigii e molierescă“. Există în piesă două scrisori similare: cea a lui Tipătescu către Zoe, cu sens circular şi cea a unui „becher“ de la o persoană importantă, cu sens unic.
Scrisoarea devine ea însăşi o prezenţă, un obiect animat, dar şi un simbol al puterii, al imoralităţii ascunse, al conştiinţei neliniştite.
Conflictul politic al piesei este motivat de împrejurările în care e plasată acţiunea: în anul 1883, când s-a pus problema revizuirii Constituţiei şi s-au organizat alegeri pentru deputaţi. Organizaţia locală a partidului guvernamental, prezidată de Zaharia Trahanache sprijină candidatura avocatului Tache Farfuridi.
Având alături exponenţii instituţiilor cheie: prefectura – prin Ştefan Tipătescu şi poliţia – prin Ghiţă Pristanda, partida are şansa de a câştiga. La polul opus se află grupul independent (dizident), condus de Nae Caţavencu.
În final, când scrisoarea este regăsită, Caţavencu, ameninţat, după o umilitoare cădere în genunchi, recunoaşte că a plastografiat; mai mult, el este nevoit să conducă festivitatea organizată în onoarea alegerii ca deputat al lui Agamemnon Dandanache, trimis de la centru, amalgam de prostie, şiretenie şi ipocrizie.
Regizorul Cristian Ioan, din nou la Oradea
Cristian Ioan nu este necunoscut Oradiei, fiind director în perioada 1993 – 1994. A mai montat spectacolele „Comedie pe-ntuneric” de Peter Schaffer şi „Dublă rezervare” de Ray Cooney – comedii care s-au bucurat de succes în rândul publicului orădean.
O noutate a acestui spectacol este colaborarea cu actorii Radu Botar (de la Teatrul de Nord Satu Mare) şi Sebastian Marina (de la Teatrul „Andrei Mureşan” – Sfântu Gheorghe), care vor avea roluri importante în acest spectacol: Nae Caţavencu, respectiv Ştefan Tipătescu. Pentru fiecare dintre cei doi prestigioşi actori, aceasta este prima colaborare cu teatrul orădean.
56 de ani de la înfiinţarea secţiei române a teatrului orădean
Tot în preajma zilei de 1 Decembrie, teatrul orădean aniversează 56 de ani de la înfiinţarea Secţiei Române. Într-un context istoric deloc favorabil, în 1955 colectivul artistic reuşea totuşi să-nceapă repetiţiile pentru o primă stagiune românească la Oradea.
Sub îndrumarea directorului Molnar Ioan a fost realizat primul colectiv artistic format din actori din teatrele particulare din Bucureşti şi din alte teatre din ţară, sau actori amatori din grupele orădene.
Prima premieră cu „O scrisoare pierdută” a lui I.L. Caragiale (în regia artistică a lui Corneliu Zdrehuş) a avut loc la 26 noiembrie 1955 – o zi de istorie culturală pentru Bihor şi nu numai (această zi coincide şi cu inaugurarea Muzeului memorial Ady Endre) – şi indiscutabil, un succes enorm pentru proaspătul şi tânărul teatru orădean.
