În anul 1971 s-a semnat la Ramsar în Iran, o convenție care stabilea ca data de 2 februarie să fie desemnată Zi Mondială a Zonelor Umede. Documentul se înscrie printre primele mari convenţii referitoare la conservarea patrimoniului natural, România aderând la această convenție în 1991.
Obiectivul declarat al Convenţiei a fost acela de a conserva zonele umede, fauna şi flora care servesc ca habitat al păsărilor acvatice. De asemenea, tot în convenţie este menţionat faptul că aceste zone umede constituie cele mai importante resurse naturale, ştiinţifice, economice şi recreative, a căror pierdere ar fi ireparabilă.
Alegerea acestor zone, conform Convenţiei, se bazează pe rolul internaţional din punct de vedere ecologic, botanic, zoologic, limnologic, si hidrologic. Convenţia stabileşte pentru statele părţi, în primul rând, cerinţa de a elabora şi aplica planurile de amenajare, astfel încât să se favorizeze conservarea acestor zone prin crearea de rezervaţii şi utilizarea raţională a rezervelor lor.
Prin Legea nr.5 din 25 ianuarie 1991, România aderă la Convenţie şi se angajează să respecte prevederile acesteia.
Zone umede în Bihor
În Bazinul Hidrografic Crişuri au fost identificate zone protejate pentru habitate sau specii unde apa este un factor important. Suprafaţa acestor zone este de aproape 2500 kmp, reprezentând 16,8% din suprafata bazinului hidrografic Crişuri.
O mare parte a acestor zone protejate este situată în perimetrul Parcului Natural Apuseni, a Parcului Natural Cefa precum şi în defileul râurilor Crişul Repede, Crişul Negru şi Crişul Alb.
Primul Registru al Zonelor Protejate a fost întocmit în anul 2005 şi conţinea 14 zone protejate în bazinul Crişuri, din care, 9 zone erau în judeţul Bihor.
În prezent, ABA Crişuri a identificat 32 de zone protejate în bazin, din care, în judeţul Bihor se regăsesc 26 astfel de zone. Experţii instituţiei au realizat o fişă de caracterizare pentru fiecare zonă protejată. Astfel, cele 32 de fişe conţin descrieri geografice, administrative, hidrografice, biogeorgrafice şi ecologice care răspund cerinţelor de raportare către Comisia Europeană.
„Ultimul raport indică faptul că 25 de zone protejate sunt în legătură cu corpurile de apă subterane şi că, nici o zonă nu este la risc. Factorii de risc luaţi în calcul sunt cei naturali, şi anume: inundaţii, schimbări climatice, incendii şi secetă; precum şi factorii de risc antropic, şi anume: industrie, agricultură, lucrări hidrotehnice şi presiunile datorate localităţilor.”
a declarat Pásztor Sándor, director A.B.A Crişuri.
In urma studiilor efectuate pe teren au fost identificate 7 specii prioritare şi 17 tipuri de habitate prioritare. Printre speciile prioritare din bazinul Crişuri se numără ursul brun (ursus arctos), lupul (canis lupus), broasca de pământ brună (pelobates fuscus), fluturele ţestos (nymphalis vaualbum), fluturele omidei-urs (callimorpha quadripunctata), racul de ponoare (austropotamobius torrentium) şi clopoţelul (campanulla serrata) .
In bazinul Hidrografic Crişuri, din totalul de 32 de zone protejate pentru protecţia habitatelor şi speciilor care au legătură cu apa, un numar de 26 de zone au custozi sau administratori.
Ce sunt zonele umede
Zonele umede contribuie la menţinerea calităţii mediului prin rolul lor multiplu: controlul inundaţiilor, aprovizionarea stratului subteran de apă, retenţia nutrienţilor şi sedimentelor precum şi atenuarea schimbărilor climatice.
Până în prezent au fost înscrise pe lista Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii şi a Resurselor Naturale aproape 2000 de zone umede din 160 de ţări. Ecosistemele naturale şi seminaturale din România reprezintă aproximativ 47% din suprafaţa tării.
La nivelul ţării au fost identificate un număr de 89 de zone umede, precum şi 44 de zone de importanţă avifaunistică. Cea mai mare zonă umedă din România şi din Europa este Delta Dunării.
Zonele Umede au fost definite ca fiind întinderile de bălţi, mlaştini, ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce sau sărata, inclusiv întinderi de apă marină a căror adâncime la reflux nu depăşeşte şase metri.
Zonele umede reprezinţă mediul propice de supravieţuire şi dezvoltare pentru numeroase specii de plante, păsări şi animale.
