Sebastian Tătar e cel mai tare ziarist, când vine vorba de a străpunge „coaja subţire” a colegilor! Cu toate că Paştele nu a trecut încă pentru cei mai mulţi dintre români, ziariştii din Timişoara şi colegii de breaslă timişoreni care activează în zona de vest au participat deja la un concurs de ciocnit ouă, la Timişoara. Iniţiativa nu a fost decât un pretext bun pentru a „pune ţara la cale” – timp potrivit şi pentru cei care vor să arunce o privire în laboratorul nostru şi a vedea cum se nasc marile idei care vor ajunge pe masa celor care ne urmăresc, ca ştiri, reportaje, anchete sau interviuri.
Aşadar, pretextul a pornit într-o seară de după Paştele catolic şi înainte de cel ortodox, de la un coleg evident ungur, dat fiind că avea deja arsenalul de rigoare. După o postare banală pe Facebook, oferită undeva în jurul miezului nopţii, mulţi dintre colegii aflaţi în lista lui Laszlo Arpad, de la www.temesvarihirek.ro, au ridicat două degete la apel, polemizând despre orice şi nimic în acelaşi timp, ceea ce arăta o nevoie clară pentru o socializare altfel decât virtuală, la tradiţionala bere. Imediat s-a avansat ideea unui concurs de ciocnit ouă – nimănui nu i-a fost clar dacă este vorba despre o glumă sau nu.
Gluma a ajuns „pe bune” a doua zi când oamenii au fost anunţaţi că e rost de mare adunare mare la Papillon Cafe: ciocnitul ouălor, împachetat într-un concurs, devenea realitate. Singura întrebare care nu şi-a găsit răspunsul din trei surse era aceasta: de unde ouă?!
Dar colegul Arpad a venit cu mai mult decât cu ideea a adus şi ouăle. Unul verde a fost împrumutat colegului Sebastian Tătar, fotoreporter la Adevărul, care a demonstrat că nu oul, culoarea, stăpânul oului sau duşmanul de clasă au cea mai mare importanţă ci… tehnica de care dai dovadă la manipularea oului. Sau cel puţin aşa şi-a argumentat el victoria.
Oradea Press a fost cât pe ce să fie reprezentată de cea care semnează aceste rânduri. Dar n-a fost să fie: după mai multe somaţii pe Facebook şi pe telefon din partea colegilor, cum că se doreşte încă un adversar pentru oul verde al lui Seba, n-am avut de unde scoate ouă fierte şi colorate aşa că am venit cu două adjuvante: un porumbel cu o aripă lovită găsit cu câteva minute înainte în Piaţa Libertăţii (care nu a vrut să participe la acţiune şi nu a oferit un ou la rugăminţile mele) şi un ou, tot de porumbel, dar de plastic, folosit în păcălirea păsărilor ce vor să clocească, în anumite momente. Totuşi, n-am reuşit a păcăli colegii aşa că… am avut o participare mai mult onorifică.
După ce pretextul cu oul a fost bifat şi Seba ne-a dovedit că e „cel mai tare-n ou”, după cum scrie şi pe diploma pe care ne-a suflat-o de sub nas, discuţiile au zburat spre cel mai neobişnuit împodobit telefon de la masă, la studenta criminală a urbei (eh, poveste mai veche), la înrudirea cu araba a limbii maghiare, la noile cuceriri cardiovasculare ale chirurgilor timişoreni, la tipuri de scriere mai puţin comune şi, desigur, la o feliuţă îngustă de politică.
S-au făcut poze cu camere foto, telefoane, tablete şi tot ce tehnica a mai inventat – mai puţin din partea fotografilor cu adevărat profesionişti de la masă, prilej pentru a intra şi ei, finalmente în cadrul cuiva.
Şi s-a promis că experienţa se va repeta imediat după Paştele ortodox. Aşa că… ochii pe media, se anunţă lucruri noi!
