Istorisirile medievalistului Şerban Papacostea sunt pline de eroi şi laşi din vremuri tulburi, vremuri în care a spune adevărului pe nume, fie şi celui istoric, echivala cu puşcăria sau scoaterea în afara vieţii publice. Una dintre aceste istorisiri a fost obiectul conferinţei susţinute joi, la Primăria Oradea, de renumitul academician.
„Istoriografia română sub totalitarism – Evoluţii generale şi amintiri personale” a fost numele unei conferinţe susţinute sub egida Fundaţiei Academia Civică şi moderată de prof. univ. dr. Sorin Şipoş, prorector al Universităţii din Oradea.
Conferinţa s-a ţinut la sfârșitul săptămânii, joi, 17 mai, în Sala Traian Moşoiu a Universităţii din Oradea şi la ea au participat mai multe personalităţi locale, printre care primarul Ilie Bolojan, episcopul greco-catolic Virgil Bercea, istoricii Sever Dumitraşcu şi Mihai Drecin, universitarii Ioan Horga, Mihai şi Daniela Maci, Lia Pop şi poetul Traian Ştef.
Manual comunist de „otrăvire” a tinerelor generații
Conferinţa a început cu citirea unei scurte biografii a medievalistului, făcută de Sorin Şipoş, în scopul de a-i introduce pe orădeni în atmosfera anilor tulburi de dinante de ’89, ani în care şi-a desfăşurat, în cea mai mare parte, activitatea, Şerban Papacostea.
„Mi-aţi făcut o descriere mai ceva ca cele pe care mi le făceau securitatea înainte de 1989”
a glumit academicianul, care a mai spus că se află a doua oară în Oradea, prima dată fiind invitat de Sever Dumitraşcu, pe vremea când acesta era director al Muzeului Ţării Crişurior. Scenariul expunerii a fost unul desprins parcă din filmele lui Giuseppe Tornatore.
Papacostea a pornit de la un interviu pe care un ziarist italian l-a luat mareşalului Antonescu, care spunea că au fost pregătiţi la Moscova mai mulţi „specialişti” care vor veni în România pentru a impune cultura şi istoria slavonă pe meleagurile României.
Povestea lui Papacostea, a revenit apoi la falsificările grosolane ale istoriei românilor făcută prin intermediul manualului unic, impus în şcolile româneşti în 1947 de istoricul Mihai Roller.
Manualul unic era, în fapt, o încercare de rusificare şi mistificare a istoriei românilor. Acesta a fost condamnat după 1989 chiar şi în Raportul Tismăneanu, ca fiind „plin de falsificări şi profund antipatriotic” întrucât ideologia lui Roller era ideologia de stat din aceea perioadă iar Roller nu era decât un reprezentant al partidului care era la putere în domeniul academic.
Fascinante pentru participanţii la conferinţă au fost incursiunile în istorie făcute de Papacostea, incursiuni bazate pe secvenţe reproduse fidel întrucât fuseseră trăite de autor.
Spre exemplu, participarea la una dintre discuţiile pe care Mihai Roller le avusese cu istoricii români în care unul dintre aceştia îi reproşa că nu susţine cu argumente întemeiate anumite teze istorice pe care le impusese în manualul unic şi că există documente care susţin contrariul.
„Dacă documentele nu susţin viziunea mea, foarte rău pentru ele. Eu nu îmi voi schimba viziunea istorică din cauza lor”
spusese Roller, dovedind o profundă lipsă de înţelegere a modului în care funcţionează istoria şi a raporturilor ei cu adevărul.
Naționalism deșănțat în locul internaționalismului rusesc
Disparitia lui I.V. Stalin de pe scena mondială în martie 1953 a dus la o relaxare ideologică acordându-se ţărilor satelite dreptul de a-şi „rescrie” istoria mai aproape de realităţile trecutului, fără a abandona însă linia de interpretare marxist-leninistă.
În anii următori, PCR-ul s-a abătut progresiv de la ideologia „internaţionalistă”, de recunoaştere a supremaţiei sovietice, trecând însă la retorica naţionalistă.
Ceauşescu a impus cultul propriei sale personalităţi, personificând noua orientare ideologică. Poeţi, romancieri, pictori, cineaşti, istorici şi jurnalişti s-au întrecut în a sluji cu fervoare acest nou cult, împingându-l pe eroul lor şi, odată cu el, şi ţara, spre catastrofă.
Expunerea lui Şerban Papacostea s-a încheiat cu cuvintele spuse de Lucian Blaga după ce fusese „exilat” la Biblioteca Central Universitară din Cluj (care astăzi îi poartă numele) după ce comuniştii i-au desfinţat catedra de la Universitate, cuvinte spuse la o întâlnire a istoricilor comunişti la care fusese invitat: „Cultura este libertate”, ar fi spus Blaga.
Au urmat mai multe întrebări puse academicianului, întrebări la care acesta a răspuns plin de optimism. „Sunt des acuzat că sunt prea optimist dar eu cred, aşa cum spunea şi Mircea Eliade, că România este un izvor nesecat de oameni de cultură de nivel internaţional şi că, în următorii ani, aceştia vor ieşi la iveală şi se vor impune pe plan mondial”, a mai spus Papacostea.
Fost deţinut politic în timpul regimului comunist, istoricul Şerban Papacostea este absolvent al Facultăţii de Istorie şi Geografie din Bucureşti şi, din anul 1968, doctor în istorie, titlu obţinut cu o teză premiată trei ani mai târziu de Academia Română.
Este membru corespondent al Academiei Române, membru al Academiei Ligure de Ştiinţe şi Litere din Genova, codirector al revistei „Il Mar Nero” din Italia şi coeditor al colecţiei „Rumänienstudien” din Germania.
Între 1990 şi 2001 a fost directorul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti.
Materialul îl puteți citi și în Crișana.
Nu ştiu dacă datorită acelui cult exacerbat al personalităţii Ceauşescu – şi prin el România – a fost împins spre catastrofă. Cei care au întreţinut cultul i-au creat iluzia că are şi partizani, nu numai inamici, făcându-l însă să-şi piardă şi adevăraţii prieteni şi tovarăşi de nădejde (Mizil, Andrei).
Atunci de când comunismul a început să îmbrace haina naţională şi să aibe conţinător statal românesc, mandatarii lui iniţiali au subţiat rândurile, întorcându-se împotriva propriei lor foste doctrine, regăsindu-se în tabăra celor care îi făceau opoziţie sub pulpana Europei şi SUA, iar în 1989 făcând figură de revoluţionari.
Gradul de interes al celor care promovau acest cult scop în sine, pentru mici avantaje materiale, contează mai puţin azi, contând mai mult însă măsura în care oameni din interiorul sistemului l+au sabotat conştient, criminal şi ireversibil.