În cadrul şedinţei Consiliului Local de vineri, 30 martie, primarul Ilie Bolojan, viceprimarii Rozália Biró şi Florica Cherecheş, precum şi reprezentanţii grupurilor PNL, PSD, UDMR şi PD au înmânat premii tinerilor care au adus performanțe deosebite în sport, pentru municipiul Oradea.
Conform spuselor iniţiatorului proiectului, consilierul local Istvan Huszar, proiectul are ca scop recunoaşterea şi premierea sportivilordin municipiul Oradea care realizează performanţe remarcabile în cadrul competiţiilor sportive.
Din categoria sportivilor de performanţă care au beneficiat de premiere, în limitele bugetului alocat, fac parte sportivii de performanţă cu vârste cuprinse între 10-18 ani, elevi ai şcolilor orădene, care au obţinut individual rezultate deosebite în cadrul competiţiilor sportive mondiale, europene sau naţionale obţinând locul I, II, respectiv locul III.
În cadrul evenimentului festiv, primarul Ilie Bolojan a menţionat:
„Aş vrea să mulţumesc în numele Primăriei Oradea şi al Consiliului Local tuturor celor care se implică în activitatea sportivă, preşedinţilor de cluburi, antrenorilor şi nu în ultimul rând sportivilor noştri”.
Printre premianți s-au numărat Ligia Grozav, Ruth Barna, Larisa Florian și Bianca Fazecaş.
La finalul evenimentului, consilierul Huszar Istvan a propus ca ziua de 30 martie să fie declarată în Oradea, Ziua Sportului Orădean.
Lista completă a sportivilor premiați o puteți descărca de aici.